PRIVEGHIUL-roman

PAGE 281 400
Ilie cât mai repede ieşit din puşcărie şi să trăiască alături de el o viaţă
liniştită. Ea nu se mai poate îndrăgosti, şi-a irosit sentimentele şi acum a
rămas foarte săracă sufleteşte. « Şi dacă nu va mai veni ? »- puse directorul
o întrebare alături de discuţia lor. « Ar fi ultima tragedie din viaţa mea ! - îi
răspunse Adina, surprinsă de întrebare- după care continuă- dar…de ce mă
întrebaţi ? » « Uite aşa !- zise Nae Steru- tot privindu-te, m-am îndrăgostit
de tine ! » Adina se roşi toată şi puse capul în jos, urmară câteva clipe
penibile, merseră mult fără să mai deschidă vreunul gura cu ochii pe copii.
În pădure se aşezară jos pe iarbă într-o poieniţă plină cu viorele, lângă o
fântână cu cumpănă, copiii se împrăştiară prin lăstar după flori, pădurea
deveni un rai din poveste, un rai de verdeaţă şi de linişte unde din când în
când, câte-o privighetoare spărgea liniştea aceea cu glasul ei triumfal. « Îmi
place cum îţi aperi iubirea, eu îl cunosc bine şi pe Ilie, merită tot respectul
tău, el are pentru ce trăi şi acolo în puşcărie ! Pe câtă vreme eu sunt o
victimă a neroziei acelei femei care nu ştie să aprecieze dragostea… »
« Probabil că atunci când o va aprecia va fi prea târziu ! - zise Adina,
privindu-i chipul lui frumos. Şi nu crezi, domnule director, - glumi ea- că
ceea ce numeşti dragoste acum e numai nevoia de dragoste de care nu ai
avut parte ? » « Ceva este, că eu mă îndrăgostesc rar şi cu patimă… În sala
tribunalului, până să se pronunţe divorţul, fosta soţie a venit la mine şi mi-a
zis : ,,Ştiu că e o nebunie din partea mea şi mai ştiu că tu mă mai iubeşti,
dacă vreodată ne vom mai întâlni, sper să-mi ierţi această rătăcire !” »
« Atunci, dacă o mai iubeşti, de ce spui că te-ai îndrăgostit de mine ? »
« Pentru că ai ce n-are ea, ai acea umbră de suferinţă care şade bine oricărei
femei ! » « Bine , dar soţia ta n-a trecut prin ce am trecut eu… » « Tocmai
asta este ! Dacă trecea, ştia să aprecieze dragostea ! »
După câteva ore care trecuseră aşa de repede, se lăsase seara, o seară
vaporoasă de primăvară cu lună plină şi cu nişte sălcii pletoase ca nişte
fecioare despletite care atârnau pe oglinda apei, mirosul mâţişorilor se
răspândise peste toată valea Bucovului cu parfumul lor de merişori şi
iasomie.
Tot drumul merseră în tăcere, în dreptul şcolii directorul îi sărută mâna
şi Adina plecă singură spre casă. Nu mai mâncă, bău un ceai şi se băgă sub
aşternut. Citea mult în ultimul timp, trebuia să termine o carte, o captivase
aşa de tare că nu putea s-o mai lase din mână. De data aceasta adormi cu
cartea în mână şi-l visă pe Ilie. Îl visă că murise şi acum venise sub formă de
strigoi la ea la geam ; era tot noapte, aceeaşi lună mare care răspândea peste
toată curtea o lumină galbenă ca portocala. Venise flăcău, cu o chică mare şi
se făcuse frumos, nalt şi spelb la faţă cu glasul lui în schimbare : ,,Adino,
Adino, sunt eu, Ilie Georgescu, n-am murit, Adino, poate tu ai murit, în
281