PRIVEGHIUL-roman

PAGE 280 400
săptămâni încheiate, eu n-am mai scos niciun cuvânt, aşteptam stupefiat
finalul acestei tragedii sentimentale…Venea fetiţa la mine, trăgea de mâinile
mele să merg în casă să dorm cu ea în dormitor şi eu îi spuneam că mămica
ei nu mai e de acord să-i fiu eu tatăl ei, are să-i aducă alt tată ! ,,Bine, zicea
fetiţa, chiar dacă nu doreşte ea, tu tot tati al meu rămâi !”
Câteva seri a dormit cu mine pe canapea, noaptea ofta şi suspina în
somn, strângându-mă-n braţe. Dimineaţa mă întreba : ,,Nu este aşa că tu nu
pleci de la noi ?” Probabil că-i spusese maică-sa că eu trebuie să plec…Întro
seară am auzit glas de bărbat în dormitor, mi-am luat inima-n dinţi şi m-
am dus să am o discuţie cu el. ,,Domnule, i-am spus, între mine şi Amalia
este Doiniţa- zic- adică fata noastră- pe ea cum o împărţim ? Puteţi să vă
iubiţi, să faceţi ce vreţi voi, dar cum rămâne cu acest copil ? Îl schilodim
pentru toată viaţa !” ,, Deocamdată ce-o decide tribunalul !”, zice nevastămea.
Eu iau fata de mână şi plec cu ea prin micul orăşel, niciodată acele
locuri nu mi s-au părut aşa de triste. Am intrat într-o cofetărie cu Doiniţa şi
am căutat să-i explic ca unui om mare : ,,Uite, Doiniţa, eu am să plec de la
voi, tu să nu fii supărată pe mine, când doi oameni mari nu se mai înţeleg,
trebuie să se despartă… Eu am să viu pe la tine, am să fiu tot tati al tău, am
să-ţi aduc bunătăţi !”… Şi fata a înţeles ! Şi aşa s-a consumat drama mea,
doamna Adina, după care mi-am cerut transferul aici în provincie… »
« Regret mult cele întâmplate, domnule director ! Sentimentele
dumneavoastră sunt de altă natură, la mine lucrurile stau ceva mai altfel… »
« Şi ăsta a fost numai începutul, doamnă, a venit apoi divorţul,
târguiala cu fetiţa, mi-e oroare prin ce am trecut ! Aşa că vedeţi- o privi el
pe Adina în ochi cu o lumină caldă, consolatoare,- fiecare viaţă are
experienţa ei, după mine înţelepciunrea vine dintr-un noian de renunţări,
numai aceşti oameni ştiu să renunţe la ceva… »
În vacanţa de primăvară Adina făcu cu clasa o excursie în pădura
Bucovului, îi venise aşa deodată, văzuse afară un soare frumos, înverziseră
pomii şi cântau păsărelele, răscolindu-i sufletul ei pustiu. « Copii !- se
adresase ea clasei- vreţi să facem o excursie la pădure ? » « Daaaa ! »-
răspunseseră toţi copiii într-un singur glas. « Staţi cuminţi în curtea şcolii
să-i cerem voie tovarăşului director ! » « Tovarăşe director, pentru că este
acest timp frumos, daţi-ne voie să facem o excursie la pădure ! »- zisese
Adina deschizând uşa cancelariei. « Eu sunt de acord cu condiţia să mă
invitaţi şi pe mine ! » « Cu mare plăcere ! »- îi răspunse Adina. Dar nu se
gândi că această invitaţie o va pune în încurcătură, dându-i nişte speranţe
deşarte directorului. Atunci când o întrebă care-i sunt gândurile ei de viitor,
Adina îi răspunse că la ea viitorul nu mai contează, are un trecut destul de
bogat în evenimente tragice care i-au blocat viitorul. Ar vrea să-l vadă pe
280