PRIVEGHIUL-roman

PAGE 279 400
devine omu’ şI fără carte, dar profesor, de !”- încheiase ţăranca dialogul,
dând din cap a lehamite.
« De ce sunteţi aşa de tristă ?, mai lăsaţi, doamnă, răul din viaţă, nu
vedeţi ce soare vesel a ieşit afară ! »- insistă directorul s-o scoată din apele
ei. « Nu mai ştiu nimic de bărbatu-meu, poate c-a murit, sau poate că e
bolnav, nu mai am nicio veste de la el…M-am uscat sufleteşte, n-am mai
făcut niciun efort să-l mai caut…asta mă doare cel mai rău… » « Doamna
Adina, mă cunoaşteţi de puţun timp, am trecut şi eu prin ceva asemănător,
poate am suferit cea mai grea lovitură a vieţii, am căzut, doborât, m-am
sculat şi am luat-o de la capăt, cunoaşteţi situaţia mea ? Doar o ştie tot
târgul ! » « Foarte puţin ! » « Nu ştiţi de ce am plecat eu de acolo ? » « În
general nu-mi place să intru în viaţa particulară a oamenilor ! » « Mergea
totul aşa de frumos, eu cu Amelia ne luasem din dragoste, şapte ani, poate
cei mai frumoşi ani din viaţa mea i-am trăit cu această femeie, doi ani până
să ne luăm eram nedespărţiţi, ne căutam unul pe altul cu atâta înfrigurare şi
când ne regăseam nu ne venea să ne mai despărţim…
Apoi a venit fetiţa, un înger de fată, fata tatei, stăteam nopţi întregi şi o
ascultam cum respiră, apoi zile întregi mă jucam cu ea, ,,hai, ta-ti !”,- zicea
ea rar cu glasul ei de clopoţel, „hai ta-ti, suuus”, şi o urcam după ceafă, diii,
calu, hai ta-ti, şi o luam la fugă cu ea prin grădină şi apoi ne chema maicăsa,
hai, mami,la masă să păpăm !” Şapte ani încheiaţi am stat împreună până
când într-o dimineaţă mă reţine după ceai, era foarte abătută şi foarte tristă şi
în astfel de clipe era şi foarte frumoasă şi-mi spune : ,,Viaţa noastră a durat
până aici !”, ,,de ce ?”- o întreb eu ; pentru că ea ezita să-mi răspundă, mai
repet odată întrebarea : ,,de ce ?” şi ea a început să plângă în hohote şi să mă
mângâie cu palmele pe obraji…,,Nae, dragă, iartă-mă, dar nu te mai
iubesc !”- zice , plângând…,,Uite, zic eu în sinea mea, o femeie sinceră !”
,,Foarte bine- îi zic- am să mă port de aşa natură ca să te fac să mă iubeşti,
deşi nu ţi-am dat ocazia să mă urăşti !… ,, Nu, Nae, altul e motivul… e la
mijloc un alt bărbat…” Fac o pauză, s-a învârtit casa cu mine, lucrurile luau
proporţii serioase ; m-am uitat întâi la fetiţă care era cu o păpuşă în mână, se
căznea să-i bage o rochiţă pe cap, în acelaş timp s-a uitat şi ea la mine şi m-a
întrebat : ,,Ce-ai ta-ti de eşti trist , ce urât eşti tu când eşti trist !” Şi m-am
uitat în oglindă, întradevăr îmi curgeau lacrimi pe obraz şi mă
urâţisem…Am luat fetiţa în braţe, am mângâiat-o şi i-am ajutat să-i bage pe
cap rochiţa păpuşii…Apoi am întrebat-o pe nevastă-mea : ,,Şi vreai să ne
despărţim definitiv ?” Ea s-a uitat în ochii mei şi mi-a răspuns hotărâtă :
,,definitiv !…” după care a plecat într-un hohot de plâns în altă cameră.
,,Dacă asta vreai tu, i-am strigat eu tare, speriind fetiţa, sunt de acord şi
eu !…” Seara m-am mutat pe o canapea în bibliotecă şi am stat aşa două
279