PRIVEGHIUL-roman

PAGE 271 400
de tot aflase şi el istoria calvarului lui, se potrivise în nume cu Trâncă- ăsta
care fugise într-un timp şi se ascunsese călugăr pe la Frăsinei să scape de
puşcărie. În locul lui îl ridicaseră pe el, omul recunoscuse, fusese chiabur,
fusese ţărănist, dar legionar nu fusese neam de neamul lui. Şi l-au bătut până
a zis da, a fost ! Și a stat cinci ani la canal, viaţa lui cea mai frumoasă ! Când
s-a întors acasă a găsit soţia moartă şi pe fie-său însurat cu o putoare de
curvă de la Siliştea-Gumeşti. Ce rost mai are el acum să se mai bage în
chestii de-astea ? Se retrăsese singur la marginea şoselei şi privea spre
mulţimea aia care bătea din palme înnebunită de bucurie. Ăştia n-aveau de
unde să ştie ce-i aşteaptă, comuniştii sunt oameni ai dracului, zic una şi fac
alta. Avusese el acolo un popă la canal care-i spusese că ideologia
comunistă se prinde repede de oameni şi dispare greu…E un fel de ciumă
fără leac…Acum o luase uşor pe lângă garduri să se ducă acasă şi să-şi vadă
de treaba lui că e deocheat şi poate s-o păţească iară.
Între timp tehnicianul agronom ieşise cu dosarul de cereri în mână şi
încercase şi el marea cu degetul, să le spună şi el că chiar dacă le vor lua
acum, le vor aduce tot ei singuri că asta e linia partidului, nu învăţase el
acolo la învăţământul politic că socialismul va învinge definitiv la sate când
se va încheia colectivizarea agriculturii ?. « Eu vă spun- continua el- că le
luaţi degeaba, partidul nu dă înapoi de la ce-şi propune ! » « Tovarăşe, se
răţoi Iancu lui Muscalu la el, dă-ne cererile şi nu ne mai duce cu gălăgia !
Stăm de azi în ploaie, ne ţineţi ca pe proşti aici ? » Urmă iară un zornăit de
pietre în geamurile clădirii, zgomotul infernal al lor îi îndârji şi mai rău pe
ţărani şi căpătară curaj, începură să huiduie cât îi ţinea gura, ploaia, speriată
parcă de aceste huiduieli, se înteţi mai rău şi îi făcu pe oameni să se strângă
unul în altul…Care mai veniseră cu saci de acasă acum îi despăturiseră şi-i
puseseră-n cap, alţii îşi improvizaseră impermiabile din bucăţi mari de
nailon şi dintrodată coloana aia de oameni îşi schimbă coloratura, din negru,
devenind alburie. Tehnicianul agronom, văzând îndârjirea oamenilor, se
repezi şi veni afară cu dosarul cu cererile. Începu să strige tare : « Mitroi
Leana ! Mitroi Leana e aici ? » « Da ! »- răspunse femeia şi se grăbi să vină
în faţă. “Vreai să iai cererea?” « Auzi vorbă- se miră ea- mai şi întreabă! Păi
de ce stau ca proasta din întuneric aici ? Sigur c-o iau! » Întinse mâna, trase
de hârtie, o mototoli şi o băgă în gură. « O mănânc, fir-ar a dracului de
cerere să fie ! Vă spusei eu, fa, că azi coboară Dumnezeu pe pământ ? »- se
adresă ea grupului de femei din care apăruse. « Ioviţă Duran !- stigă
tehnicianul mai departe. “A-ha, zise unul din flăcăi, pe ăsta du-te şi scoală-l
din groapă, săracu!” « Ce să-l scoale, mă, că uite-o pe ţaţa Marina aici, dute,
fa, şi ia-ţi cererea ! » Femeia se repezi şi luă cererea şi o băgă în sân,
începând să blesteme : « Dar-ar Dumnezeu, cine omorî pe bărbatul meu, să
271