PRIVEGHIUL-roman

PAGE 270 400
geamul făcu un zgomot asurzitor de care se speriară toţi şi începură într-un
cor : « Huooo ! huooo ! huooo ! » Secretarul Sfatului coborî de pe scaun şi
se retrase în clădire. Câteva clipe rămaseră suspundate în aer. “Trebuia să le
îngropăm, tovarăşe secretar!”- îI zise Carol lui Florea. “Ce să îngropi,
mă?”- îl întrebă furios secretarul doi al raionului. « Cerereile alea ! »- îi
răspunse Carol în şoaptă. « Fir-a-ţi ai dracului de comunişti vopsiţi, cum să
îngropi ,mă, cererile ? » Şi secretarul raionului se supără şi ieşi afară în faţa
oamenilor. “Tovarăşi, se adresă el oamenilor, vreţi cererile?” “Daaa!”- se
auzi în cor toată suflarea de oameni. Cei din clădire deschiseseră geamurile
s-o întindă dacă se întăreşte beleaua. Carol sta neclintit la telefon cu
miliţianul Târsă lângă el şi aştepta instrucţiuni de la raion. Când telefonul
făcea ,,ţââââârrrr !”, Carol sărea în picioare, lua poziţia de drepţi şi striga cât
îl ţinea gura:,, daaa, daaa, să trăiţi, raportez, să trăiţi!”,din negru se făcuse
tuciuriu, strângea receptorul în mână şi striga înnebunit, ,,alooo, raionuuu,
da, tovarăşe prim, e lume multă, da, da, pe drum, s-a strâns în faţa Sfatului,
da, e acolo, le vorbeşte oamenilor, vi-l dau, da!” ,,Tovarăşe secretar
Florea!- strigase referentul cu registrul agricol- vă cheamă raionul la
telefon!” Secretarul coborâse lăsând toată lumea cu gura căscată. “Să daţi
cererile înapoi la oameni!- îi strigase de la raion un instructor de la comitetul
central- să nu se întâmple ca la Mozăceni!” « E ordin de sus de la Dej să
dăm cererile înapoi !- le spuse secretarul doi, Florea, celor care erau în
Sfatul Popular. Mi-a dat ordin un instructor de la cece ! » -şi ieşi iar afară la
mulţime, trântund uşa plin de supărare. « Acu e acu, ia tăceţi, fa, să vedem
ce ne mai spune ! »- strigă o femeie care nu prea auzea, trăgându-şi basmaua
cu mâna din dreptul urechii să audă mai bine. « Te pomeneşti că ne ia ca p-
ăia de la Mozăceni ! »- îi răspunse alta. « Dar ce-o să ne facă, fa, o viaţă
avem … ! »- le răspunsese o zăpăcită din Betegi. Secretarul doi se urcase pe
scaun şi aştepta să se facă linişte. « Tovarăşi !- începu el calm- să staţi în
ordine- ia cheamă tehnicianul cu registrul agricol , să ia şi dosarul cu
cererile- se adresă el omului de serviciu care rămăsese cu gura căscată la
mulţimea de pe drum- vă vom da cererile, le ia cine vrea, cine nu, poate să
le lase aici!” Lumea a izbucnit în urale şi a început să bată din palme, s-a
aşezat în rânduri de câte patru şi au aşteptat să iasă afară tehnicianul
agronom.
Zuvelcă, care venise proaspăt de la canal, se închină şi se trase mai la o
parte, el ştia ce-i păţiseră oasele lui şi stătea mai rezervat. Nu povestise la
nimeni, dar în lungile lui insomnii îşi rememora întregul calvar, cum fusese
ridicat de acasă într-o dubă, maşina neagră, cum o botezaseră oamenii, şi
închis la Jilava, cum fusese bătut şi schingiuit să spună ceea ce nu ştia nici
el, adică dacă fusese sau nu legionar şi cine mai făcuse parte din cuib, târziu
270