PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 268 400 născut între Mitică şi Mărin şi-l făcuse maică-sa la şase luni, de-aia rămăsese aşa pipernicit. Mărin era născut între Ouşor şi Gheorghe, avea mintea ceva mai coaptă, nu se băga între ei, sta mai la o parte şi se uita şi el la lumea aia, iar Gheorghe, cel mai mare de statură şi de ani, înalt şi slab ca un piţigoi, cu faţa ciupită de vărsat şi cu nasul coroiat, privea pe cer şi blestema pe Dumnezeu că astă vară când să facă şi ei ceva porumb, n-a plouat o picătură şi acum varsă potop peste biata lume, că numai dendoaselea le face şi Dumnezeu ăsta ! Lângă ei, Leana lui Mitroi, îşi făcea cruce şi se mira că ce minune o mai fi şi asta să le dea cererile înapoi, o fi poate putere dumnezeiască, ea le srigase, când veniseră să le dea cererea, că ,,ne-aţi nenorocit cu cotele şi cu impozitele cu Bădoi pe capul nostru, ne-aţi luat pământurile, mai aveţi să ne jupuiţi ca pe Constantin Brâncoveanu !…” Atunci un securist a chemat-o la Postul de miliţie şi a întrebat-o : ,,De ce faci, târfă, instigaţie ?” ,,Eu târfă, mă, nenorocitule, când am doi copii acasă şi bărbatul mort în război la Odesa ?” Şi ăla i-a vârât pistolul sub coaste şi i- a zis : ,,Să taci din gură că te fac pilaf !” O rodea cuvântul acela că ea se ştia nevinovată, toată viaţa ei fusese femeie cinstită, cu frica de Dumnezeu… Jurase că după ce-şi pierduse bărbatul şi rămăsese văduvă, nu mai ştiuse ce e alt bărbat, aşa-i fusese soarta! Ăla, de acolo din război, parcă prevestise, îi scrisese că el nu se ştie dacă se mai întoarce, să aibă grijă de copiii- ăia şi ea să-şi vadă de cele lumeşti… Dar ea, doamne-fereşte, dacă se gândise la aşa ceva ! Şi-o lăsase văduvă cu doi copilaşi pe care numai ea ştia cum Dumnezeu îi crescuse şi acum venise dumnealui, un fluieră-vânt s- o facă târfă. ,,Cererea, asta e, să-i dea cererea că ea o făcuse forţată de amărâtul-ăla de Carol al Dii!” În alt grup erau Florică al lui Cioblea, Joiţa, Cârmâz, Melodie, Fleancu, copiii Visoaichii, Stancu lui Bubulete. Tăceau şi ei şi fierbeau, aşteptau şi ei minunea lui Dumnezeu că azi va coborî pe pământ şi le va da cererile ! Drumul era numai noroi, plouase, se dezgheţase şi şoseaua se făcuse chisăliţă. Începuse să şi burniţeze, era o atmosferă apăsătoare, nişte nori se lăsaseră jos de tot şi cerneau peste sat ca printr-o sită deasă, picături fine de ploaie. Oamenii se îmbrăcaseră cu ce avuseseră mai rău prin casă, îşi puseseră în cap nişte saci să nu-i plouă, luaseră cu ei copiii şi nevestele şi se vărsau de pe toate uliţele spre Sfatul Popular. Priviţi de departe mai cu ce erau, mai cu ce se prefăceau ,erau parcă pe un un drum al robilor, înotau prin noroiul acela clisos ca nişte vite duse la tăiere. Se cunoştea pe faţa lor tot amarul şi toată scârba înghiţite de această clasă socială din trecutul ei ancestral şi până astăzi. Pierduseră tot şi acum le era tot una dacă-i lua la puşcărie sau îi lăsau acasă. Se gândeau că vine primăvara şi ei nu mai aveau niciun rost, duseseră totul la Gospodăria Agricolă Colectivă şi ei rămăseseră cu mâinile-n sân pe bătătură. Se 268

PAGE 269 400 făcuseră acolo un morman de fiare vechi toate plugurile lor şi grapele, şi rariţele, şi prăşitorile şi căruţele…Caii lor pe care-i îngrijiseră cu atâta dragoste acum stau stârciţi de frig în ploaie, legaţi de nişte cotineţe de grajduri, făcute în grabă ; boii lor cu care arau şi semănau, care-i duceau la moară şi la gară sau la loturile lor, cu care cărau grâul şi porumbul din câmp, stau acum legaţi de nişte garduri şi zbierau de foame, uitându-se la trecători, doar le-o da şi lor o mână de fân cineva. Animale lăsate în voia sorţii de care nu mai are nimeni milă ! Cică al Băcanului se apropiase primul de parapetul Sfatului Popular şi după el se lăsase întreaga suflare a satului : toată Linia se umpluse de lume în aşteptarea unui miracol, toţi tăceau şi fierbeau în ei, unii îşi luaseră de acasă cuţite şi topoare băgate pe sub haine, alţii îşi umpluseră buzunarele cu pietre…În cazul că nu le vor da cererile înapoi se vor dezlănţui ca nişte animale sălbatice pe capul lor. Capul răutăţilor fusese Carol, ăsta se bătuse cu pumnii în piept că face el colectivizarea agriculturii printre primii în judeţ. Acum stătea cu miliţianul lângă el şi-i ţâţâia fundul de frică când văzuse atâta lume pornită împotriva lui. Ieşise pe afară şi secretarul doi, Florea, şi luase pulsul acelei adunături de oameni, i se făcuse şi milă de ei cum stau stârciţi şi tăcuţi în ploaie cu copiii de mână şi cu nevestele lângă ei. « Ce facem, tovarăşe secretar,-îl întrebase Carol- am bătut noroaiele atâta timp şi acum să le dăm cererile înapoi ? » “Tu stai aci şi taci din gură, partidul n-a zis să faceţi colectivizarea cu forţa, trebuia să lămuriţi oamenii să se înscrie în colectivă de bună voie! Cine are mai multă credibilitate dintre voi asupra oamenilor?” Toţi fuseră de acord că secretarul Sfatului, Trâncă, este crezut şi respectat de oameni. « Tovarăşe Trâncă, dumneata eşti cel mai indicat să ieşi în drum şi să le vorbeşti oamenilor- îi trasă ca sarcină lui Trâncă secretarul doi al raionului- le spui franc despre ce e vorba : partidul nu dă înapoi de la colectivizarea agriculturii, asta e calea, dar dacă e vreunul care nu vrea să se înscrie, noi îi dăm cererea înapoi ! » Ieşise afară secretarul Sfatului, toată adunarea îngheţase într-o tăcere adâncă, nu se mai auzea nici ţipenie de om. Cineva din clădire îi aduse secretarului un scaun ca să se urce pe el să fie auzit de cât mai multă lume. « Tovarăşi !- zise secretarul Sfatului după ce se urcă pe acel scaun- elemente duşmănoase vă împing spre lucruri rele, eu zic să nu vă luaţi după ele că partidul nu dă înapoi de la colectivizarea agriculturii ! Ce vreai dumneata, nea Cică ? Tocmai dumneata eşti în frunte care nu ai decât o jumătate de pogon de pământ, lasă-i să facă gălăgie cei care au băgat în colectiv zeci de hectare ! Ce vreai dumneata ? » « Ci-ci-ci-că eu-eu vreau cererea, tovarăşe secretar, atâta vreau, ce-ce-re-rea aia ! » În acest timp câteva pietre zburară pe la urechea secretarului şi se opriră în geamul clădirii, în căderea pitrelor 269

PAGE 269 400<br />

făcuseră acolo un morman de fiare vechi toate plugurile lor şi grapele, şi<br />

rariţele, şi prăşitorile şi căruţele…Caii lor pe care-i îngrijiseră cu atâta<br />

dragoste acum stau stârciţi de frig în ploaie, legaţi de nişte cotineţe de<br />

grajduri, făcute în grabă ; boii lor cu care arau şi semănau, care-i duceau la<br />

moară şi la gară sau la loturile lor, cu care cărau grâul şi porumbul din<br />

câmp, stau acum legaţi de nişte garduri şi zbierau de foame, uitându-se la<br />

trecători, doar le-o da şi lor o mână de fân cineva. Animale lăsate în voia<br />

sorţii de care nu mai are nimeni milă !<br />

Cică al Băcanului se apropiase primul de parapetul Sfatului Popular şi<br />

după el se lăsase întreaga suflare a satului : toată Linia se umpluse de lume<br />

în aşteptarea unui miracol, toţi tăceau şi fierbeau în ei, unii îşi luaseră de<br />

acasă cuţite şi topoare băgate pe sub haine, alţii îşi umpluseră buzunarele cu<br />

pietre…În cazul că nu le vor da cererile înapoi se vor dezlănţui ca nişte<br />

animale sălbatice pe capul lor. Capul răutăţilor fusese Carol, ăsta se bătuse<br />

cu pumnii în piept că face el colectivizarea agriculturii printre primii în<br />

judeţ. Acum stătea cu miliţianul lângă el şi-i ţâţâia fundul de frică când<br />

văzuse atâta lume pornită împotriva lui. Ieşise pe afară şi secretarul doi,<br />

Florea, şi luase pulsul acelei adunături de oameni, i se făcuse şi milă de ei<br />

cum stau stârciţi şi tăcuţi în ploaie cu copiii de mână şi cu nevestele lângă ei.<br />

« Ce facem, tovarăşe secretar,-îl întrebase Carol- am bătut noroaiele<br />

atâta timp şi acum să le dăm cererile înapoi ? » “Tu stai aci şi taci din gură,<br />

partidul n-a zis să faceţi colectivizarea cu forţa, trebuia să lămuriţi oamenii<br />

să se înscrie în colectivă de bună voie! Cine are mai multă credibilitate<br />

dintre voi asupra oamenilor?” Toţi fuseră de acord că secretarul Sfatului,<br />

Trâncă, este crezut şi respectat de oameni. « Tovarăşe Trâncă, dumneata<br />

eşti cel mai indicat să ieşi în drum şi să le vorbeşti oamenilor- îi trasă ca<br />

sarcină lui Trâncă secretarul doi al raionului- le spui franc despre ce e<br />

vorba : partidul nu dă înapoi de la colectivizarea agriculturii, asta e calea,<br />

dar dacă e vreunul care nu vrea să se înscrie, noi îi dăm cererea înapoi ! »<br />

Ieşise afară secretarul Sfatului, toată adunarea îngheţase într-o tăcere<br />

adâncă, nu se mai auzea nici ţipenie de om. Cineva din clădire îi aduse<br />

secretarului un scaun ca să se urce pe el să fie auzit de cât mai multă lume.<br />

« Tovarăşi !- zise secretarul Sfatului după ce se urcă pe acel scaun- elemente<br />

duşmănoase vă împing spre lucruri rele, eu zic să nu vă luaţi după ele că<br />

partidul nu dă înapoi de la colectivizarea agriculturii ! Ce vreai dumneata,<br />

nea Cică ? Tocmai dumneata eşti în frunte care nu ai decât o jumătate de<br />

pogon de pământ, lasă-i să facă gălăgie cei care au băgat în colectiv zeci de<br />

hectare ! Ce vreai dumneata ? » « Ci-ci-ci-că eu-eu vreau cererea, tovarăşe<br />

secretar, atâta vreau, ce-ce-re-rea aia ! » În acest timp câteva pietre zburară<br />

pe la urechea secretarului şi se opriră în geamul clădirii, în căderea pitrelor<br />

269

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!