PRIVEGHIUL-roman
PAGE 264 400 camarazi merg acasă şi-i întâmpină părinţii cu dragoste, cum se agaţă mamele lor de gât, sau iubitele, sau nevestele şi-i sărută şi le scot hainele civile păstrate cu grijă acolo în ladă şi-i pune la masă şi se cinstesc şi se omenesc. Pe mine cine să mă primească ? Părăsii marele bulevard şi o luai spre Bellu, doream să mai stau de vorbă cu vecinii, tramvaiul mă legăna uşor şi la un moment dat am aţipit, nu dormisem de trei zile, sau mai bine zis dormisem iepureşte pe o valiză de lemn a ordonanţei mele şi acea valiză parcă-mi intrase în oase, acum căldura şi leagănul vagonului mă îmbiau la somn, un somn dulce ca după un narcotic tare în care clipele mi se dilatau, se făceau ani… Şi e uimitor cât de mult poate visa omul în câteva clipe ! Bunăoară plecam de la o realitate, o întâlnire cu Maria, era ea în carne şi oase, o vedeam, îi simţeam mâna în mâna mea, o sărutam, îi auzeam glasul, vocea ei suavă, mă striga, mă mângâia, era o realitate şi dintrodată, aşa din senin, săream pe front, în mijlocul soldaţilor, despuiat, ca un fachir indian cu un şarpe-n mână- eu, care niciodată nu pusesem mâna pe aşa ceva- acum îl luam pe după gât, mi se încolăcea uşor, îi simţeam pielea rece de reptilă cum alunecă pe gâtul meu şi cum îşi cască gura, şuierând cu limbile lui enorme ca nişte sfârcuri de bice pe lângă urechile mele, apoi săream toţi în tranşee, ,,foooc !”- striga un gradat şi toţi soldaţii întindeau puştile şi trăgeau, auzeam bufniturile înfundate, mi se agăţau de creier şi mi se amplificau acolo ca nişte ecouri într-o vale adâncă, pierzându-se uşor, stingându-se… Priveam înainte să văd dacă a căzut cineva şi culmea !- o vedeam pe Maria, parcă filmată cu încetinitorul, fugind desculţă prin nămeţii de iarbă, îmbrăcată într-o rochie albă, fugea ca o nebună spre linia orizontului cu mâinile întinse spre înainte, implora ceva, sau urma un ritual că nu voia să asculte de nimeni, ,,Mariaaaa !- o chemam eu, te implor, stai că nu mai tragem !- opriţi, oameni buni, tragerea !- strigam eu înnebunit de groază- opriţi că e Maria !”- apoi îmi apărea în faţă figura idioată a unui ţigan care în toiul luptelor se scula şi bătea darabanaua lui şi cânta cât îl ţinea gura : hai, ţiganii la răzbel/ trageţi toţi din rivolver/că s-a dat jos din Cremlin/ Tatăl nostru, nea Stalin !/ Şi nea scos din Caucaz/ Şi ne-a scăpat de necaz !- şi sărea într-un picior şi chiuia şi nu l-a atins nici-o schijă, a trăit, a venit acasă cu noi şi s-a dus la Bolintin ; îmi apărea în faţă figura lui idioată şi-mi striga : ,,tov.’lent, să fiu al dracului dacă vă mint, femeia e curvă, Maria aia e curvă, s-a avut bine cu tot plutonul, să n-am parte de ce văd înaintea ochilor dacă vă mint !”- am vrut să scot pistolul şi să-l împuşc, chiar m-am pipăit la cartuşieră sau am avut impresia că mă pipăi, că m-am trezit buimac… Am privit într-o parte şi în alta, urcam cu tramvaiul pe la Filaret, vedeam case dărâmate sau traverse şi linii de tramvai întoarse spre cer într-o geometrie haotică, cerând iertare, 264
PAGE 265 400 rugându-se parcă acelui Dumnezeu din acea primăvară care se îndurase să oprească măcelul…Şi toate astea în câteva clipe, aproape se întâmplau lucruri simultan, ciripit de păsări cu fluierul unei locomotive, tril de ciocârlie în parcul de vizavi cu o verdeaţă neagră ca păcura, ieşită dintr-o geologie grasă, poate pământ stropit proaspăt cu sânge sau îngrăşat cu ciolane de om zburătăcite aiurea de suflul bombelor, se căscau gropi imense, aveai impresia că te înghit cu gurile lor largi, gropi rotunde ca nişte cratere de vulcan ca într-o ploaie de meteoriţi, căzuţi cine ştie din ce galaxie sau gropi lunguieţe, făcute parcă de un bolid care scăpase cu un imens rât pe orizontală… Şi cu toate astea lumea era veselă, râdea, povestea, se distra, tinerii se iubiau, se sărutau prin parc, tramvaiele circulau, rulau şi câteva filme, undeva o fabrică scoase un fluierat prelung care semăna cu acele alarme aeriene care deveniseră adevărate coşmaruri. Strada noastră era pustie, din casa noastră rămăsese zidul dinspre miază-zi, era un spectacol grotesc pe care n-am mai vrut să-l mai privesc şi am luat-o spre casa Mariei, aveam emoţii, n-o mai văzusem de câţiva ani, ultima oară mă condusese la tren şi am stat aproape o noapte cu ea în Gara de Nord ca doi copii stânşi unul în braţele altuia, aş fi dorit ca acea noapte să nu se mai termine, să dureze toată viaţa. Dar n-a fost aşa, spre dimineaţă a venit trenul de Braşov şi a trebuit să plec. Maria, dezamăgită mi-a zis: ,,Florică, dacă vei pleca în război, să ştii că te voi aştepta!” Mi-a repetat asta de zeci de ori, am să te aştept toată viaţa, prea te iubesc mult ! Ultima imagine a ei o am de pe fereastra trenului, flutura mâna şi uniforma ei de elevă făcea ape-ape peste picioarele ei zvelte, abia împlinite, căuta să-mi zâmbească, dar eu am crezut că juca teatru, o podidise un plâns dureros… Priveam pe strada pustie şi mă aşteptam să iasă Maria la pompa de apă, aşa cum făcea altădată, să-şi facă drum cu găleata goală. Dar poarta ei rămânea închisă; m-am apropiat şi am strigat-o, dar nu mi-a răspuns nimeni. De undeva de la un balcon o femeie cu o voce joasă mi-a strigat sarcastic : ,,Nu mai bătea-n poartă degeaba, bre, că au plecat la ţară în toamnă !”- ,,Unde la ţară ?”- întreb eu dezamăgit- femeia nu mai mi-a răspuns, a intrat în cameră şi eu am rămas ca o stană de piatră. Aşadar o pierdusem pe Maria… Când femeia aceea bătrână a strigat-o pe Maria şi ea i-a răspuns, eu am rămas încremenit, era glasul Mariei. ,,Daaa, mamăăă, vin imediat!”- zisese ea- şi intrase pe uşă cu ligheanul cu apă să mă spăl. Când m-a văzut, a dat drumul la lighean şi a rămas fără glas cu ochii holbaţi la mine. ,,Doamneee!- tu eşti Florine ? Sau visez eu…”- se închină femeia, uimită, neştiind ce să mai facă. ,,Eu sunt ,Mario, destinul iată ce face ! Te-am căutat ca un nebun 265
- Page 213 and 214: PAGE 213 400 această femeie pe car
- Page 215 and 216: PAGE 215 400 poliţie… » « Poat
- Page 217 and 218: PAGE 217 400 - Şi ce-i cu asta ? C
- Page 219 and 220: PAGE 219 400 întâmplă şi minune
- Page 221 and 222: PAGE 221 400 şi lui din ciordeală
- Page 223 and 224: PAGE 223 400 mai cu nimic, venea ş
- Page 225 and 226: PAGE 225 400 şi de la moşii şi s
- Page 227 and 228: PAGE 227 400 înfipsese pe coama de
- Page 229 and 230: PAGE 229 400 43 upă arestarea lui
- Page 231 and 232: PAGE 231 400 nu-i place niciodată
- Page 233 and 234: PAGE 233 400 lui nevastă era o fem
- Page 235 and 236: PAGE 235 400 Această scenă mai li
- Page 237 and 238: PAGE 237 400 44 eara flăcăii şi
- Page 239 and 240: PAGE 239 400 Bucureşti la intrepri
- Page 241 and 242: PAGE 241 400 i ia la bătaie sau le
- Page 243 and 244: PAGE 243 400 pumnii pe el, ,,na, na
- Page 245 and 246: PAGE 245 400 45 n duminica următoa
- Page 247 and 248: PAGE 247 400 informaţii, martorul
- Page 249 and 250: PAGE 249 400 cânta ciocârlia în
- Page 251 and 252: PAGE 251 400 46 a poartă la Ioviţ
- Page 253 and 254: PAGE 253 400 ochii i se pierduseră
- Page 255 and 256: PAGE 255 400 mai vadă fratele nici
- Page 257 and 258: PAGE 257 400 surcică din gard şi
- Page 259 and 260: PAGE 259 400 În Valea Piscului îl
- Page 261 and 262: PAGE 261 400 48 onel al lui Duran e
- Page 263: PAGE 263 400 trimisese partidul în
- Page 267 and 268: PAGE 267 400 trăgând de volan, ce
- Page 269 and 270: PAGE 269 400 făcuseră acolo un mo
- Page 271 and 272: PAGE 271 400 de tot aflase şi el i
- Page 273 and 274: PAGE 273 400 acasă ! De ieri pân
- Page 275 and 276: PAGE 275 400 raionului de partid !
- Page 277 and 278: PAGE 277 400 Ce bine era să-şi va
- Page 279 and 280: PAGE 279 400 devine omu’ şI făr
- Page 281 and 282: PAGE 281 400 Ilie cât mai repede i
- Page 283 and 284: PAGE 283 400 50 ostul secretar de r
- Page 285 and 286: PAGE 285 400 Apoi urmă Drăcea car
- Page 287 and 288: PAGE 287 400 51 lie Georgescu şi c
- Page 289 and 290: PAGE 289 400 conacul părinţilor f
- Page 291 and 292: PAGE 291 400 « Hai, deţinut, daţ
- Page 293 and 294: PAGE 293 400 În locul plugurilor
- Page 295 and 296: PAGE 295 400 prost ; stinge-i lampa
- Page 297 and 298: PAGE 297 400 taică-său să aibă
- Page 299 and 300: PAGE 299 400 dom’ profesor ? »
- Page 301 and 302: PAGE 301 400 53 e Lisăndriţa şi
- Page 303 and 304: PAGE 303 400 căsătorise cu o moa
- Page 305 and 306: PAGE 305 400 până undeva la etaju
- Page 307 and 308: PAGE 307 400 inventa ceva, ceva ori
- Page 309 and 310: PAGE 309 400 pământul, ei erau pa
- Page 311 and 312: PAGE 311 400 55 upă încheierea co
- Page 313 and 314: PAGE 313 400 libertate ne-a adus…
PAGE 264 400<br />
camarazi merg acasă şi-i întâmpină părinţii cu dragoste, cum se agaţă<br />
mamele lor de gât, sau iubitele, sau nevestele şi-i sărută şi le scot hainele<br />
civile păstrate cu grijă acolo în ladă şi-i pune la masă şi se cinstesc şi se<br />
omenesc. Pe mine cine să mă primească ?<br />
Părăsii marele bulevard şi o luai spre Bellu, doream să mai stau de<br />
vorbă cu vecinii, tramvaiul mă legăna uşor şi la un moment dat am aţipit, nu<br />
dormisem de trei zile, sau mai bine zis dormisem iepureşte pe o valiză de<br />
lemn a ordonanţei mele şi acea valiză parcă-mi intrase în oase, acum căldura<br />
şi leagănul vagonului mă îmbiau la somn, un somn dulce ca după un<br />
narcotic tare în care clipele mi se dilatau, se făceau ani… Şi e uimitor cât de<br />
mult poate visa omul în câteva clipe ! Bunăoară plecam de la o realitate, o<br />
întâlnire cu Maria, era ea în carne şi oase, o vedeam, îi simţeam mâna în<br />
mâna mea, o sărutam, îi auzeam glasul, vocea ei suavă, mă striga, mă<br />
mângâia, era o realitate şi dintrodată, aşa din senin, săream pe front, în<br />
mijlocul soldaţilor, despuiat, ca un fachir indian cu un şarpe-n mână- eu,<br />
care niciodată nu pusesem mâna pe aşa ceva- acum îl luam pe după gât, mi<br />
se încolăcea uşor, îi simţeam pielea rece de reptilă cum alunecă pe gâtul<br />
meu şi cum îşi cască gura, şuierând cu limbile lui enorme ca nişte sfârcuri<br />
de bice pe lângă urechile mele, apoi săream toţi în tranşee, ,,foooc !”- striga<br />
un gradat şi toţi soldaţii întindeau puştile şi trăgeau, auzeam bufniturile<br />
înfundate, mi se agăţau de creier şi mi se amplificau acolo ca nişte ecouri<br />
într-o vale adâncă, pierzându-se uşor, stingându-se… Priveam înainte să văd<br />
dacă a căzut cineva şi culmea !- o vedeam pe Maria, parcă filmată cu<br />
încetinitorul, fugind desculţă prin nămeţii de iarbă, îmbrăcată într-o rochie<br />
albă, fugea ca o nebună spre linia orizontului cu mâinile întinse spre înainte,<br />
implora ceva, sau urma un ritual că nu voia să asculte de nimeni,<br />
,,Mariaaaa !- o chemam eu, te implor, stai că nu mai tragem !- opriţi, oameni<br />
buni, tragerea !- strigam eu înnebunit de groază- opriţi că e Maria !”- apoi<br />
îmi apărea în faţă figura idioată a unui ţigan care în toiul luptelor se scula şi<br />
bătea darabanaua lui şi cânta cât îl ţinea gura : hai, ţiganii la răzbel/ trageţi<br />
toţi din rivolver/că s-a dat jos din Cremlin/ Tatăl nostru, nea Stalin !/ Şi nea<br />
scos din Caucaz/ Şi ne-a scăpat de necaz !- şi sărea într-un picior şi chiuia<br />
şi nu l-a atins nici-o schijă, a trăit, a venit acasă cu noi şi s-a dus la Bolintin ;<br />
îmi apărea în faţă figura lui idioată şi-mi striga : ,,tov.’lent, să fiu al dracului<br />
dacă vă mint, femeia e curvă, Maria aia e curvă, s-a avut bine cu tot<br />
plutonul, să n-am parte de ce văd înaintea ochilor dacă vă mint !”- am vrut<br />
să scot pistolul şi să-l împuşc, chiar m-am pipăit la cartuşieră sau am avut<br />
impresia că mă pipăi, că m-am trezit buimac… Am privit într-o parte şi în<br />
alta, urcam cu tramvaiul pe la Filaret, vedeam case dărâmate sau traverse şi<br />
linii de tramvai întoarse spre cer într-o geometrie haotică, cerând iertare,<br />
264