PRIVEGHIUL-roman

PAGE 255 400
mai vadă fratele niciodată. Într-un fel el îi fusese şi tată şi mamă că era mai
mare : ,,bă, nică, să fac cutare lucru ? tu ce zici, o fi bine ?”- avea pe cine să
întrebe, oricum sângele apă nu se face…
Înmormântarea nu dură prea mult pentru că începuse iar să burniţeze.
Ieşi din curte întâi Păsăroi cu praporele, fluturându-l pe sus în bătaia
vântului, apoi ţârcovnicul cu sfeşnicul în mână, după care cei doi popi
cădelniţând şi cântând pe nas, ,,Dumnezeu să-l ierte!…” Urmă apoi căruţa
cu mortul, Marina, Polina, Caterina, nepoată-sa, şi cu soru-sa, Catrina, îl
jeleau cât puteau, fiecare în felul ei, Gheorghe, în şusleţ, plângea şi el,
suspinând. După căruţă venea alaiul mortului, toată Linia se umpluse de
lume care păşa tăcută în urma lui…Şi l-au dus în curtea bisericii…Şi popa
Gogu a strigat tare, ca apucatul : « Să nu se bage-n biserică ! Cel ce-şi ia
zilele cu mâna lui nu se bucură de darurile bisericii! A murit ca un
proscris ! » Și bietul Iov, cuminte, privind cerul, în costumul lui de ducă, stă
tăcut şi ascultă la toată această comedie, nu zice nimic. Să se scoale el de
acolo şi să se certe cu popa ? Dac-ar putea, prin voinţa lui Dumnezeu, să se
ridice el de-acolo, le-ar striga : ,,Ce, părinte, şi ce, lume, unde scrie că n-am
voie să intru şi eu în biserică pentru ultima dată ? Ce, n-am plătit şi eu dările
ca tot omul ? Cine a umblat să repare acoperişul bisericii ? Cine a cumpărat
cuie ? Cine a adus icoanele cele noi ?”
Şi popii în curtea bisericii, ca două curci plouate:
,,Doamneeee, Dumnezeul nostru al tuturor, iartă păcatele acestui om
care-a trăit şi te-a iubit… Iartă-I, Doamne, toate greşalele lui…iartă-i
iubirea, iartă-i poftirea, iartă-i hulirea…Că acum nu-i decât un sfânt în faţa
ta, pământ şi spirit care urcă de-a dreapta ta şi te laudă şi te cântă… şi-ţi
ridică rugăciuni… Aleluia…aleluia…”
Porniră apoi spre cimitirul care era aproape de biserică, o groapă mare,
hâdă, adâncă ca o gură de balaur sta să-l înghită ; la vederea ei, lui Gheorghe
i se făcu rău şi se trase mai la o parte. Popii mai făcură o slujbă, aruncară vin
pe mort, puseră capacul şi groparii îl bătură în cuie după care îl coborâră în
adânc, în jalea întregii mulţimi…
Apoi urmă pomana, convoiul acela de oameni se întorsese în
neorânduială acasă la mort şi găsi în curte două şiruri de mese pline cu
bucate şi băutură. Citiră popii căpeţelele, blagosloviră bucatele şi lumea se
apucă să mănânce şi să bea. Marina scosese din magazie două butoaie cu vin
şi unul cu ţuică şi turna la oameni în pahare. Tristeţea se transformase într-o
bucurie venită parcă de te miri unde, ,,morţii cu morţii, viii cu viii”,-ziceau
ei- „să ne bucurăm de ziua de azi, că mâine nu se ştie !”…Leu bea şi se
scălămbăia la nişte femei, Lisăndriţa îl drăcuia că de la un timp stă numai
beat, flăcăii Tanteloaii povesteau cum o găsise comisia pe maică-sa în sobă
255