PRIVEGHIUL-roman
PAGE 254 400 se dusese la autogara Militari, aşteptase maşina cu veşti şi, când auzise că e adevărat, luase un tren de noapte şi plecase acasă… Pe la orele două după amiază scoaseră mortul în bătătură şi-l aşezară pe nişte butuci în faţa casei. Lumea, curioasă, se înghesui să-i vadă înfăţişarea, şi cei bătrâni, leat cu el, treceau în şir şi-şi luau la revedere de la decedat, pupându-i mâinile şi crucea de pe pieptul lui. Polina, îmbrăcată într-o rochie neagră, prindea cu acare pe spatele bărbaţilor prosoape albe, refecate de ea la maşină. În prosoape, legaţi la un colţ, bănuţi de 25 de lei, puşi de Marina cu câţiva ani înainte, atârnau pe spatele oamenilor, flencănind în bătaia vântului. Stanca, în altă parte, prindea batiste la femei în piept sau le lega la braţul stâng. Gheorghe se dusese să pună căpestrele la boi şi să aranjeze căruţa pentru a-l transporta pe mort la cimitir. O femeie, rudă cu ei, prindea în coarnele boilor bucăţi mari de pânză neagră în semn de doliu. Printre lacrimi, Gheorghe îşi aduse aminte de o gafă din trecut. Îl trimisese taică-său, Ioviţă, să dea pe rând lui Ion al Badii, după ce pusese rariţa în căruţă să plece acasă, înjugase boii invers, pe cel de cea îl pusese în locul celui de ăis şi pe cel de ăis, în locul celui de cea şi-l aduseseră cu căruţa din şanţ în şanţ. Taică-său îl văzuse de la poartă şi-i srtigase : ,,tu nu vezi,mă,…tu-ţi coliva mă-ti de băiat că i-ai înjugat invers ? mai deştepţi sunt boii ăştia ca tine, tu nu vezi cum trage fiecare la locul lui ? degeba îi baţi tu, boii îşi cunosc locurile lor !” Atât de încuiat fusese el că nu-şi dăduse seama ce se întâmplă cu boii ăştia de o luau razna ! Acum le ştia locurile şi-i trăgea pe fiecare să-i înjuge. Boii, neînvăţaţi cu noul stăpân, dădeau din capete şi priveau speriaţi la lumea din curte. Acum, când se căznea să-i înjuge, un resteu nu prea intra în jug şi Gheorghe zise în gândul lui: ,,de m-ar vede bietul tata, ce-ar mai râde de mine!” Privi apoi către mort şi-l apucă nişte fiori reci în tot corpul, ,,Doamne- zise- mie parcă tot nu-mi vine să cred, parcă ar fi în vis, şi ce bine ar fi să fie în vis !” « Hai, mă mai repede cu boii-ăia că se grăbesc popii, zice că mai au un mort ! » « Bă, Ionele, glumi Leu cu Ionel al lui Duran care pusese mâna să dea şi el ajutor, noi când bem, mă, zeamă de clopot ? » « Mă, Leule, mai taci mă din gură, că nu ne mai arde de glume ! »- i-o retezase Ionel care se repezi să-l ajute pe Gheorghe să tragă căruţa prin mulţimea aia să urce mortul sus. « Nu este vis, gândi Gheorghe, dacă vine nenica să mă ajute, este realitate ! » « Hai, mă, Gheorghe, că se grăbesc popii ! » « Ia tu, nenică, boii de lanţ, că mie nu-mi vine să-l scot din curte ! »- îl rugă Gheorghe cu lacrimi în ochi pe unchi-său şi rămase în urmă, nemaiştiind ce să facă. „Diii, boală, zise Ionel, dacă ştia el că o să iasă ultima dată pe poartă cu picioarele înainte, dus de voi, nu ştiu ce-ar fi făcut…”- şi începu să plângă şi el ca un copil, gândindu-se că n-are să-şi 254
PAGE 255 400 mai vadă fratele niciodată. Într-un fel el îi fusese şi tată şi mamă că era mai mare : ,,bă, nică, să fac cutare lucru ? tu ce zici, o fi bine ?”- avea pe cine să întrebe, oricum sângele apă nu se face… Înmormântarea nu dură prea mult pentru că începuse iar să burniţeze. Ieşi din curte întâi Păsăroi cu praporele, fluturându-l pe sus în bătaia vântului, apoi ţârcovnicul cu sfeşnicul în mână, după care cei doi popi cădelniţând şi cântând pe nas, ,,Dumnezeu să-l ierte!…” Urmă apoi căruţa cu mortul, Marina, Polina, Caterina, nepoată-sa, şi cu soru-sa, Catrina, îl jeleau cât puteau, fiecare în felul ei, Gheorghe, în şusleţ, plângea şi el, suspinând. După căruţă venea alaiul mortului, toată Linia se umpluse de lume care păşa tăcută în urma lui…Şi l-au dus în curtea bisericii…Şi popa Gogu a strigat tare, ca apucatul : « Să nu se bage-n biserică ! Cel ce-şi ia zilele cu mâna lui nu se bucură de darurile bisericii! A murit ca un proscris ! » Și bietul Iov, cuminte, privind cerul, în costumul lui de ducă, stă tăcut şi ascultă la toată această comedie, nu zice nimic. Să se scoale el de acolo şi să se certe cu popa ? Dac-ar putea, prin voinţa lui Dumnezeu, să se ridice el de-acolo, le-ar striga : ,,Ce, părinte, şi ce, lume, unde scrie că n-am voie să intru şi eu în biserică pentru ultima dată ? Ce, n-am plătit şi eu dările ca tot omul ? Cine a umblat să repare acoperişul bisericii ? Cine a cumpărat cuie ? Cine a adus icoanele cele noi ?” Şi popii în curtea bisericii, ca două curci plouate: ,,Doamneeee, Dumnezeul nostru al tuturor, iartă păcatele acestui om care-a trăit şi te-a iubit… Iartă-I, Doamne, toate greşalele lui…iartă-i iubirea, iartă-i poftirea, iartă-i hulirea…Că acum nu-i decât un sfânt în faţa ta, pământ şi spirit care urcă de-a dreapta ta şi te laudă şi te cântă… şi-ţi ridică rugăciuni… Aleluia…aleluia…” Porniră apoi spre cimitirul care era aproape de biserică, o groapă mare, hâdă, adâncă ca o gură de balaur sta să-l înghită ; la vederea ei, lui Gheorghe i se făcu rău şi se trase mai la o parte. Popii mai făcură o slujbă, aruncară vin pe mort, puseră capacul şi groparii îl bătură în cuie după care îl coborâră în adânc, în jalea întregii mulţimi… Apoi urmă pomana, convoiul acela de oameni se întorsese în neorânduială acasă la mort şi găsi în curte două şiruri de mese pline cu bucate şi băutură. Citiră popii căpeţelele, blagosloviră bucatele şi lumea se apucă să mănânce şi să bea. Marina scosese din magazie două butoaie cu vin şi unul cu ţuică şi turna la oameni în pahare. Tristeţea se transformase într-o bucurie venită parcă de te miri unde, ,,morţii cu morţii, viii cu viii”,-ziceau ei- „să ne bucurăm de ziua de azi, că mâine nu se ştie !”…Leu bea şi se scălămbăia la nişte femei, Lisăndriţa îl drăcuia că de la un timp stă numai beat, flăcăii Tanteloaii povesteau cum o găsise comisia pe maică-sa în sobă 255
- Page 203 and 204: PAGE 203 400 frică să nu creadă
- Page 205 and 206: PAGE 205 400 -Bă, moşule,- sare p
- Page 207 and 208: PAGE 207 400 omul de servici, care
- Page 209 and 210: PAGE 209 400 -Hai noroc, tovarăşe
- Page 211 and 212: PAGE 211 400 când colegii lui plec
- Page 213 and 214: PAGE 213 400 această femeie pe car
- Page 215 and 216: PAGE 215 400 poliţie… » « Poat
- Page 217 and 218: PAGE 217 400 - Şi ce-i cu asta ? C
- Page 219 and 220: PAGE 219 400 întâmplă şi minune
- Page 221 and 222: PAGE 221 400 şi lui din ciordeală
- Page 223 and 224: PAGE 223 400 mai cu nimic, venea ş
- Page 225 and 226: PAGE 225 400 şi de la moşii şi s
- Page 227 and 228: PAGE 227 400 înfipsese pe coama de
- Page 229 and 230: PAGE 229 400 43 upă arestarea lui
- Page 231 and 232: PAGE 231 400 nu-i place niciodată
- Page 233 and 234: PAGE 233 400 lui nevastă era o fem
- Page 235 and 236: PAGE 235 400 Această scenă mai li
- Page 237 and 238: PAGE 237 400 44 eara flăcăii şi
- Page 239 and 240: PAGE 239 400 Bucureşti la intrepri
- Page 241 and 242: PAGE 241 400 i ia la bătaie sau le
- Page 243 and 244: PAGE 243 400 pumnii pe el, ,,na, na
- Page 245 and 246: PAGE 245 400 45 n duminica următoa
- Page 247 and 248: PAGE 247 400 informaţii, martorul
- Page 249 and 250: PAGE 249 400 cânta ciocârlia în
- Page 251 and 252: PAGE 251 400 46 a poartă la Ioviţ
- Page 253: PAGE 253 400 ochii i se pierduseră
- Page 257 and 258: PAGE 257 400 surcică din gard şi
- Page 259 and 260: PAGE 259 400 În Valea Piscului îl
- Page 261 and 262: PAGE 261 400 48 onel al lui Duran e
- Page 263 and 264: PAGE 263 400 trimisese partidul în
- Page 265 and 266: PAGE 265 400 rugându-se parcă ace
- Page 267 and 268: PAGE 267 400 trăgând de volan, ce
- Page 269 and 270: PAGE 269 400 făcuseră acolo un mo
- Page 271 and 272: PAGE 271 400 de tot aflase şi el i
- Page 273 and 274: PAGE 273 400 acasă ! De ieri pân
- Page 275 and 276: PAGE 275 400 raionului de partid !
- Page 277 and 278: PAGE 277 400 Ce bine era să-şi va
- Page 279 and 280: PAGE 279 400 devine omu’ şI făr
- Page 281 and 282: PAGE 281 400 Ilie cât mai repede i
- Page 283 and 284: PAGE 283 400 50 ostul secretar de r
- Page 285 and 286: PAGE 285 400 Apoi urmă Drăcea car
- Page 287 and 288: PAGE 287 400 51 lie Georgescu şi c
- Page 289 and 290: PAGE 289 400 conacul părinţilor f
- Page 291 and 292: PAGE 291 400 « Hai, deţinut, daţ
- Page 293 and 294: PAGE 293 400 În locul plugurilor
- Page 295 and 296: PAGE 295 400 prost ; stinge-i lampa
- Page 297 and 298: PAGE 297 400 taică-său să aibă
- Page 299 and 300: PAGE 299 400 dom’ profesor ? »
- Page 301 and 302: PAGE 301 400 53 e Lisăndriţa şi
- Page 303 and 304: PAGE 303 400 căsătorise cu o moa
PAGE 254 400<br />
se dusese la autogara Militari, aşteptase maşina cu veşti şi, când auzise că e<br />
adevărat, luase un tren de noapte şi plecase acasă…<br />
Pe la orele două după amiază scoaseră mortul în bătătură şi-l aşezară pe<br />
nişte butuci în faţa casei. Lumea, curioasă, se înghesui să-i vadă înfăţişarea,<br />
şi cei bătrâni, leat cu el, treceau în şir şi-şi luau la revedere de la decedat,<br />
pupându-i mâinile şi crucea de pe pieptul lui.<br />
Polina, îmbrăcată într-o rochie neagră, prindea cu acare pe spatele<br />
bărbaţilor prosoape albe, refecate de ea la maşină. În prosoape, legaţi la un<br />
colţ, bănuţi de 25 de lei, puşi de Marina cu câţiva ani înainte, atârnau pe<br />
spatele oamenilor, flencănind în bătaia vântului. Stanca, în altă parte,<br />
prindea batiste la femei în piept sau le lega la braţul stâng. Gheorghe se<br />
dusese să pună căpestrele la boi şi să aranjeze căruţa pentru a-l transporta pe<br />
mort la cimitir. O femeie, rudă cu ei, prindea în coarnele boilor bucăţi mari<br />
de pânză neagră în semn de doliu. Printre lacrimi, Gheorghe îşi aduse<br />
aminte de o gafă din trecut. Îl trimisese taică-său, Ioviţă, să dea pe rând lui<br />
Ion al Badii, după ce pusese rariţa în căruţă să plece acasă, înjugase boii<br />
invers, pe cel de cea îl pusese în locul celui de ăis şi pe cel de ăis, în locul<br />
celui de cea şi-l aduseseră cu căruţa din şanţ în şanţ. Taică-său îl văzuse de<br />
la poartă şi-i srtigase : ,,tu nu vezi,mă,…tu-ţi coliva mă-ti de băiat că i-ai<br />
înjugat invers ? mai deştepţi sunt boii ăştia ca tine, tu nu vezi cum trage<br />
fiecare la locul lui ? degeba îi baţi tu, boii îşi cunosc locurile lor !” Atât de<br />
încuiat fusese el că nu-şi dăduse seama ce se întâmplă cu boii ăştia de o luau<br />
razna ! Acum le ştia locurile şi-i trăgea pe fiecare să-i înjuge. Boii,<br />
neînvăţaţi cu noul stăpân, dădeau din capete şi priveau speriaţi la lumea din<br />
curte. Acum, când se căznea să-i înjuge, un resteu nu prea intra în jug şi<br />
Gheorghe zise în gândul lui: ,,de m-ar vede bietul tata, ce-ar mai râde de<br />
mine!” Privi apoi către mort şi-l apucă nişte fiori reci în tot corpul,<br />
,,Doamne- zise- mie parcă tot nu-mi vine să cred, parcă ar fi în vis, şi ce<br />
bine ar fi să fie în vis !” « Hai, mă mai repede cu boii-ăia că se grăbesc<br />
popii, zice că mai au un mort ! » « Bă, Ionele, glumi Leu cu Ionel al lui<br />
Duran care pusese mâna să dea şi el ajutor, noi când bem, mă, zeamă de<br />
clopot ? » « Mă, Leule, mai taci mă din gură, că nu ne mai arde de<br />
glume ! »- i-o retezase Ionel care se repezi să-l ajute pe Gheorghe să tragă<br />
căruţa prin mulţimea aia să urce mortul sus. « Nu este vis, gândi Gheorghe,<br />
dacă vine nenica să mă ajute, este realitate ! » « Hai, mă, Gheorghe, că se<br />
grăbesc popii ! » « Ia tu, nenică, boii de lanţ, că mie nu-mi vine să-l scot din<br />
curte ! »- îl rugă Gheorghe cu lacrimi în ochi pe unchi-său şi rămase în<br />
urmă, nemaiştiind ce să facă. „Diii, boală, zise Ionel, dacă ştia el că o să iasă<br />
ultima dată pe poartă cu picioarele înainte, dus de voi, nu ştiu ce-ar fi<br />
făcut…”- şi începu să plângă şi el ca un copil, gândindu-se că n-are să-şi<br />
254