PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 254 400 se dusese la autogara Militari, aşteptase maşina cu veşti şi, când auzise că e adevărat, luase un tren de noapte şi plecase acasă… Pe la orele două după amiază scoaseră mortul în bătătură şi-l aşezară pe nişte butuci în faţa casei. Lumea, curioasă, se înghesui să-i vadă înfăţişarea, şi cei bătrâni, leat cu el, treceau în şir şi-şi luau la revedere de la decedat, pupându-i mâinile şi crucea de pe pieptul lui. Polina, îmbrăcată într-o rochie neagră, prindea cu acare pe spatele bărbaţilor prosoape albe, refecate de ea la maşină. În prosoape, legaţi la un colţ, bănuţi de 25 de lei, puşi de Marina cu câţiva ani înainte, atârnau pe spatele oamenilor, flencănind în bătaia vântului. Stanca, în altă parte, prindea batiste la femei în piept sau le lega la braţul stâng. Gheorghe se dusese să pună căpestrele la boi şi să aranjeze căruţa pentru a-l transporta pe mort la cimitir. O femeie, rudă cu ei, prindea în coarnele boilor bucăţi mari de pânză neagră în semn de doliu. Printre lacrimi, Gheorghe îşi aduse aminte de o gafă din trecut. Îl trimisese taică-său, Ioviţă, să dea pe rând lui Ion al Badii, după ce pusese rariţa în căruţă să plece acasă, înjugase boii invers, pe cel de cea îl pusese în locul celui de ăis şi pe cel de ăis, în locul celui de cea şi-l aduseseră cu căruţa din şanţ în şanţ. Taică-său îl văzuse de la poartă şi-i srtigase : ,,tu nu vezi,mă,…tu-ţi coliva mă-ti de băiat că i-ai înjugat invers ? mai deştepţi sunt boii ăştia ca tine, tu nu vezi cum trage fiecare la locul lui ? degeba îi baţi tu, boii îşi cunosc locurile lor !” Atât de încuiat fusese el că nu-şi dăduse seama ce se întâmplă cu boii ăştia de o luau razna ! Acum le ştia locurile şi-i trăgea pe fiecare să-i înjuge. Boii, neînvăţaţi cu noul stăpân, dădeau din capete şi priveau speriaţi la lumea din curte. Acum, când se căznea să-i înjuge, un resteu nu prea intra în jug şi Gheorghe zise în gândul lui: ,,de m-ar vede bietul tata, ce-ar mai râde de mine!” Privi apoi către mort şi-l apucă nişte fiori reci în tot corpul, ,,Doamne- zise- mie parcă tot nu-mi vine să cred, parcă ar fi în vis, şi ce bine ar fi să fie în vis !” « Hai, mă mai repede cu boii-ăia că se grăbesc popii, zice că mai au un mort ! » « Bă, Ionele, glumi Leu cu Ionel al lui Duran care pusese mâna să dea şi el ajutor, noi când bem, mă, zeamă de clopot ? » « Mă, Leule, mai taci mă din gură, că nu ne mai arde de glume ! »- i-o retezase Ionel care se repezi să-l ajute pe Gheorghe să tragă căruţa prin mulţimea aia să urce mortul sus. « Nu este vis, gândi Gheorghe, dacă vine nenica să mă ajute, este realitate ! » « Hai, mă, Gheorghe, că se grăbesc popii ! » « Ia tu, nenică, boii de lanţ, că mie nu-mi vine să-l scot din curte ! »- îl rugă Gheorghe cu lacrimi în ochi pe unchi-său şi rămase în urmă, nemaiştiind ce să facă. „Diii, boală, zise Ionel, dacă ştia el că o să iasă ultima dată pe poartă cu picioarele înainte, dus de voi, nu ştiu ce-ar fi făcut…”- şi începu să plângă şi el ca un copil, gândindu-se că n-are să-şi 254

PAGE 255 400 mai vadă fratele niciodată. Într-un fel el îi fusese şi tată şi mamă că era mai mare : ,,bă, nică, să fac cutare lucru ? tu ce zici, o fi bine ?”- avea pe cine să întrebe, oricum sângele apă nu se face… Înmormântarea nu dură prea mult pentru că începuse iar să burniţeze. Ieşi din curte întâi Păsăroi cu praporele, fluturându-l pe sus în bătaia vântului, apoi ţârcovnicul cu sfeşnicul în mână, după care cei doi popi cădelniţând şi cântând pe nas, ,,Dumnezeu să-l ierte!…” Urmă apoi căruţa cu mortul, Marina, Polina, Caterina, nepoată-sa, şi cu soru-sa, Catrina, îl jeleau cât puteau, fiecare în felul ei, Gheorghe, în şusleţ, plângea şi el, suspinând. După căruţă venea alaiul mortului, toată Linia se umpluse de lume care păşa tăcută în urma lui…Şi l-au dus în curtea bisericii…Şi popa Gogu a strigat tare, ca apucatul : « Să nu se bage-n biserică ! Cel ce-şi ia zilele cu mâna lui nu se bucură de darurile bisericii! A murit ca un proscris ! » Și bietul Iov, cuminte, privind cerul, în costumul lui de ducă, stă tăcut şi ascultă la toată această comedie, nu zice nimic. Să se scoale el de acolo şi să se certe cu popa ? Dac-ar putea, prin voinţa lui Dumnezeu, să se ridice el de-acolo, le-ar striga : ,,Ce, părinte, şi ce, lume, unde scrie că n-am voie să intru şi eu în biserică pentru ultima dată ? Ce, n-am plătit şi eu dările ca tot omul ? Cine a umblat să repare acoperişul bisericii ? Cine a cumpărat cuie ? Cine a adus icoanele cele noi ?” Şi popii în curtea bisericii, ca două curci plouate: ,,Doamneeee, Dumnezeul nostru al tuturor, iartă păcatele acestui om care-a trăit şi te-a iubit… Iartă-I, Doamne, toate greşalele lui…iartă-i iubirea, iartă-i poftirea, iartă-i hulirea…Că acum nu-i decât un sfânt în faţa ta, pământ şi spirit care urcă de-a dreapta ta şi te laudă şi te cântă… şi-ţi ridică rugăciuni… Aleluia…aleluia…” Porniră apoi spre cimitirul care era aproape de biserică, o groapă mare, hâdă, adâncă ca o gură de balaur sta să-l înghită ; la vederea ei, lui Gheorghe i se făcu rău şi se trase mai la o parte. Popii mai făcură o slujbă, aruncară vin pe mort, puseră capacul şi groparii îl bătură în cuie după care îl coborâră în adânc, în jalea întregii mulţimi… Apoi urmă pomana, convoiul acela de oameni se întorsese în neorânduială acasă la mort şi găsi în curte două şiruri de mese pline cu bucate şi băutură. Citiră popii căpeţelele, blagosloviră bucatele şi lumea se apucă să mănânce şi să bea. Marina scosese din magazie două butoaie cu vin şi unul cu ţuică şi turna la oameni în pahare. Tristeţea se transformase într-o bucurie venită parcă de te miri unde, ,,morţii cu morţii, viii cu viii”,-ziceau ei- „să ne bucurăm de ziua de azi, că mâine nu se ştie !”…Leu bea şi se scălămbăia la nişte femei, Lisăndriţa îl drăcuia că de la un timp stă numai beat, flăcăii Tanteloaii povesteau cum o găsise comisia pe maică-sa în sobă 255

PAGE 254 400<br />

se dusese la autogara Militari, aşteptase maşina cu veşti şi, când auzise că e<br />

adevărat, luase un tren de noapte şi plecase acasă…<br />

Pe la orele două după amiază scoaseră mortul în bătătură şi-l aşezară pe<br />

nişte butuci în faţa casei. Lumea, curioasă, se înghesui să-i vadă înfăţişarea,<br />

şi cei bătrâni, leat cu el, treceau în şir şi-şi luau la revedere de la decedat,<br />

pupându-i mâinile şi crucea de pe pieptul lui.<br />

Polina, îmbrăcată într-o rochie neagră, prindea cu acare pe spatele<br />

bărbaţilor prosoape albe, refecate de ea la maşină. În prosoape, legaţi la un<br />

colţ, bănuţi de 25 de lei, puşi de Marina cu câţiva ani înainte, atârnau pe<br />

spatele oamenilor, flencănind în bătaia vântului. Stanca, în altă parte,<br />

prindea batiste la femei în piept sau le lega la braţul stâng. Gheorghe se<br />

dusese să pună căpestrele la boi şi să aranjeze căruţa pentru a-l transporta pe<br />

mort la cimitir. O femeie, rudă cu ei, prindea în coarnele boilor bucăţi mari<br />

de pânză neagră în semn de doliu. Printre lacrimi, Gheorghe îşi aduse<br />

aminte de o gafă din trecut. Îl trimisese taică-său, Ioviţă, să dea pe rând lui<br />

Ion al Badii, după ce pusese rariţa în căruţă să plece acasă, înjugase boii<br />

invers, pe cel de cea îl pusese în locul celui de ăis şi pe cel de ăis, în locul<br />

celui de cea şi-l aduseseră cu căruţa din şanţ în şanţ. Taică-său îl văzuse de<br />

la poartă şi-i srtigase : ,,tu nu vezi,mă,…tu-ţi coliva mă-ti de băiat că i-ai<br />

înjugat invers ? mai deştepţi sunt boii ăştia ca tine, tu nu vezi cum trage<br />

fiecare la locul lui ? degeba îi baţi tu, boii îşi cunosc locurile lor !” Atât de<br />

încuiat fusese el că nu-şi dăduse seama ce se întâmplă cu boii ăştia de o luau<br />

razna ! Acum le ştia locurile şi-i trăgea pe fiecare să-i înjuge. Boii,<br />

neînvăţaţi cu noul stăpân, dădeau din capete şi priveau speriaţi la lumea din<br />

curte. Acum, când se căznea să-i înjuge, un resteu nu prea intra în jug şi<br />

Gheorghe zise în gândul lui: ,,de m-ar vede bietul tata, ce-ar mai râde de<br />

mine!” Privi apoi către mort şi-l apucă nişte fiori reci în tot corpul,<br />

,,Doamne- zise- mie parcă tot nu-mi vine să cred, parcă ar fi în vis, şi ce<br />

bine ar fi să fie în vis !” « Hai, mă mai repede cu boii-ăia că se grăbesc<br />

popii, zice că mai au un mort ! » « Bă, Ionele, glumi Leu cu Ionel al lui<br />

Duran care pusese mâna să dea şi el ajutor, noi când bem, mă, zeamă de<br />

clopot ? » « Mă, Leule, mai taci mă din gură, că nu ne mai arde de<br />

glume ! »- i-o retezase Ionel care se repezi să-l ajute pe Gheorghe să tragă<br />

căruţa prin mulţimea aia să urce mortul sus. « Nu este vis, gândi Gheorghe,<br />

dacă vine nenica să mă ajute, este realitate ! » « Hai, mă, Gheorghe, că se<br />

grăbesc popii ! » « Ia tu, nenică, boii de lanţ, că mie nu-mi vine să-l scot din<br />

curte ! »- îl rugă Gheorghe cu lacrimi în ochi pe unchi-său şi rămase în<br />

urmă, nemaiştiind ce să facă. „Diii, boală, zise Ionel, dacă ştia el că o să iasă<br />

ultima dată pe poartă cu picioarele înainte, dus de voi, nu ştiu ce-ar fi<br />

făcut…”- şi începu să plângă şi el ca un copil, gândindu-se că n-are să-şi<br />

254

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!