PRIVEGHIUL-roman

PAGE 253 400
ochii i se pierduseră-n adâncul orbitelor. I se mai cunoşteau două lovituri în
frunte şi nasul julit, probabil de la căzătura lui din fântână. Polina sta dusă
lângă el şi-l mângâia, iar la capul lui, frati-său, Ionel şi cu soru-sa, Catrina,
îndureraţi, povesteau despre copilăria lor amărâtă în casa bunicilor. Glasul
acela absurd al popilor cu vocile lor armonioase se răspândi în toată curtea
care era plină de oameni veniţi din toată comuna, plini de curiozitate, să
vadă cum se înecase Ioviţă. Se lăsase o linişte căzută parcă din pustiuri când
cineva din drum strigă tare :
-Vine şi Gheorghe de la gară !
-Care , fa, fi-său ?
Era plâns şi sleit de puteri, plecase cu un tren de noapte imediat ce
primise telegrama şi nu dormise niciun pic.
Polina, când îl văzu, sări de la locul ei de unde stătea în genunchi şi
fugi înaintea lui strigând cât putea :
- Frăţioare, frăţioare, tatăl nostru nu mai este, a murit, frăţioareeee ! Că
nu l-am ascultat, frăţioare, că dacă-l ascultam poate nu se întâmpla aşa,
frăţioareee !
- Hai, o mângâia el, taci şi tu din gură, nu te mai smiarcăi, se ruga el de
ea cu lacrimile-n ochi, taci şi spune-mi cum s-a întâmplat, ce-a păţit el de-a
făcut treaba asta ?
Băiatul se abţinu până pe prispă şi-apoi când văzu atâta lume în curte şi
casa lui în care crescuse şi pe bătrân întins ţeapăn în tron cu mâinile pe
piept, izbucni ca un copil speriat din somn :
-Tăticul meu, drag şi scump, cum de nu mă mai aşteptaşi şi pe mine,
tăticuleee, că greu am mai dus-o, tăticuleee, şi rău am făcut că nu te-am
ascultat, taticuleee, dar trebuia să plec în lume să-mi câştig şi eu pâinea,
taticuleeee !
Căzuse pe el şi-l săruta pe faţă şi pe mâini în neştire până venise
maică-sa, Marina, şi-l luase în casă să se odihnească un pic după atâta drum
şi oboseală. El semăna cu maică-sa, avea aceleaşi apucături, ţinuse câteva
femei şi se despărţise de ele, îi plăcea băutura şi tutunul şi mai ales îi plăcea
să hoinărească ca o puşlama prin ţară. Prima dată fusese la Târgovişte
salahor la zidărie, apoi învăţase meserie şi se mutase în Bucureşti pe un
şantier de construcţii, ăştia îl trimiseseră pe Valea Prahovei să renoveze
nişte vile ale partidului care căzuseră în paragină. Aici găsise o femeie cu
care a trăit o bună bucată de timp, după care s-a făcut nevăzut, fără ca să
spună la nimeni. L-au căutat vreo câteva zile, după care şeful şantierului s-a
lipsit de el. El venise la Bucureşti şi se mutase pe alt şantier, stătuse câtva
timp la Polina la gazdă, aici îl găsise telegrama cu pricina. La început el a
crezut că e vreun truc al celor de acasă să-l facă să mai dea şi el pe la ei, dar
253