PRIVEGHIUL-roman

PAGE 251 400
46
a poartă la Ioviţă flutură praporele.
L
Polina singură prin curte se jeleşte, strigând din răsputeri :
-Aoleoooo, taticul meuuu, ce făcuşi taticuleee, că dacă
ştiam eu că faci aşa ceva nu mai veneam acasă, taticuleee, că
te căutai toată noaptea cu felinarul prin grădinăăă şi nu te găsii, taticuleee, te
căutai şi prin cătun pe la ţaţa şi pe la nenea Ionel,…î-hî, îhî,îhî…î…î… şi în
zadar, taticule…, să mori noaptea, taticuleee, fără lumânare, taticuleee, ca
hoţii de drum-ăl mare, taticuleee….
Leana lui Răţoi, care se sculase de dimineaţă să aducă apă cu cobiliţa,
povestea în mijlocul Liniei unor femei ce păţise ea de dimineaţă :
-Ce, fetiţă, stai să vă spui, că nu mi-am revenit nici acum, coborâi
devale la fântână să iau apă, mi se umpluseră galoşii de noroi şi m-am dat pe
iarbă să mă şterg…Mă uit la cumpăna fântânii şi mie nu-mi venea cum stă
ea cu citura în fântână, cine s-o înece şi s-o lase aşa ? Şi mă apropii să scot
apă, pe suprafaţa apei plutea ceva, o mortăcină,- ăsta e nea Ioviţă- zic- şi urc
repede dealul şi o strig pe Polina şi pe ţaţa Marina şi mai iau şi câţiva vecini
şi ne ducem la faţa locului, acolo chiar aşa era cum bănuisem eu, nea Ioviţă,
înecat ! Zău, fetiţă, auzisem şi eu de lume înecată, dar pân-acu n-am mai
văzut aşa ceva!
-Păi de la Sica nu s-a mai înecat nimeni în satul nostru !-o completă
Lisăndriţa, care ieşise cu noapte-n cap să vadă ce s-a întâmplat. Pe la porţi,
femeile se închinau şi vorbeau în şoaptă :
-Dumnezeu l-a îndemnat, asta e tot poruncă de la el, pupa-l-aş !
-Da’ ce i-o fi venit, fa, săracu ?
-Ei, ţaţă, s-au strâns şi la el necazurile, cu băiatul mort, cu surda aia de
Marina, Stanca l-a părăsit, băiatul ăla a plecat în lumea mare şi n-a mai dat
pe acasă, Polina plecă la Bucureşti să se facă mare cocoană !
-Taci, fa, din gură, că n-o făcea el de-asta ! Am auzit eu care a fost
necazul lui, a trecut aseară comisia pe la el şi s-au pus cu gura pe el să facă
cererea, şi Polina în loc să ţie cu el, îi da şi ea cu gura că s-o facă odată…
,,Fă, Polino, tată, eu o fac, dar îmi fac de petrecanie !”- zisese bietul om !
Un GAZ trecu repede pe şosea împroşcând noroiul pe garduri, opri
brusc la câţiva metri de femei şi şoferul întrebă dacă mai e mult până la Sfat.
Ele îi făcură semn să meargă înainte, după care se aşternu iar tăcerea.
Goarna lui Păsăroi suna în curtea mortului a tinichea veche: tuuu, tuuu,
tuuu! tuuu, tuuuu, tuuuu ! Sunetul ei se răspândea trist peste sat. Un beţiv
251