PRIVEGHIUL-roman

PAGE 248 400
aceea poate că aş fi eu pentru că, fără voia mea, am aparţinut unei clase
înfierată de partid şi m-am amestecat brutal în viaţa acestui om, dar legile
inimii nu ţin cont de legile luptei de clasă… » « Căpitan Staicovici, să-i
emiteţi mandat de arestare pentru numita Adina Câmpineanu ! – strigă
procurorul la unul din miliţienii care-l însoţeau pe Ilie Georgescu- s-a
trasformat în avocat şi vine să ne dea nouă lecţii… » Adina căzu sleită de
puteri pe o bancă din faţa ei şi un miliţian veni repede şi o prinse de braţ,
trăgând-o pe uşa laterală afară din sală.
Procesul continuă de data aceasta fără întreruperi, procurorul punea
întrebările şi Ilie Georgescu răspundea afirmativ, fără să mai gândească.
Adina asculta printre crăpăturile uşii şi atunci când urmă deliberarea şi auzi
sentinţa de cinci ani muncă silnică, femeia căzu şi nu mai ştiu nimic de ea.
Se trezi a doua sau a treia zi la circa 4 de miliţie într-o mică încăpere în
care era un pat şi o masă la care stătea un doctor îmbrăcat militar care scria
ceva, fără să fie preocupat de prezenţa femeii. Văzându-se acolo, femeia
fugi cu ani în urmă când se trezise tot într-un asemenea pat, după o lungă şi
grea suferinţă. « S-a trezit frumoasa doamnă ? »- o întrebă doctorul,
întorcându-şi capul spre ea şi privind-o printre ochelarii lui mici, înduioşat
de situaţia femeii. « Dar unde mă aflu ? »- întrebă ea dând ocol cu privirile
prin cameră. « Pe mâini bune, doamnă, am luptat cu dumneavoastră două
zile şi o noapte să vă readuc la normal, azi dimineaţă mi-am dat seama că
lucrurile merg spre bine, puls normal, inima ca de copil, aţi mai avut
asemenea şocuri ? » « Da, pe timpul războiului ! » « Şi de ce nu vă
păstraţi ? » « Cum adică să mă păstrez ? Omul nu e o ceaşcă sau o farfurie
s-o pui în dulap şi s-o păstrezi, el este făcut de Dumnezeu cu suflet şi cu
inimă, cum le poţi păstra dacă treci prin atâtea necazuri ? Ilie era singurul
om de pe pământ care mai ţinea la mine, acum s-a dus şi el, de-acolo va veni
mort sau schilodit ! » « Ştiu, doamnă, sunt doctor şi-mi dau seama, nu vă
uitaţi la mine că port haină militară… » « Mort va veni de acolo că-l
cunosc, el nu va rezista cinci ani ! »- zise Adina şi începu să plângă în
hohote. « Nu mai plângeţi !- veni doctorul la ea şi-i puse mâna pe frunte,
mângâind-o- e în zadar, poate cine ştie, va veni vreo graţiere ceva şi
lucrurile vor intra în normal ! » « Aşa am aşteptat eu o viaţă întreagă să
intre lucrurile în normal şi n-au mai intrat ! » « Aveţi dreptate, dar noi
suntem datori să sperăm ! » « Până când, până când… »- suspina femeia,
uşurându-se după atâta plâns. Doctorul îi dădu o pastilă şi femeia adormi
liniştită în acel pat de campanie. Și-l visă pe Mânzatu, se dusese acasă la el,
,,da- zisese el- foarte amabil, urcaţi-vă în maşină la mine- tot o volgă neagră,
luxoasă- să mergem la Ministerul de Interne !”, o luase spre Șosea, era
primăvară, înmuguriseră pomii şi îmbobociseră cornii pe marginea şoselei şi
248