PRIVEGHIUL-roman

PAGE 246 400
asta să ne spună fără niciun căpătâi, adică fără niciun rost în viaţă !” Apoi
familia care o crescuse şi de care nu avusese parte, popa şi preuteasa ;
pentru popa avea un deosebit respect, el reuşa adesea să se apropie de ea, săi
răscolească tainiţele sufleteşti, îi aducea cărţi frumoase, o îndruma ce să
citească şi cum să citească şi mai ales ce e viaţa. Preoteasa era o femeie
nelegiuită care-şi torturase toată viaţa bărbatul şi mai ales o torturase pe ea,
o pusese la cale să-l ia pe Nicu Câmpineanu şi de aici veniseră toate relele
vieţii ei. Alta ar fi fost soarta ei dacă lucrurile decurgeau firesc, să-l fi luat
de la început pe Ilie Georgescu, să-şi fi croit ei drumul lor, fără niciun
amestec din afară. Poate că Ilie nu mai pleca pe front voluntar, nu putea
nimeni să-l mai învinuiască de ce fusese el acolo dacă era mobilizat ca toţi
ceilalţi, ca el fuseseră mii de oameni chemaţi sub arme, dar niciunul nu
fusese tras la răspundere de ce luptase în Răsărit. Este adevărat că erau
priviţi chiorâş de noul regim şi nu le dăduse niciun petec de pământ la
reforma din ’45, apoi aberaţia cu Occidentul şi cu originea mea nesănătoasă
de moşiereasă… Îi venea să se ducă la Ion al Oaţii şi să se răfuiască cu el,
Ilie îi spusese sigur că numai ăsta putuse face aşa ceva, să spună asemenea
măgării despre el.
La sfârşitul lui decembrie lucrurile se agravară, Adina primi o citaţie
de la Procuratura Capitalei să se prezinte la judecarea procesului. Deci i se
înscenase un proces, un proces murdar care judeca nişte fapte inexistente.
Plecă înapoi la Bucureşti, o căută pe Elena şi n-o găsi, bănui chiar că fosta ei
prietenă se fereşte să mai dea ochii cu ea, merse şi consultă un advocat carei
spuse că niciun advocat din ţara asta nu s-ar băga la un aşa proces, ştie, îşi
dă seama de cele spuse de ea, dar acum legea e legată la ochi, advocaţii în
asemenea împrejurări nu mai fac doi bani !
La Procuratură o conduse un miliţian în sala de şedinţe şi-i spuse să ia
loc şi să aştepte. Primul proces fu al lui Ilie Georgescu, apăru întâi el în
hainele alea învărgate, palid şi obosit, schimbat la faţă, între doi miliţieni şi
fu invitat să ia loc pe banca acuzării. Întrebările erau puse de un procuror şi
erau ticluite de aşa natură încât răspunsurile trebuia să fie pozitive. Ilie
Georgescu le ştia pe din afară şi nu mai era cazul să reflecteze prea mult la
ele. Procurorul acela chiar i se păru blând, faţă de bestiile de la securitate
care se purtaseră cu el ca şi cu un animal ; avea o voce dulce şi catifelată :
«Inculpat Ilie Georgescu, este adevărat că la manifestaţia de 1 mai,
atunci când masele populare făceau agitaţie, strigând lozinci, dumneata
vociferai împotriva a ceea ce se striga, invocând pe un oarecare Gafencu ? »
« Mai întâi, răspunse Ilie Georgescu, nu vociferam împotriva lozincilor,
voiam să spun că acest Gafencu cu armata română şi cu muncitorii
eliberaseră Bucureştul înainte de a sosi armata sovietică ! » « Noi avem alte
246