PRIVEGHIUL-roman

PAGE 240 400
Carol la ea. « Ştie-i Dumnezeu, că stau toată ziua plecaţi… Eu le-am spus,
mă, maică, treceţi-vă, mă, că n-aveţi ce pierde, oţi găsi voi o îmbucătură de
ceva acolo să nu muriţi de foame…Dar ai cu cine te înţelege ? Mor de
pământ, nu se mai satură… că de-aia au rămas în nerândul lumii, de
îndărătnici ce sunt… » Directorului GAS-eului care o privise îndelung şi
căruia i se făcuse milă de ea zise : « Lăsaţi-o-n pace şi hai să mergem mai
departe, ea n-are nicio vină, săraca, vorbim noi cu băieţii ei… »
Mai departe strigară la Mastroaca, asta era văduvă, îi murise bărbatul
prin Tatra şi primise trei hectare de pământ la împropietărire în ’45,
rămăsese cu doi copii să-i crească. Ea nu fugea de comisie, sta locului şi-o
înfrunta cum ştia ea, ,,ce-or să-mi facă ?- zicea ea- am să mă cert cu ei până
m-or lăsa în pace…” Când strigaseră, ea era prin grădină, grebla nişte paie ,
Carol o văzuse şi-o chemase la poartă « Tanti Mastroaco, hai să-ţi spunem
o vorbă ! »- apucase el să zică şi numai ce începuse ea cu gura până la
urechi : « Ce vorbă să-mi spui tu mie, mă, Carole, nu te ştiu eu al cui eşti,
facu-mă şi dregu-mă-n gura ta, să vă duceţi dracului să nu veniţi voi la mine
cu colectivul vostru, mai aveţi să ne beliţi ca pe bietul Constantin
Brâncoveanu, până ieri dădurăm la cote de ne săturarăm, mi-ai luat şi untul
din putinei să-l mâncaţi voi, nu v-aţi mai sătura de lacomi ce sunteţi ! »
Avea o broboadă ruptă în care-şi înfăşurase capul, nu i se vedeau decât
ochii ei mărunţei ca de şoarece, da din mâini şi făcea o hărmălaie de pusese
în cap tot satul. « Femeie, strigă miliţianul la ea- vreai să te-arestăm ? »
« Arestaţi-mă, făceţi-mi ce vreţi voi, dar lăsaţimă-n pace că am trabă şi nu
stau după voi să-mi îndrugaţi la braşoave cu colectivul vostru… » Şi plecase
cu furca în mână la treaba ei, bolborosind şi blestemând, că dacă trăia
bărbatul ei era altceva, avea şi ea un ajutor să crească copiii, că un bărbat la
casa omului face mult…Să se ducă ea la moară şi la gară singură, să se lupte
cu sacii, cu plugul şi cu rotilele, şi tu sapă singură, şi tu secere singură,
numai Dumnezeu ştie cum trăise ea şi cum crescuse copiii ăia !.
La Sfat o parte din comisie rămăsese să stea de vorbă cu părinţii
tinerilor care erau opriţi să dea socoteală de ce făcuseră ei în acea noapte. Îi
chema pe rând un instructor de la raion şi le spunea franc : « Vreai să-ţi i-ai
băiatul acasă ? Atunci fă cererea şi-i dăm drumul ! Dacă nu, puşcăria îl
mănâncă!” Oamenii de frică începură să semneze cererile, până seara
făcuseră aproape vreo cincizeci de cereri şi se adăugaseră la cele vechi.
Treaba începuse să meargă şi mai bine chemând oamenii cu somaţie la Sfat
sau la postul de miliţie. Le înscena anumite vine, ba că apără pe chiaburi, ba
că găzduiesc noaptea pe cei fugiţi în munţi, ba că sunt împotriva liniei
partidului, ba că au cazane şi fabrică rachiu clandestin…Pe cei care nu voiau
să semneze cererile îi oprea noaptea la Sfat, stingeau lămpile şi începeau să-
240