PRIVEGHIUL-roman

PAGE 238 400
cuprinse în braţe, prefăcându-se că-l iubeşte, îi mângâie faţa până-l făcu
negru, apoi intrară în casă. Toţi se puseră pe râs când îl văzură pe Tudor
mâzgălit pe ochi ca dracu. El nu se prinse, credeau că râd de el c-a ieşit cu
cocoşata în tindă. Când o privi mai bine şi văzu cine este, se supără rău de
tot. Cum adică, să iasă el cu cocoşata în tindă ? Toţi flăcăii râseseră de el.
Cocoşata asta era un fel de muma pădurii urâtă împărţită, mică de statură,
hâdă chiar, şi pe deasupra purta şi o cocoaşă în spinare. “Bă, prostule, îi zise
o fată de lângă el, las-o pe cocoşată şi uite-te-n oglindă să vezi ce-ai pe
ochi!” Tudor se trase mai la o parte şi se privi în oglindă, nici el nu se mai
recunoştea, încercă să se şteargă dar mai rău se mânja. Le trase la toţi o
înjurătură şi-i ameninţă : « Lasă, că v-aranjez eu ! » şi ieşi afară supărat,
trântind uşa.
A doua zi fuseră toţi chemaţi la Sfat de către noul miliţian care venise
în comună pe al doilea post. « Ce puneţi voi la cale, mă, în casă la Safta? Ia
treceţi colea şi daţi câte-o declaraţie ! » Una din fete avu curajul să-l întrebe:
“Ce punem, tovarăşe miliţian?” “Faceţi şedinţe şi instigaţi oamenii să nu se
treacă la colectiv? Lasă, că v-aranjez eu!” Unul din flăcăi, mai ager la minte,
le spuse celorlalţi : « Bă, să ştiţi şi voi că asta e opera lui Tudor al Stanchii !
Vrea să se răzbune pe noi pentru ce i-am făcut azi noapte ! » « Tudore, îl
strigă miliţianul din camera cealaltă, ia vin mă aici şi să mi-i arăţi pe cei din
frunte, care erau instigatorii ? » « Toţi, tovarăşe miliţian, toţi sunt o apă şiun
pământ ! Ziceau că nu se trec nici de-ai dracului că n-are nimeni ce să le
facă!” « Bă, se repezi unul din flăcăi la el, tu fii atent ce spui că ne
nenoroceşti pe toţi ! » « Tu să taci, se repezi miliţianul la el, din cauza
voastră nu merge munca de colectivizare la voi în comună, reacţionarilor ! »
Toţi tinerii rămaseră închişi la Post până veni un procuror să le ia declaraţii.
Părinţii lor erau disperaţi, nu mai ştiau ce să creadă, unii dintre ei se duseră
şi le dădură mâncare, alţii îi înjurau pe la colţuri că se apucară tocmai acum
în ajunul Crăciunului de politică…
Comisia, de la Ionel al lui Duran, trecu la frati-său, Ioviţă. Câinii
începură să latre şi ieşi Marina la poartă, aşteptând ca unul din ei să zică
ceva. « Ce e, maică, cu voi ? »- îi întrebă ea, nevinovată. Carol îi răspunse :
« Ce să fie, bine ! Unde este nea Ioviţă?” Contabilul, care fusese ţârcovnic
şi intrase prin toate casele , o cunoştea pe Marina că este surdă şi-i şopti lui
Carol: “Vorbeşte-i, mă, mai tare la urechea ei, că n-aude!” Carol se dădu
lângă ea şi-i strigă cât putu: “Unde este nea Ioviţă?” « Aaaa, se miră ea- e pe
la Murgoi să-i coasă nişte căpestre! Făcu apoi o pauză şi-i întrebă : da’ ceaveţi
cu el ? » “Să se treacă la colectiv!”- sări Carol, supărat, în urechea ei.
“Păi coviltir ne trebuie nouă acu’? “Las-o, măi, Carole, că n-ai cu cine te
înţelege, poate o veni bărbatu-său! La o adică îi facem adresă fetei la
238