PRIVEGHIUL-roman

PAGE 237 400
44
eara flăcăii şi fetele mari se strângeau la Duran la poartă şi
S
cântau şi jucau, prea puţin le păsa lor de colectivizare. Tudor
al Stanchii avea darul cântecului, trecea prin sat cântând .
Avea un glas frumos de bariton şi ducea melodia ca pe o apă
care curge la vale:
Cine n-are noroc, n-are
De când naşte până moare
Că nici eu nu l-am avut
De când maica m-a făcut.
Noroace de mult dorit
Cine mi te-a împărţit
A greşit la cântărit
Pe mine m-a ocolit.
La unii prea mult le-a pus
Şi la mine n-a ajuns
Unora prea mult le-a dat pe
La mine s-a terminat !
Era cam singuratic şi îşi cânta şi el soarta lui. Fusese fiu de văduvă,
maică-sa murise şi rămăsese cu o mătuşă care-l spăla şi-l îngrija. Şchiopăta
un pic şi din această cauză fetele nu prea se uitau la el. Se întâlnise cu Ion al
lui Mamaie care terminase decurând Şcoala de miliţie la Bucureşti şi ăsta îi
promisese că are el un unchi mare şi-l bagă portar la un spital din oraş.
Tudor nu mai putea de bucurie că pleacă la oraş, îşi luase haine noi şi
aştepta vorbă să plece. Flăcăise cu Gheorghe al lui Ioviţă, cu Radu lui Căiţă,
cu Ion Militaru, cu Guşă, cu Valică al Saftei şi cu alţi flăcăi de seama lui.
Iarna, din cauza gerului, furcăria se muta în casă la Safta, fetele aduceau
gogoşi şi băieţii vin de buturugă, un fel de zăibărel ce se face prin aceste
locuri, şi jucau fel de fel de jocuri. Mai târziu urma datul în tindă, adică fata
îşi striga flăcăul care-i plăcea şi ieşa cu el în tindă pe paie să se
iubească.Vine şi Tudor al Stanchii la furcărie, intră în casă şi dă bineţe şi se
aşază pe pat, câţiva flăcăi, ca să râdă de el, o trimiseră pe cocoşata în tindă
să-l strige. Tudor nu mai putea de bucurie că-l cheamă şi pe el o fată să
vorbească cu el. Ieşi în tindă, cocoşata îl trase lângă coşul sobei, îşi mânji
palmele de funingine, cum făcuse ea mai demult şi cu alţi flăcăi, şi-l
237