PRIVEGHIUL-roman

PAGE 229 400
43
upă arestarea lui Ilie Georgescu, Adina intră iară într-o lungă
D
şi chinuitoare zbatere sufletească ; mai merse la şcoală
câteva săptămâni la rând, apoi nu se simţi bine şi-şi luă un
concediu medical. Fusese de două ori la bărbat la Bucureşti
la vorbitor, dar nu-i dăduseră voie să stea cu el decât câteva minute şi nu
putuseră să vorbească cine ştie ce. În ultima vizită se gândi să se ducă pe la
prietena ei, Elena, fosta nevastă a lui Gafencu, pe care n-o mai văzuse
demult, i se făcuse dor de ea, era singura fiinţă de pe pământ care o ajutase
sincer în clipele ei cele mai grele. Întâmplător se întâlniră pe străduţa pe care
sta odinioară Elena. « Vai, doamna Adina, nu mă mai cunoaşteţi ? »- rămase
surprinsă Elena când o văzu pe Adina că se uită stingheră la ea. « Vaide
mine, Eleno, ce frumoasă şi elegantă eşti ! Ce-ai întinerit, dragă, aşa ?
Tocmai veneam pe la tine, spune-mi şi mie ce mai faci, cum o mai duci cu
viaţa ? Ce-ţi fac copiii ? » « Nu ştiu cu ce să încep, doamna Adina, hai
acasă la mine să ne povestim mai multe la o cafea ! »
Elena o luă pe Adina de braţ şi se îndreptă cu ea spre o volgă neagră
care aştepta vizavi. Şoferul coborî din maşină, desfăcu portiera şi le invită
să se urce, foarte politicos. Maşina traversă Bucureştiul, se înserase, seaprinseseră
luminile pe marele bulevard, lume multă şi felurită peste tot, în
special tineri, poate studenţi, ieşau de la Universitate şi se vărsau spre
Victorii ; Adina recunoştea locurile şi se întreba ce e cu ea, câtăva vreme
rămase mută, nu-i venea să creadă prin ce metamorfoze trecuse Elena de
ajunsese cu maşină la scară. Privea oraşul şi i se păru tare schimbat de cum
îl ştia ea. Se refăcuse totul după război, nu se mai cunoştea nici urmă din
vechiul Bucureşti bombardat şi dat peste cap ; după ce trecură pe Victorii, o
luară pe o străduţă mică şi tăiară oraşul spre Şosea, acolo avea Elena noua
locuinţă, era o casă naţionalizată a unui fost profesor de italiană care plecase
în Germania, un fel de vilă cu etaj cu vreo douăsprezece camere, aşezată
discret la poalele pădurii pe marginea lacului. Adina rămase înmărmurită de
ce văzu : mobile sculptate, tablouri mari cât peretele care căptuşau aproape
toată casa, covoare persane, fotolii, sofale garnisite cu palisandru aurit,
statuiete de bronz şi fildeş, vase mari chinezeşti ornamentau colţurile
încăperilor cu plante exotice-un fel de rai în care Adina nici nu bănuia că ar
putea să trăiască o femeie ca Elena, de extracţie proletară, venită dintr-o
casă ţărănească cu două odăi şi-o tindă. Văzu ceea ce avea să numească ea
mai târziu, împrumutând un limbaj al gurilor rele de la Europa liberă,
„ burghezia proletară” care înlocuise pe cealaltă burghezie, dezmoştenită
229