PRIVEGHIUL-roman

PAGE 227 400
înfipsese pe coama dealului în albul zăpezii care strălucea ca argintul viu, pe
la ferestre încă mai pâlpâiau lămpile, pe deal un câine răguşit lătra, mai mult
urla a pustiu… Lui Ionel al lui Duran îi plăcea să admire satul noaptea, îi
aducea aminte de tinereţe şi de copilărie când pleca la furcărie cu ceilalţi
flăcăi. Intră în casă pe întuneric şi se dezbrăcă în izmene, aşteptându-şi
nevasta care boşbâcâia prin tindă după un vătrai să astupe la gura sobei.
Ziua primise scrisoare de la băiatul lui din armată că în curând se va
lăsa la vatră, îi îndemna şi el să nu se mai opună colectivizării că asta e
linia…Acolo în armată era tobă de lecţii politice, timpurile n-au cum să se
mai întoarcă, viitorul satului va fi tot colectivizarea. Înainte de a pleca în
armată, un instructor de partid şi cu secretarul îl chemase în grabă şi-l
primiseră în organizaţia de partid. Procesul-verbal de primire fusese făcut pe
şanţ, fără a fi discutat în organizaţie. Instructorul fusese reclamat la raion şi
dat afară că n-a respectat statutul. Ancheta ajunsese şi în armată, venise un
căpitan de la documente secrete şi-i luase o declaraţie cum fusese el făcut
membru de partid, dacă se respectase statutul, dacă semnase adeziunea şi
dacă fusese discutat în organizaţia de bază. El spusese adevărul şi, ca să se
intre în legalitate, îl discutaseră din nou în organizaţia de bază a unităţii şi-l
primiseră. Toate acestea le povestise în scrisoare şi părinţilor. Taică-său se
făcuse foc de ciudă. Cine-l pusese pe el să se înscrie la comunişti ? Şi despre
ce linie vorbea el ? « Care linie, mă, d-aia te-am făcut eu învăţător, să-mi
arăţi tu mie linia ? Le-am luat pădure şi le-am luat pământ să fie şi ei în
rândul lumii şi când colo el îmi vorbeşte de linie… »
-De ce stai, mă, pe întuneric şi n-aprinzi şi tu lampa aia ?- intră Gigea
în casă cu ochii umflaţi de fum- aştepţi s-o aprind tot eu ?
-Mă luase şi pe mine gândurile cu băiatul ăla, ajunse să-mi arate el linia
mie…
-Ei, mai lasă-l şi tu în pace că nu-ţi luă el mâna şi te puse să semnezi !
Facem şi noi ce face lumea că nu putem să ieşim afară din ea…
-Şi dacă mâine mă cheamă la Sfat şi-mi pune sula-n coaste să mă trec,
ce le spun eu?
-Spune-le şi tu că aştepţi băiatul ăla din armată că e pământul lui…Să
se treacă el ! Treaba lui, să facă el cererea !
Femeia aprinse lampa, trecu lângă sobă şi se apucă de tors ; noaptea se
lăsase de-abinelea peste sat, nopte lungă de iarnă care câteodată nu se mai
termina…Trebuia s-o omori cu ceva, în torsul fuiorului de lână, femeia îşi
punea toate gândurile ei, toate tristeţile şi bucuriile şi visurile ei. Bărbatul
tăcea ore întregi culcat pe pat într-o rână şi nu putea să-şi ia gândul de la
scrisoarea băiatului…Băga adesea nasul în galena din perete şi asculta
Vocea Americii sau Europa Liberă , printre frânturile de vorbe sâsâite şi
227