PRIVEGHIUL-roman

PAGE 222 400
-Ce să vedem, Ioane?- sări Bălăşica arsă parcă de foc- ce să vedem,
dumnealor are leafă, le convine să bată ţurca prin sat, dar nouă ne-o
conveni? Că tu n-ai izmene-n cur şi-ţi pică-n casă şi vreai să te treci? Ştii ce,
maică, că nu te cunosc al cui eşti, tu să vorbeşti la bătătura mă-ti, să nu-mi
vii mie cu iordane de-astea! Auzi, să vedem, tu Ioane, să te treci cu
pământul ăla care nu-l ai, că ştii cum ai venit la mine, traistă-n băţ, să nu teatingi
de pământul meu că fac moarte de om ! Şi femeia duse ciurelul cu
mălai pe prispă, luă un cărpător şi începu să facă pârtie cu el prin curte.
Ridica zăpada în sus, mai mult o vântura, prin faţa comisiei, în batjocură, să
le scoată ochii, doar, doar or pleca.
-Stai, fa, dracului, nu vezi că le scoţi ochii dumnealor !- sări cantonerul
comunal, o huidumă de om, care până acum tăcuse şi ascultase balivernele
femeii.
-Intră, fă, amărâto, în casă, ţi s-a urât cu binele ?- o luă bărbatu-său de
braţ şi o împinse spre prispă.
-Băăă, sări Bălăşica cu cărpătorul la bărbat- tu să taci din gură că-ţi
crăp una de nu te vezi! Să nu dea dracu să te treci c-ai sfeclit-o cu mine !
Spune-le franc oamenilor că nu ne trecem şi gata !…
Directorul GAS-ului care tăcuse până acum hotărâ să-i lase în pace :
-Hai, tovarăşi, nu se trece, nu se trece, dragoste cu sila nu se poate face;
lasă, ţaţă Bălăşico, c-ai să vii dumneata să ne rogi!
-Euuu ? Să viu eu să vă rog ? Când o înţărca mutu’ iapa!- sări femeia,
prinzând curaj când văzu că oamenii din comisie bat în retragere.
Ionel al lui Duran, văzându-i, fugise repede în casă şi se aruncase pe
gura podului. Era singur acasă, nevastă-sa se dusese pe la neamurile ei prin
Ciuculeşti să vadă ce mai fac şi să-i întrebe dacă ei au vreun gând să se
treacă. « Dacă se trec ei, ne trecem şi noi, dar să ştim, vindeam boii ăia şi
pământul din Comuni şi le luam la copiii ăştia o casă ; aşa am făcut cu
pădurea şi ne-a luat-o statul degeaba ! Bine c-am apucat de-am tăiat-o şi-am
scos copiii ăştia învăţători că dacă o lăsam aşa, ne frângeam gâtul de
necaz ! » În pod, Ionel al lui Duran îşi rememoră toată viaţa lui, numai de
necazuri şi de muncă avusese parte; era mai bine să rămână în Bucureşti, cei
ca el care rămăseseră în poliţie ajunseseră mari domni, le dăduse statul
apartamente, îi îmbrăcase, îi încălţase, le dusese copiii la şcoli, deveniseră
mari miliţieni care tăiau şi spânzurau… Şi el cu ce se alesese? A fugit de
legionari, acum fuge de comunişti… Leu-ăsta s-a dat cu ei şi uite-l acu’,
trăieşte ca belferul, l-a băgat Nae la cooperativă şi umblă toată ziua beat,
tăind frunză la câini ! E adevărat că scosese şi el copiii-ăia învăţători, dar
mare brumă nu se alesese de pe urma lor, băiatul din armată nu le scrisese
decât odată dintr-o aplicaţie de la Cincu, iar fata din leafa ei nu se alegea
222