PRIVEGHIUL-roman

PAGE 22 400
-Nicule, mamă, te-am visat ulât lău, te-am visat molt într-o baltă de
sânge, aveai ochii scoşi şi gula stlâmbă…
-Ia uite, domnule, te pasc numai vise sumbre, ce-i cu tine, mami ?
-Damneee !-se ruga Lina, după ce auzise visul; rămăsese aşa
încremenită tot timpul cu mâinile în sân şi-şi făcea cruce- trebuie să mergem
la biserică să-l scoatem pe Ucigă-l toacă din casă!
-Du-te şi vezi dacă a venit Pălintele Gheolghe la biselică!
Rămşi singuri, mama îşi îmbrăţişă fiul ca niciodată, îl mângâie, îl privi
fix în ochi şi-l întrebă cu un glas stins :
-Nicule, tu te-ai încris cumva în Mişcare, maică ?
-Doamneee, mami, ce ţi-a venit cu întrbarea asta ? Lasă-mă, domnule,
în pace cu asemenea gânduri. A ieşit din dormitor pe hol, a ridicat clapeta
pianului şi a început să cânte un cântec de Chopen. Eliza s-a înviorat, i-a
zâmbit, dându-i o bezea şi a intrat în dormitor să se îmbrace pentru
vecernie…
După această întâmplare, Nicu rămase dezorientat. ,,Visul acesta al
mamei trebuie să însemne el ceva ! Avea viitorul în faţă, i se deschideau noi
orizonturi…Dar… Poate că avea dreptate şi maică-sa să intre în panică,
timpurile erau tulburi, nu se va şti cum se va termina războiul ăsta şi ce
viitor vor avea…La Palat parcă jubilau cucuvelele, de-acolo venea numai cu
veşti rele… Se privi în oglindă, avea un chip de faun : un tânăr frumos în
floarea vârstei, îmbrăcat în costumul lui de ofiţer ce strălucea pe el, cu cisme
bilgher, cu o şapcă pe cap proaspăt dăruită de garnizoana de pe lângă Palat,
cu o privire pătrunzătoare care săgeta oglinda…Gândurile îi zburară în altă
parte, lăsând soarta să hotărască destinul viitorului lui…Valeriaaa ! Parcă
aşa cânta inima lui. Unde va fi acum Valeria ? Dulcea lui iubită de care-şi
leagă toate speranţele… Începu să recite una din poeziile lui care-i plăcea
cel mai mult, închinată Valeriei :
Cu trupul mai curat ca o zăpadă,
Te-am revăzut în noaptea de Crăciun,
Cu ochii mei vrăjiţi ce vor să vadă
Prin prisma deformată de nebun.
Erai şi nu erai o Magdalenă
Ce-n schituri tăinuite în zadar,
Te aplecai în chip de rugăciune
Şi te primeam ca pe un mistic dar.
,,Unde este oare ea acum ?- se întrebă el- negreşit, voi pleca la ea la
Bucureşti !”
22