PRIVEGHIUL-roman

PAGE 218 400
- Ai, fa, mână, o îndemnă Leu pe nevastă-sa, nu vezi că ăsta mă văzu
beat şi râde de mine ? Talioara ridică roaba şi porni cu el spre casă
bolborosind, femeia împingea cât putea, mai punea roaba jos şi iar pornea
gâfâind.
-Doamne, doamne, de ce nu m-o fi luând Dumnezeu să scap odată de
chinul ăsta! Să fie-a dracu de ţuică care te bea ea pe tine !
-Zău, fa, zicea Leu din roabă, eu sunt un chin pentru tine ?
-Mă, taci din gură, că dau cu tine în şanţul ăsta dacă nu taci ! - se
repezea femeia cu roaba de marginea şanţului.
- Ai, fa, s-o mai vedem şi pe-asta ! »- repeta Leu, îngânând mai mult
cuvintele.
Peste o săptămână era şedinţă la şcoală să facă organizarea
întovărăşirii. Preşedinte îl puseră pe Ion al Oaţii, formară un consiliu din
cinci membri şi o comisie de revizie. Ultimul în sală venise Ioviţă cu cererea
în mână, aproape plângând :
- Am făcut-o, zise el, dar dacă nu merge treaba, voi răspundeţi, tu,
Carole şi cu Ion al Oaţii, voi care aţi pus lumea la cale !
Întovărăşirea se numise « Drumul lui Lenin », ce dracu drum era ăsta,
auzise Ioviţă de Lenin, citise într-o carte că ăsta făcuse comunismul în Rusia
şi într-o şedinţă de-a lor o rusoaică strigase : « Pâine, tovarăşe Lenin, nu
şedinţe ! » şi-i trăsese cu un pistol un glonte în mână, nu putea să-l
nimerească în cap, scăpa omenirea de el…
,,O nenorocire nu vine niciodată singură“- gândea Ionel al lui Durandupă
ce făcuse cererea aia cu care se înscrisese la întovărăşire. Nebunul de
Ion al Oaţii mersese mai departe, chemase toţi sărăcanii satului în frunte cu
Stăncilă al Badii şi puseseră la cale să transforme întovărăşirea în
gospodărie agricolă colectivă, adică mai pe românește în colhoz. La început
se înscriseseră vreo treizeci de familii, rămânând ca pe parcurs să se mai
înscrie şi alţii. În iarna aceea şi timpul parcă se întorsese pe dos, nu căzuse
niciun fulg de zăpadă, un cer închis pe sub care alunecau nişte nori negri din
care picurau stropi mărunţi de ploaie peste tot satul încremenit, întunecase
toată natura, doar ciorile şi siluietele salcâmilor desfrunziţi de un negru de
tuş se proiectau la orizont ca nişte semne rău prevestitoare. Oamenii nu mai
ieşau pe Linie şi nici la sfat, un zvon îi lovise ca un cuţit în inimă, va veni o
comisie de la raion care va umbla din casă în casă să înscrie oamenii la
colectivă, cine nu e cu noi- zicea Carol- e împotriva noastră. Rar de tot, când
trecea câte un om pe Linie era luat la întrebări de unde vine şi unde se duce,
a auzit el ceva despre comisia aia despre care se tot vorbeşte ? ,,A auzit, ştie
tot satul, dar deocamdată a rămas doar pe hârtie, ne sperie Carol şi cu Ion al
Oaţii care ar vrea să ne vadă în aceeaşi oală cu ei !”. Întruna din zile se
218