PRIVEGHIUL-roman

PAGE 214 400
Nicu Câmpineanu- balaurul, iar el, Fătul-Frumos care o scăpase de toate
necazurile… Dar oare o scăpase? Părea că necazurile nu se mai termină, se
ţin lanţ….
« Gata, tovarăşe Ilie Georgescu, s-a terminat pauza ! - strigă vocea
piţigăiată a maiorului Efrimovici, care deschisese uşa şi-l chema înăuntru,
vă rog să luaţi loc şi să-mi spuneţi dacă cunoaşteţi acest scris!” Ilie
Georgescu luă coala în mână, se uită la ea şi-i răspunse: ,,Da, îl recunosc, e
scrisul meu, am dat o autobiografie la judeţeană!” « Te rog s-o citeşti cu
glas tare ! » ,,Da, subsemnatul cutare cutare, născut în anul, luna, ziua, din
părinţi: mama Vădana Georgescu, fără tată, mi-am petrecut copilăria în satul
natal, ajutând-o pe mama în gospodărie. În anul cutare, la îndemnul
învăţătorului Tache Dumitrescu şi cu cheltuiala statului m-am înscris la
Şcoala normală din Câmpulung- Muscel. Situaţia materială a mamei mele
nu i-a permis să-mi asigure un viitor liniştit, a muncit pe la bogaţii satului să
mă întreţină. Încă de mic am cunoscut umilinţa, sărăcia şi inferioritatea ca
fiinţă umană şi, la îndemnul ei, m-am decis să-mi fac o situaţie mai bună. În
anul cutare am terminat şcoala normală şi un an am fost învăţător la
Şomcuţa, în Transilvania. La îndemnul mamei am venit acasă şi m-am
căsătorit cu Dorina Avram, fata angrosistului Avram din Căldăraru, apoi
imediat am plecat pe front…” ,,Bun- zise Efrimovici- până aici e bine- de
aici încolo biografia dumitale se strâmbează…Spui că « am plecat pe
front », eu am aici o declaraţie de la un ofiţer în rezervă care te acuză că n-ai
plecat pe front la ordin, ci voluntar, el, acel ofiţer, pe-atunci maior, a
încercat să te oprească din nesăbuitul dumitale zel, dar n-a reuşit. » ,,Îmi
daţi voie să mă explic?”-ceru Ilie dreptul la replică. « Da, cum să nu ! »- sări
Efrimovici, foarte amabil. ,,N-am plecat pe front pentru un ţel anume, mă
căsătorisem cu o femeie pe care nu o iubeam, traiul cu ea devenise un calvar
şi eu, ca să scap de ea, cu puţina mea experienţă de viaţă, am văzut în
plecarea pe front o scăpare… Şi-apoi m-au inervat schemele şi sforile pe
care le trăgea fostul meu socru…” “Bine, bine, dar dumneata ai dat un alt
răspuns, în sensul motivaţiilor legionare, cum că sunt interesele ţării în joc şi
te-ai dus la chemarea mareşalului pentru a dezrobi Basarabia…” ,,Nu-mi
mai amintesc précis cu cine am discutat acest fapt, au trecut de-atunci ani
buni, şi la urma urmei erau interesele noastre în joc, nu trebuia să ne luăm
Basarabia?” « Aaaa, deci a doua acuzaţie pe care o recunoşti… » « N-aş
vede ce legătură faceţi dumneavoastră între faptul că am plecat voluntar sau
la ordin şi timpurile de astăzi care-au spălat totul…Şi nu uitaţi că
autobiografia mea nu se opreşte aici, acolo în război am aderat la politica
partidului, m-am încris în divizie şi-am luptat voluntar în Apus în timp ce
alţii s-au eschivat, internându-se în spitale, mobilizaţi pe loc sau în
214