PRIVEGHIUL-roman

PAGE 213 400
această femeie pe care mi-o băgase el pe gât… » « Eu sunt obligat să te
ascult, dar nu să şi te cred ! - zise în zeflemea ofiţerul, întinzând mâna după
cafeaua care tocmai sosise. Lirismul dumitale de dragoste e dramatic, i-o
întoarse Efrimovici- dar pe noi ne interesează altceva. Adina asta a dumitale
ştie ceva de fostul ei bărbat ? »- sări el de la Ilie la viaţa Adinei. « Da, ştie,
de fapt crede că e fugit peste graniţă, fie în Grecia la rude, fie în Franţa ! »
« Dacă este cumva în munţi şi organizează rezistenţa cu legionarii ?” « Nu
cred, când a plecat cu prietenul lui, Prinţul Ghika, şi-a luat actele şi banii,
după cum mi-a spus Adina, şi a plecat cu un avion din excadrila regală!
Dacă se ducea în munţi nu plecau cu avionul…” « Vezi dumneata mâna
asta a mea?- sări maiorul cu ciotul lui de mână în sus- ei mi-au ciopârţit-o !
Şi tăcu, bându-şi în linişte cafeaua. Pe Semenic, în vârful munţilor, s-au
ascuns ca bandiţii şi ne-au luat la ochi ca pe iepuri…Dar tot îi vom
prinde… Dumneata ia o pauză în hol, după care revenim la interogatoriu ! »
Holul, aşa gol, dădea impresia unei câmpii pustii, erau momente în
copilăria lui când rămânea singur cu caprele sau cu vacile pe marea câmpie
şi i se făcea urât de-atâta pustiu ; perdelele de la geamuri fâlfâiau bătute de
vânt, afară începuse să burniţeze şi lumea zgribulită şi împovărată de griji
trecea grăbită pe stradă absentă la tot ce se întâmpla. Aprinse o ţigară, fumul
se ridică în sus ca de la un horn minuscul şi o luă, dus de curent spre
fereastra din apropiere. Perdelele acelea albe parcă erau zăpezi mişcătoare,
cădeau în valuri şi iar se ridicau ca nişte caravele umflate de furtună, toamna
îşi intrase definitiv în drepturi, oare ce fac copiii lui de la şcoală
acum ?...Trebuie să fie Adina la ei, pe ea o iubesc mai mult, este mai
apropiată de ei, le spune poveşti frumoase… Inventase ea o poveste pe care
i-o spusese şi lui în puţinele lor clipe de dragoste. Era odată o fată frumoasă,
numită Ileana Cosânzeana, şi ea plecase în lume să-şi caute norocul…Era
săracă, lipită pământului, dar isteaţă foc…S-a băgat slugă la un bogătaş dar
bogătaşul a vrut să profite de ea şi ea a fugit. A trecut printr-o pădure mare
căreia nu-i mai dădea de capăt. În mijlocul pădurii a dat de un castel în care
sălăşluia un balaur. Ea a cerut găzduire, dar balaurul a închis-o în castel şi,
văzând-o aşa de frumoasă, i-a propus s-o ia de nevastă… Şi ea a
aceptat…Dar în gândul ei dorea să scape cât mai repede să se întâlnească cu
Făt- Frumos pe care-l visa în fiecare noapte. Făt-Frumos era plecat peste
mări şi ţări să se bată cu un căpcăun, când va răpune căpcăunul, el îi va
trimite solie un porumbel care se va aşeza la ea pe geam…Să-i pună ea în
cioc un bileţel unde se află şi Făt-Frumos va veni şi o va lua de nevastă. Şi
aşa se făcu : veni porumbelul, îi scrise bileţelul, se înfăţişă Făt-Frumos
călare pe un cal, răpuse balaurul şi Ileana se mărită cu Făt-Frumos şi făcură
o nuntă mare la care luă parte toată împărăţia. Ea era Ileana Cosânzeana,
213