PRIVEGHIUL-roman

PAGE 206 400
- -E prostul satului, tovarăşe secretar !- luă Carol poziţia de drepţi în faţa
lui.
-Şi de ce-mi aduceţi voi mie prostul ăsta ? Nu vedeţi că toţi sunteţi ca el !
Păi bine, măi, Carole, asta e muncă politică aici la voi? Ce raportăm noi
acolo la regiune şi la guvern? Că ne trag ţăranii pe sfoară ? Miliţianul unde
este ? El de ce nu ia parte la această acţiune ? Vrea să-i facem noi treaba ?
Să vie imediat aici!
- Păi miliţianul…- vru Carol să-i explice, tremurând în picioare lângă
birou.
- Ce e cu miliţianul?
- A dispărut, tovarăşe secretar !
- Cu puşcă cu tot ?
- Arma i-au găsit-o ţăranii pe arie !
- Şi unde e acum ?
- Cine?
- Arma, cum cine?
- La Post, în rastel.
- Asta e bună ! Halal organe ! Tovarăşe procuror, chemaţi toate
organele şi faceţi trei comisii de anchetă sub supravegherea dumneavoastră,
băgaţi în funcţie metodele noastre de anchetă, aduceţi toţi ţăranii aici să
descoperim vinovaţii, acestea sunt acte de sabotaj care trebuiesc pedepsite
grav! …tu-le muma lor de sabotori!- se adresă el cu un glas aspru cu ochii
pe figura de ceară a lui Ion Stan Stănică, înghesuit într-un colţ ca un elev de
şcoală pedepsit. Aţi înţeles? Executarea!
Dispărură toţi cât ai clipi din ochi şi secretarul doi rămase singur în
încăperea pustie. Privi pe pereţi într-o lungă reculegere, cei patru mari
dascăli ai omenirii străjuiau un perete, mai întâi Marx, bărbosul, apoi
Engels, fălosul, Lenin, căposul şi Stalin, forţosul, veneau în crescendo, aşa
cum observase un activist de partid cu spiritul ascuţit, tot uitându-se pe
pereţi în lungile lor şedinţe de instruire, barbă albă, barbă neagră, barbă cioc,
barbă de loc. Stalin, cu mustaţa lui tunsă scurt, îl privea acuzator cu ochii lui
de satrap şi Florea, ruşinându-se, îşi mută ochii pe celălalt perete. De
cealaltă parte a camerei era aşezat singur pe nişte pânză roşie, Gheorghe
Gheorghiu-Dej…Cu un an în urmă se întâlnise cu el la o plenară la
Bucureşti şi i se păruse un om bun, dăduse mâna cu ei şi le vorbise mult
despre construirea socialismului la sate. Acum îl ardea stomacul de foame,
Carol, preşedintele, întârzia cu mâncarea, trimisese la Nae Sârbu,
preşedintele cooperativei să ia două găini de la Leu, achizitorul, să le
perpelească pe jărăgai, să facă nişte muşdei, să căşcălească o mămăligă să i
le aducă, poate l-or mai îmbuna. De vin şi de ţuică se interesase Pandele,
206