PRIVEGHIUL-roman

PAGE 197 400
când bietul copil voia să mănânce, trebuia să se roage de ea să-i dea câte-o
îmbucătură. Şi el devenise un fel de slugă la casa lor, îl trimiteau la apă, la
vaci, la porci, la tăiat lemne şi ei se încuiau în casă şi benchetuiau. Până
când într-o zi n-a mai suportat şi a plecat la pomostul lui taică-său din
Ciuculeşti ; acolo s-a întâlnit el cu Gigea şi au hotărât să se unească
amândoi. Cât priveşte pe Ioviţă, i se aplica proverbul că nu ştie bărbatul ce
ştie satul, Marina a continuat şi după căsătorie să iubească. « Măi, Ioviţă, - îi
zicea ea- eu mă duc prin pădure să mai iau nişte lemne ! » şi intra în casă, se
ruja, se boia, se sulemenea , se îmbrăca bine şi pleca să se întâlnească cu
Costea la Canton, ăla venea cu friptură de vânat şi cu vinuri alese şi
benchetuiau până seara. Când o întreba Ioviţă de ce a venit târziu, ea îi
răspundea : « Eşti nebun, vreai să mă vadă lumea cu crosna de lemne la
spinare ? Vreai să mă dea pe mâna lui Costea ? » Şi Ioviţă tăcea şi-i înghiţea
gogoşile ei. Mai târziu, după ce murise Costea, se duceau amândoi la clacă
la Radu Banii şi se întâlnea cu găzarii şi cu mocanii care trăgeau la el. Acolo
le făcea Anica lui Radu gogoşi şi pe Ioviţă îl trimiteau la prăvălie să ia zahăr
şi ulei şi Marina se iubea cu ei în tindă pe paie. Ioviţă trăia mereu cu
îndoiala în suflet, câteodată îşi reproşa că nu-l ascultase pe bătrân, dar
adesea încă îi mai era dragă Marina şi trecea cu vederea purtările ei, care
pentru el erau doar bănuieli.
Acum stătea mai mult prin grădină singur şi se gândea la copiii ăia
care-şi luaseră toţi lumea în cap. Stanca nu mai dăduse pe la el de ani de
zile, de la Polina nu primise nici-o veste, de Gheorghe, nici atât, ăsta nu
scria cu anii, se supărase tare pe maică-sa că l-a despărţit de ultima soţie şi
nu voia să mai ştie de ei. Începuse să vorbească singur prin fundul grădinii
cu o furcă în mână, se întreba unde a greşit, la urma urmei fiecare din ei
trebuia să-şi facă un rost în viaţă, dar să-l fi ascultat şi pe el că e tatăl lor şi
nu-i învăţa de rău. Până la urmă trecu peste orgoliul lui şi se duse la gard şi-l
strigă pe frati-său :
-Mă, Ionelee, ce faci tu acolea, dă-te-ncoa să mai tainim şi noi !
Ionel, care până acum vrusese să intre în vorbă cu el şi-i întorsese
spatele, rămase surprins când îl auzi strigându-l. Nevastă-sa, care venea de
la apă cu cobiliţa la spinare, îi făcu semn bărbatului cu ochii, îndemnându-l
să-i răspundă. Duse căldările în casă şi ieşi şi ea să vadă ce zice Ioviţă.
Amândoi se duseră la parmalâc şi Ionel, crezând că e ceva grav îl întrebă,
puţin afectat:
-Ce e ,Nică, s-a întâmplat ceva cu copiii ăia ?
-Nu s-a întâmplat nimic, aş vrea şi eu să mai schimb o vorbă cu cineva
că femeia asta a surzit de tot, când îi spui ceva trebuie să te ştie tot satul ! De
la un timp nu ştiu ce am că parcă mă simt un amărât, parcă toată lumea se
197