PRIVEGHIUL-roman

PAGE 193 400
trebuia să fie pregătit, îşi luă nişte boarfe groase pe el şi se aşeză pe un
taburet lângă sobă. « În trecut eram revoltat pe o clasă, clasa lui Nicu
Câmpineanu că-mi luase pământul şi nevasta… acum pe cine să mai fiu ? »
« Dar trebuie să-ţi dovedeşti nevinovăţia, Ilie, trebuie ! - izbucni Adina în
plâns- Dumnezeu e mare şi puternic!” « În faţa ăstura Dumnezeu nu mai are
nici-o putere! Tu nu-l ştii pe Zuvelcă? Ăsta n-a fost legionar în viaţa lui, l-au
ridicat pentru că s-a potrivit cu altul în nume şi l-au dus la canal. Şi
Dumnezeu n-a mai avut nici-o putere ! » ,,Noaptea supliciului- gândea Ilieaş
vrea să ştiu şi eu de ce mă acuză…” Se culcară şi se iubiră ca doi tineri
îndrăgostiţi. Şi Ilie se visă la Şomcuţa, era pe deal cu Adina, primăvara,
noapte dulce cu lună şi stele, Doamneee ce lună şi ce stele, se legănau
crengile nucului bătut de vânt, tăceri şi mângâieri, şi luna dansa şi stelele
jucau şi Adina fierbea, era toată numai foc, în cămaşa ei de noapte, părea
ruptă dintr-o glastră şi se sărutau şi se mângâiau şi ieşea un abur cald din
pământ, un fel de ceaţă care urca spre cer şi ei singuri într-un leagăn, urcau
pe scări de mătase rupte din razele lunii, toarse din razele lunii spre înaltul
cerului, sus stele, jos stele, mirifice căi lunatece, ,,urcăm spre rai, Adino,
striga el, vom fi fericiţi, Adino !”,- o mângâia el, aici nimeni nu ne va mai
deranja, vom fi numai noi…”
Pe la miezul nopţii cineva bătu la fereastră şi Ilie se trezi din visul lui
atât de frumos şi sări jos din pat. « Cine este ? »- întrebă el cu inima la gură.
« Ce s-a întâmplat, dragă ? » - se sculă şi Adina din aşternut, mai mult
adormită. « Cineva bate la uşă ! Cine este ? »- mai repetă el o dată şi ascultă
să vadă dacă se aude cineva. De data asta bătăile se mutară la geam.
« Oameni buni, deschideţi uşa ! » « Da, poftiţi în casă, îi invită Adina, erau
doi vlăjgani în haine de piele, ce vreţi ? » « Să se îmbrace domnul ! Trebuie
să meargă cu noi… » « Aprinde lampa, Adino, să ne vedem şi noi- zisese
Ilie prin întuneric- şi, mă rog, ce-aveţi cu mine ?, unde vreţi să mă duceţi?,
mâine eu am şcoală, nu pot lipsi de la cursuri! » ,, M-da, ştim, dar avem şi
noi sarcină, ştiţi…” “Da, ştiu, altceva nu ştiu, cauza pentru care mă
ridicaţi…” ,,O s-o aflaţi dumneavoastră!” “Şi totuşi- reluă Adina
întrebarea- unde-l duceţi?” ,,Pe partea invizibilă a lunii!”- răspunse ironic
unul din ei. Adina îl privi cu ură, era parcă o maimuţă, avea faţa plină cu
pistrui şi urechile îndesate într-o căciulă rusească nouă, când vorbia i se
mişcau doar fălcile, gura-i rămânea tăiată şi dreaptă, vorbele îi ieşeau mai
mult pe nas : « Noi suntem de la secoritate şi te rugăm să ne urmezi fără să
mai puneţi întrebări, noi avem sarcina să vă ducem acolo şi atâta ! »- zisese
,,atâta”, clămpănind fălcile automat, fără descleştarea muşchilor faciali.
Ilie şi cu Adina tăcură, ştiau că nu mai e cazul să insiste, Ilie se îmbrăcă
liniştit, cu grijă faţă de haine, se hotărâse să îmbrace cel mai bun costum al
193