PRIVEGHIUL-roman

PAGE 188 400
Ionele, îi răspundea Ion al Micului, făcând pe indiferentul, dar e păcat de
pădure, e luată cu bani munciţi de Andreescu ! » « O fi, cumnate, dar am
nevoie de bani pentru copiii ăia ! » « Păi de, mă, Ionele, dacă vreai să-i faci
popi ; uite ai mei muncesc acasă şi am de toate, nu mai umblă după
potcoave de cai morţi ca ai tăi!” « Ai, mă, Ioane, dă-i,- venea Catrina,
nevastă-sa, şi-i muia sufletul, sângele apă nu se face, unde să se ducă şi el,
săracu, că n-are pe nimeni ! » ,,A zis că-l ia Pisă- urma Ionel al lui Duran ,
după o scurtă pauză,- şi-mi dă două milioane pe el!” « Păi nu e păcat, măi
frăţioare, să ţi-l ia Pisă mai mult pe degeaba, intervenea soru-sa, ia-l Ioane,
tu, că e lângă noi, se adresa ea bărbatului care sta mai mult după sobă că-i
era veşnic frig, după ce-l lovise în timpul bombardamentului o bucată de
zid peste mijloc şi rămăsese cu dureri de şale. » « Tu, ţaţă, n-ai mai venit
deloc pe la noi ! »- schimba vorba Ionel. « Ce să mai caut, Ionele, dacă
Gigea m-a luat la bani mărunţi cu ţoalele alea ale lui taticu Tănase, tot o ţine
una şi bună că de ce le-am luat de la voi, nu trebuia să le dau şi eu de
pomană ? Că nici tu, nici nenea Ioviţă, nu v-aţi încumetat să-i face-ţi
rânduielile, m-aţi lăsat numai pe mine, vaide capul meu… » « Eu nu ştiu ce
să mai cred, ţaţă, la moartea lui nu m-aţi chemat şi pe mine de la Bucureşti,
eram şi eu frate cu voi şi voiam să-mi iau şi eu adio de la el ! » « Am plecat
cu frati-tău, Ioviţă, să-ţi dăm telegramă şi ăla s-a răzgândit pe drum, ,,ia
lasă-l, Catrino, zice, că-l înmormântăm şi fără el!”, poate s-a gândit că n-ai
fost făcut cu el… » « Am fost, n-am fost, am crescut toţi trei în curtea lui ! »
« Am crescut pe dracu, cu nădejdea la taticu…, dacă nu era bietul Duran,
eram duşi de mult pe apa sâmbetei… » « Ştiu eu la ce v-aţi gândit voi,
ştiaţi banii ăia puşi bine de el şi credeaţi că am şi eu pretenţie la ei ! » “Păi
bine, mă ,Ionele, cine-i mai făcea pomenile şi din ce, dacă n-aveam banii
ăia?” “Ştiu şi eu, d-aia e şi Gigea supărată, că n-aţi băgat-o şi pe ea în
seamă, aţi venit şi-aţi încărcat căruţa cu tot ce era al lui, până când i-aţi luat
şi patul ăla tabliu…poate aveam şi eu dreptul la atâta lucru, să-l am şi eu aşa
ca amintire de la el…Şi pe deasupra e şi ea supărată cu băiatul ăla micu că
trebuie să-l păzească zi şi noapte !” “Păi tot bolnav e?”- îl întrebă curioasă
Catrina ,,Tot bolnav… că am cheltuit o avere cu el şi ne-au spus doctorii că
n-au ce-i face!” « Dar ce blestem căzu şi pe capul vostru, Ionele, cu copilul
ăsta ? » “Nu ştiu, ţaţă…” “Mă, Ionele, ţi-aş da că ştiu că-ţi trebuie, dar astă
vară am venit cu furca la spinare de la arie, nu mi-au lăsat nici-un bob de
grâu!” « Ştiu, că şi eu am venit tot la fel, ne-a luat tot, rămăsesem şi eu cu
două duble să le macin la copii să guste şi ei pâine şi a venit Pâncu şi cu
Giurcă şi mi l-au luat ; m-a mai făcut şi bandit că-l pitesc… » « Hai, măi
Ioane, dă-i milionul ăla pe care ţi l-au trimis fetele alea de la Bucureşti, c-am
mai avut noroc cu ele, schimbă Catrina vorba, că au luat servici la apaca şi
188