PRIVEGHIUL-roman
PAGE 186 400 pentru că locurile se ocupaseră în vară. Acum nu se mai dădeau examene decât la Şcoala Metalurgică din Piteşti şi băiatul n-avea atracţie către aşa ceva. Totuşi taică-său insistă să dea examen acolo că pe parcurs poate-l mută la altă şcoală. Luase băiatul de mânecă şi plecase cu el la tren, ajunsese în Piteşti pe seară şi găsise gazdă la o babă de lângă gară, un fel de şopron cu un pat de lemn şi rămăseseră acolo, o săptămână n-or muri ei cât vor ţine examenele. Lângă şcoală era o frizerie cu un frizer gras care acosta părinţii că le bagă el copiii la metalurgică, Ionel al lui Duran dăduse pe la el şi se înţelesese să-i dea două sute de lei, aproape toţi banii pe care-i luase pe porumb, ca să mituiască profesorii să-i dea şi feciorului lui o notă mai mare că erau trei pe loc şi avea şanse mici să intre că băiatul nu făcuse meditaţie ca fata şi pe deasupra ultima parte a anului şcolar se îmbolnăvise de oreion şi lipsise aproape o lună de la şcoală. « Bă, tată, îi spusese băiatul, nu mai prăpădi orzul pe gâşte că ăsta nu face nimic, îţi ia banii degeaba şi rămânem cu buza umflată ! » « Ce ştii tu, îl repezise taică-său, cu darea treci marea ! » După examen, frizerul închisese frizeria şi n-a mai fost de găsit, pe lângă uşa lui mai dădeau ocol vreo zece părinţi păcăliţi, cărora le mai luase banii şi care-i plângeau urma. « Vezi că ai dat darea şi n-ai trecut marea, îl dojenea fie-său, te-a păcălit frizerul, cu banii ăia mai bine trăiam şi noi ca oamenii, nu mâncam toată săptămâna numai pâine cu pepeni ! » « Mai bine treceai tu marea şi luai examenul cu loc, nu mai umbam acum să găsim locuri prin toată ţara, te-a repartizat tocmai la curu pământului la Odorheiul Secuiesc, ne trebuie o căruţă de bani să ajungem până acolo ! » Copilul rămase foarte supărat, făcuse şi el ce putuse dar nu se ridicase la nivelul copiilor din oraş, acum vina căzuse pe el şi nu putea să-i mai impute lui taică-său nimic. « Vezi că mai se creează două clase la normală la Câmpulung, îi spusese un pedagog căruia îi ceruse părerea, du-te şi dumneata pe la Secţia de învăţământ, poate îţi va aproba ! » Şi Ionel al lui Duran fugise acolo să vadă dacă e ceva ; şi-l scoate Dumnezeu, tot Dumnezeu, săracul, tocmai pe directorul şcolii normale, pe Ilie Stănculescu, în cale. Directorul era chiar din sat de la el, se cunoşteau bine, erau şi ceva rudă mai pe departe, dar nu avusese curaj să se ducă la el că era un om drept şi-i era frică să nu-l respingă cum mai făcuse cu alţi consăteni. « Cu tine ce e, Ionele, pe-aci ? »- îi întreabă directorul. « Ce să fie, domnule director, am şi eu un băiat şi uite aşa şi pe dincolo şi nu ştiu ce să-i mai fac, nu l-aş mai lăsa la plug că vedeţi şi dumneavoastră timpurile… » « Ai cererea la tine ? » « O am , dom’ne director ! » « Dă-o încoa s-o aprob, că mai am câteva locuri la normală ! Ia spune-mi ce mai e pe la noi prin sat că n-am mai fost de câţiva ani, ce mai face Ilie Georgescu? Dar frati-mio, Ene ? » « Bine, zice Ionel, fac bine toţi, cu timpurile astea, zice, dar daţi-vă mai într- 186
PAGE 187 400 un colţ să nu ne-audă cineva, pe nea Ene l-au arestat, auzi că a fost legionar şi l-au băgat şi la chiaburi că are avere ! » « Lasă-l, zice, că a fost un prost, şi-a lăsat nevasta cu copiii şi a luat-o p-aia ! » « Aşa e, dar am auzit c-o duc rău ! Nu l-am mai văzut de la Cotul Donului, era cu două bobine la spinare cu băiatul lui Stancu Andreescu, ăsta săracu, a murit pe-acolo!”. Cu Ilie Stănculescu fusese coleg de şcoală primară, îşi aducea aminte de el că învăţa foarte bine şi-l luase statul şi-l dusese la normală la Câmpulung, făcuse apoi facultatea la Bucureşti, un timp fusese învăţător la aplicaţie apoi profesor de pedagogie şi director. « Să taci din gură să nu mai spui tu pe la alţii că mă dă şi pe mine afară din învăţământ dacă aud că frati-mio a fost arestat ! » « Se poate, dom’ director, cum să fac eu aşa ceva tocmai cu dumneavoastră ? » Venise repede acasă, luase băiatul de mânecă şi fugise cu el la normală să dea difedenţele la muzică şi vioară. Nu mai putea de bucurie că a reuşit să-l căpătuiască şi pe el. La întrebarea ce-i mai fac copiii ăia, răspundea cu fală că sunt amândoi la normală şi vor ieşi învăţători. Apoi la o lună, maximum două, se ducea pe la ei, fie pe jos, fie cu căruţa. Mergea zile întregi, avea o pereche de boi cam leneşi care se lăsau pe tânjală şi, de ce-i îndemna, de-aia se muiau şi-şi micşorau pasul. Făcea o haltă de o zi la Piteşti, se amesteca şi el printre căruţele mocanilor şi stătea la taclale cu ei, povestindu-şi unii altora păţaniile lor din viaţă. Apoi o lua printre dealuri spre Câmpulung, îndrăgise aşa de mult locurile încât îi venea greu să nu le mai vadă. Venea cu pâine sau cu turtă şi cu ce mai găsea şi el, făcute de nevastă-sa, şi sta de vorbă cu copiii şi-i îndemna să fie cuminţi şi ascultători, să asculte profesorii şi să pună mâna pe carte că, dacă o vrea Dumnezeu, or să scape de chinul sapei şi al secerii şi au să se facă şi ei oameni !. Adesea, când îi trebuia bani de taxe, se ducea la cumnatu-său, Ion al Micului, sau la frati-său, Ioviţă : « Bă, Nică, sau, bă, cumnate, dă-mi şi mie nişte bani pentru copiii ăia să le plătesc taxele că-i dă afară din şcoală că ţioi munci pe ei sau ţi-i dau înapoi… Am de gând să vând boii ăia să iau nişte juncani… » « Păi ce, bă, Ionele,- îi răspundea pe un ton aspru şi certăreţ frati-său, Ioviţă,- toată lumea asta trăieşte din şcoli, adu-i acasă la sapă şi la secere ! Tu ai dus copiii la învăţătură pe spesele mele ? » « Păi nu ţi-i cer, mă, Nică, pe degeaba, ţi-i dau înapoi, sau, dacă vreai să iai locul ăla de la capul satului, ţi-l vând ţie mai ieftin ! » « Păi de ce nu spui, mă, Ionele, aşa ?- îi surâdea mustaţa lui Ioviţă,- aş lua locul ăla de la capul satului să-i fac Stanchii casă pe el, câţi bani îţi trebuie ? » Ionel al lui Duran lua banii şi fugea la copii să le plătească taxele şi să-i potolească pentru câteva luni. Apoi se ducea la Ion al Micului, pe la soru-sa, şi din una din alta iar venea vorba de bani : « Bă, Nică Ioane, aşa şi pe dincolo, aş vinde un pogon de pădure de la Poarta Gârii ! » « Vinde-l, 187
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145 and 146: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
- Page 155 and 156: PAGE 155 400 35 e 20 aprilie, pe se
- Page 157 and 158: PAGE 157 400 din ăştia care au ve
- Page 159 and 160: PAGE 159 400 « Care om bun ? »- r
- Page 161 and 162: PAGE 161 400 mâncarea în cameră-
- Page 163 and 164: PAGE 163 400 beau şi mâncau lini
- Page 165 and 166: PAGE 165 400 36 vusese dreptate Per
- Page 167 and 168: PAGE 167 400 de ceva să le dau să
- Page 169 and 170: PAGE 169 400 Nae. « Dă-l, mă, î
- Page 171 and 172: PAGE 171 400 acasă ? » « Am să
- Page 173 and 174: PAGE 173 400 ,,semnătură de minis
- Page 175 and 176: PAGE 175 400 A doua zi pe la două
- Page 177 and 178: PAGE 177 400 rezultatul, strâmbă
- Page 179 and 180: PAGE 179 400 Aşa se face că se du
- Page 181 and 182: PAGE 181 400 aşa de mult de ei în
- Page 183 and 184: PAGE 183 400 38 on Bratu umbla prin
- Page 185: PAGE 185 400 A doua zi plecă la Pi
- Page 189 and 190: PAGE 189 400 ne mai trimit şi ele
- Page 191 and 192: PAGE 191 400 39 dina fu absorbită
- Page 193 and 194: PAGE 193 400 trebuia să fie pregă
- Page 195 and 196: PAGE 195 400 40 ospodăria lui Iovi
- Page 197 and 198: PAGE 197 400 când bietul copil voi
- Page 199 and 200: PAGE 199 400 el, ,,ce bă, Ioviţă
- Page 201 and 202: PAGE 201 400 -Doarme în fânar, ha
- Page 203 and 204: PAGE 203 400 frică să nu creadă
- Page 205 and 206: PAGE 205 400 -Bă, moşule,- sare p
- Page 207 and 208: PAGE 207 400 omul de servici, care
- Page 209 and 210: PAGE 209 400 -Hai noroc, tovarăşe
- Page 211 and 212: PAGE 211 400 când colegii lui plec
- Page 213 and 214: PAGE 213 400 această femeie pe car
- Page 215 and 216: PAGE 215 400 poliţie… » « Poat
- Page 217 and 218: PAGE 217 400 - Şi ce-i cu asta ? C
- Page 219 and 220: PAGE 219 400 întâmplă şi minune
- Page 221 and 222: PAGE 221 400 şi lui din ciordeală
- Page 223 and 224: PAGE 223 400 mai cu nimic, venea ş
- Page 225 and 226: PAGE 225 400 şi de la moşii şi s
- Page 227 and 228: PAGE 227 400 înfipsese pe coama de
- Page 229 and 230: PAGE 229 400 43 upă arestarea lui
- Page 231 and 232: PAGE 231 400 nu-i place niciodată
- Page 233 and 234: PAGE 233 400 lui nevastă era o fem
- Page 235 and 236: PAGE 235 400 Această scenă mai li
PAGE 186 400<br />
pentru că locurile se ocupaseră în vară. Acum nu se mai dădeau examene<br />
decât la Şcoala Metalurgică din Piteşti şi băiatul n-avea atracţie către aşa<br />
ceva. Totuşi taică-său insistă să dea examen acolo că pe parcurs poate-l<br />
mută la altă şcoală. Luase băiatul de mânecă şi plecase cu el la tren, ajunsese<br />
în Piteşti pe seară şi găsise gazdă la o babă de lângă gară, un fel de şopron<br />
cu un pat de lemn şi rămăseseră acolo, o săptămână n-or muri ei cât vor ţine<br />
examenele. Lângă şcoală era o frizerie cu un frizer gras care acosta părinţii<br />
că le bagă el copiii la metalurgică, Ionel al lui Duran dăduse pe la el şi se<br />
înţelesese să-i dea două sute de lei, aproape toţi banii pe care-i luase pe<br />
porumb, ca să mituiască profesorii să-i dea şi feciorului lui o notă mai mare<br />
că erau trei pe loc şi avea şanse mici să intre că băiatul nu făcuse meditaţie<br />
ca fata şi pe deasupra ultima parte a anului şcolar se îmbolnăvise de oreion<br />
şi lipsise aproape o lună de la şcoală. « Bă, tată, îi spusese băiatul, nu mai<br />
prăpădi orzul pe gâşte că ăsta nu face nimic, îţi ia banii degeaba şi rămânem<br />
cu buza umflată ! » « Ce ştii tu, îl repezise taică-său, cu darea treci<br />
marea ! » După examen, frizerul închisese frizeria şi n-a mai fost de găsit,<br />
pe lângă uşa lui mai dădeau ocol vreo zece părinţi păcăliţi, cărora le mai<br />
luase banii şi care-i plângeau urma. « Vezi că ai dat darea şi n-ai trecut<br />
marea, îl dojenea fie-său, te-a păcălit frizerul, cu banii ăia mai bine trăiam şi<br />
noi ca oamenii, nu mâncam toată săptămâna numai pâine cu pepeni ! »<br />
« Mai bine treceai tu marea şi luai examenul cu loc, nu mai umbam acum să<br />
găsim locuri prin toată ţara, te-a repartizat tocmai la curu pământului la<br />
Odorheiul Secuiesc, ne trebuie o căruţă de bani să ajungem până acolo ! »<br />
Copilul rămase foarte supărat, făcuse şi el ce putuse dar nu se ridicase<br />
la nivelul copiilor din oraş, acum vina căzuse pe el şi nu putea să-i mai<br />
impute lui taică-său nimic. « Vezi că mai se creează două clase la normală la<br />
Câmpulung, îi spusese un pedagog căruia îi ceruse părerea, du-te şi<br />
dumneata pe la Secţia de învăţământ, poate îţi va aproba ! » Şi Ionel al lui<br />
Duran fugise acolo să vadă dacă e ceva ; şi-l scoate Dumnezeu, tot<br />
Dumnezeu, săracul, tocmai pe directorul şcolii normale, pe Ilie Stănculescu,<br />
în cale. Directorul era chiar din sat de la el, se cunoşteau bine, erau şi ceva<br />
rudă mai pe departe, dar nu avusese curaj să se ducă la el că era un om drept<br />
şi-i era frică să nu-l respingă cum mai făcuse cu alţi consăteni. « Cu tine ce<br />
e, Ionele, pe-aci ? »- îi întreabă directorul. « Ce să fie, domnule director, am<br />
şi eu un băiat şi uite aşa şi pe dincolo şi nu ştiu ce să-i mai fac, nu l-aş mai<br />
lăsa la plug că vedeţi şi dumneavoastră timpurile… » « Ai cererea la<br />
tine ? » « O am , dom’ne director ! » « Dă-o încoa s-o aprob, că mai am<br />
câteva locuri la normală ! Ia spune-mi ce mai e pe la noi prin sat că n-am<br />
mai fost de câţiva ani, ce mai face Ilie Georgescu? Dar frati-mio, Ene ? »<br />
« Bine, zice Ionel, fac bine toţi, cu timpurile astea, zice, dar daţi-vă mai într-<br />
186