PRIVEGHIUL-roman

PAGE 186 400
pentru că locurile se ocupaseră în vară. Acum nu se mai dădeau examene
decât la Şcoala Metalurgică din Piteşti şi băiatul n-avea atracţie către aşa
ceva. Totuşi taică-său insistă să dea examen acolo că pe parcurs poate-l
mută la altă şcoală. Luase băiatul de mânecă şi plecase cu el la tren, ajunsese
în Piteşti pe seară şi găsise gazdă la o babă de lângă gară, un fel de şopron
cu un pat de lemn şi rămăseseră acolo, o săptămână n-or muri ei cât vor ţine
examenele. Lângă şcoală era o frizerie cu un frizer gras care acosta părinţii
că le bagă el copiii la metalurgică, Ionel al lui Duran dăduse pe la el şi se
înţelesese să-i dea două sute de lei, aproape toţi banii pe care-i luase pe
porumb, ca să mituiască profesorii să-i dea şi feciorului lui o notă mai mare
că erau trei pe loc şi avea şanse mici să intre că băiatul nu făcuse meditaţie
ca fata şi pe deasupra ultima parte a anului şcolar se îmbolnăvise de oreion
şi lipsise aproape o lună de la şcoală. « Bă, tată, îi spusese băiatul, nu mai
prăpădi orzul pe gâşte că ăsta nu face nimic, îţi ia banii degeaba şi rămânem
cu buza umflată ! » « Ce ştii tu, îl repezise taică-său, cu darea treci
marea ! » După examen, frizerul închisese frizeria şi n-a mai fost de găsit,
pe lângă uşa lui mai dădeau ocol vreo zece părinţi păcăliţi, cărora le mai
luase banii şi care-i plângeau urma. « Vezi că ai dat darea şi n-ai trecut
marea, îl dojenea fie-său, te-a păcălit frizerul, cu banii ăia mai bine trăiam şi
noi ca oamenii, nu mâncam toată săptămâna numai pâine cu pepeni ! »
« Mai bine treceai tu marea şi luai examenul cu loc, nu mai umbam acum să
găsim locuri prin toată ţara, te-a repartizat tocmai la curu pământului la
Odorheiul Secuiesc, ne trebuie o căruţă de bani să ajungem până acolo ! »
Copilul rămase foarte supărat, făcuse şi el ce putuse dar nu se ridicase
la nivelul copiilor din oraş, acum vina căzuse pe el şi nu putea să-i mai
impute lui taică-său nimic. « Vezi că mai se creează două clase la normală la
Câmpulung, îi spusese un pedagog căruia îi ceruse părerea, du-te şi
dumneata pe la Secţia de învăţământ, poate îţi va aproba ! » Şi Ionel al lui
Duran fugise acolo să vadă dacă e ceva ; şi-l scoate Dumnezeu, tot
Dumnezeu, săracul, tocmai pe directorul şcolii normale, pe Ilie Stănculescu,
în cale. Directorul era chiar din sat de la el, se cunoşteau bine, erau şi ceva
rudă mai pe departe, dar nu avusese curaj să se ducă la el că era un om drept
şi-i era frică să nu-l respingă cum mai făcuse cu alţi consăteni. « Cu tine ce
e, Ionele, pe-aci ? »- îi întreabă directorul. « Ce să fie, domnule director, am
şi eu un băiat şi uite aşa şi pe dincolo şi nu ştiu ce să-i mai fac, nu l-aş mai
lăsa la plug că vedeţi şi dumneavoastră timpurile… » « Ai cererea la
tine ? » « O am , dom’ne director ! » « Dă-o încoa s-o aprob, că mai am
câteva locuri la normală ! Ia spune-mi ce mai e pe la noi prin sat că n-am
mai fost de câţiva ani, ce mai face Ilie Georgescu? Dar frati-mio, Ene ? »
« Bine, zice Ionel, fac bine toţi, cu timpurile astea, zice, dar daţi-vă mai într-
186