PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 186 400 pentru că locurile se ocupaseră în vară. Acum nu se mai dădeau examene decât la Şcoala Metalurgică din Piteşti şi băiatul n-avea atracţie către aşa ceva. Totuşi taică-său insistă să dea examen acolo că pe parcurs poate-l mută la altă şcoală. Luase băiatul de mânecă şi plecase cu el la tren, ajunsese în Piteşti pe seară şi găsise gazdă la o babă de lângă gară, un fel de şopron cu un pat de lemn şi rămăseseră acolo, o săptămână n-or muri ei cât vor ţine examenele. Lângă şcoală era o frizerie cu un frizer gras care acosta părinţii că le bagă el copiii la metalurgică, Ionel al lui Duran dăduse pe la el şi se înţelesese să-i dea două sute de lei, aproape toţi banii pe care-i luase pe porumb, ca să mituiască profesorii să-i dea şi feciorului lui o notă mai mare că erau trei pe loc şi avea şanse mici să intre că băiatul nu făcuse meditaţie ca fata şi pe deasupra ultima parte a anului şcolar se îmbolnăvise de oreion şi lipsise aproape o lună de la şcoală. « Bă, tată, îi spusese băiatul, nu mai prăpădi orzul pe gâşte că ăsta nu face nimic, îţi ia banii degeaba şi rămânem cu buza umflată ! » « Ce ştii tu, îl repezise taică-său, cu darea treci marea ! » După examen, frizerul închisese frizeria şi n-a mai fost de găsit, pe lângă uşa lui mai dădeau ocol vreo zece părinţi păcăliţi, cărora le mai luase banii şi care-i plângeau urma. « Vezi că ai dat darea şi n-ai trecut marea, îl dojenea fie-său, te-a păcălit frizerul, cu banii ăia mai bine trăiam şi noi ca oamenii, nu mâncam toată săptămâna numai pâine cu pepeni ! » « Mai bine treceai tu marea şi luai examenul cu loc, nu mai umbam acum să găsim locuri prin toată ţara, te-a repartizat tocmai la curu pământului la Odorheiul Secuiesc, ne trebuie o căruţă de bani să ajungem până acolo ! » Copilul rămase foarte supărat, făcuse şi el ce putuse dar nu se ridicase la nivelul copiilor din oraş, acum vina căzuse pe el şi nu putea să-i mai impute lui taică-său nimic. « Vezi că mai se creează două clase la normală la Câmpulung, îi spusese un pedagog căruia îi ceruse părerea, du-te şi dumneata pe la Secţia de învăţământ, poate îţi va aproba ! » Şi Ionel al lui Duran fugise acolo să vadă dacă e ceva ; şi-l scoate Dumnezeu, tot Dumnezeu, săracul, tocmai pe directorul şcolii normale, pe Ilie Stănculescu, în cale. Directorul era chiar din sat de la el, se cunoşteau bine, erau şi ceva rudă mai pe departe, dar nu avusese curaj să se ducă la el că era un om drept şi-i era frică să nu-l respingă cum mai făcuse cu alţi consăteni. « Cu tine ce e, Ionele, pe-aci ? »- îi întreabă directorul. « Ce să fie, domnule director, am şi eu un băiat şi uite aşa şi pe dincolo şi nu ştiu ce să-i mai fac, nu l-aş mai lăsa la plug că vedeţi şi dumneavoastră timpurile… » « Ai cererea la tine ? » « O am , dom’ne director ! » « Dă-o încoa s-o aprob, că mai am câteva locuri la normală ! Ia spune-mi ce mai e pe la noi prin sat că n-am mai fost de câţiva ani, ce mai face Ilie Georgescu? Dar frati-mio, Ene ? » « Bine, zice Ionel, fac bine toţi, cu timpurile astea, zice, dar daţi-vă mai într- 186

PAGE 187 400 un colţ să nu ne-audă cineva, pe nea Ene l-au arestat, auzi că a fost legionar şi l-au băgat şi la chiaburi că are avere ! » « Lasă-l, zice, că a fost un prost, şi-a lăsat nevasta cu copiii şi a luat-o p-aia ! » « Aşa e, dar am auzit c-o duc rău ! Nu l-am mai văzut de la Cotul Donului, era cu două bobine la spinare cu băiatul lui Stancu Andreescu, ăsta săracu, a murit pe-acolo!”. Cu Ilie Stănculescu fusese coleg de şcoală primară, îşi aducea aminte de el că învăţa foarte bine şi-l luase statul şi-l dusese la normală la Câmpulung, făcuse apoi facultatea la Bucureşti, un timp fusese învăţător la aplicaţie apoi profesor de pedagogie şi director. « Să taci din gură să nu mai spui tu pe la alţii că mă dă şi pe mine afară din învăţământ dacă aud că frati-mio a fost arestat ! » « Se poate, dom’ director, cum să fac eu aşa ceva tocmai cu dumneavoastră ? » Venise repede acasă, luase băiatul de mânecă şi fugise cu el la normală să dea difedenţele la muzică şi vioară. Nu mai putea de bucurie că a reuşit să-l căpătuiască şi pe el. La întrebarea ce-i mai fac copiii ăia, răspundea cu fală că sunt amândoi la normală şi vor ieşi învăţători. Apoi la o lună, maximum două, se ducea pe la ei, fie pe jos, fie cu căruţa. Mergea zile întregi, avea o pereche de boi cam leneşi care se lăsau pe tânjală şi, de ce-i îndemna, de-aia se muiau şi-şi micşorau pasul. Făcea o haltă de o zi la Piteşti, se amesteca şi el printre căruţele mocanilor şi stătea la taclale cu ei, povestindu-şi unii altora păţaniile lor din viaţă. Apoi o lua printre dealuri spre Câmpulung, îndrăgise aşa de mult locurile încât îi venea greu să nu le mai vadă. Venea cu pâine sau cu turtă şi cu ce mai găsea şi el, făcute de nevastă-sa, şi sta de vorbă cu copiii şi-i îndemna să fie cuminţi şi ascultători, să asculte profesorii şi să pună mâna pe carte că, dacă o vrea Dumnezeu, or să scape de chinul sapei şi al secerii şi au să se facă şi ei oameni !. Adesea, când îi trebuia bani de taxe, se ducea la cumnatu-său, Ion al Micului, sau la frati-său, Ioviţă : « Bă, Nică, sau, bă, cumnate, dă-mi şi mie nişte bani pentru copiii ăia să le plătesc taxele că-i dă afară din şcoală că ţioi munci pe ei sau ţi-i dau înapoi… Am de gând să vând boii ăia să iau nişte juncani… » « Păi ce, bă, Ionele,- îi răspundea pe un ton aspru şi certăreţ frati-său, Ioviţă,- toată lumea asta trăieşte din şcoli, adu-i acasă la sapă şi la secere ! Tu ai dus copiii la învăţătură pe spesele mele ? » « Păi nu ţi-i cer, mă, Nică, pe degeaba, ţi-i dau înapoi, sau, dacă vreai să iai locul ăla de la capul satului, ţi-l vând ţie mai ieftin ! » « Păi de ce nu spui, mă, Ionele, aşa ?- îi surâdea mustaţa lui Ioviţă,- aş lua locul ăla de la capul satului să-i fac Stanchii casă pe el, câţi bani îţi trebuie ? » Ionel al lui Duran lua banii şi fugea la copii să le plătească taxele şi să-i potolească pentru câteva luni. Apoi se ducea la Ion al Micului, pe la soru-sa, şi din una din alta iar venea vorba de bani : « Bă, Nică Ioane, aşa şi pe dincolo, aş vinde un pogon de pădure de la Poarta Gârii ! » « Vinde-l, 187

PAGE 186 400<br />

pentru că locurile se ocupaseră în vară. Acum nu se mai dădeau examene<br />

decât la Şcoala Metalurgică din Piteşti şi băiatul n-avea atracţie către aşa<br />

ceva. Totuşi taică-său insistă să dea examen acolo că pe parcurs poate-l<br />

mută la altă şcoală. Luase băiatul de mânecă şi plecase cu el la tren, ajunsese<br />

în Piteşti pe seară şi găsise gazdă la o babă de lângă gară, un fel de şopron<br />

cu un pat de lemn şi rămăseseră acolo, o săptămână n-or muri ei cât vor ţine<br />

examenele. Lângă şcoală era o frizerie cu un frizer gras care acosta părinţii<br />

că le bagă el copiii la metalurgică, Ionel al lui Duran dăduse pe la el şi se<br />

înţelesese să-i dea două sute de lei, aproape toţi banii pe care-i luase pe<br />

porumb, ca să mituiască profesorii să-i dea şi feciorului lui o notă mai mare<br />

că erau trei pe loc şi avea şanse mici să intre că băiatul nu făcuse meditaţie<br />

ca fata şi pe deasupra ultima parte a anului şcolar se îmbolnăvise de oreion<br />

şi lipsise aproape o lună de la şcoală. « Bă, tată, îi spusese băiatul, nu mai<br />

prăpădi orzul pe gâşte că ăsta nu face nimic, îţi ia banii degeaba şi rămânem<br />

cu buza umflată ! » « Ce ştii tu, îl repezise taică-său, cu darea treci<br />

marea ! » După examen, frizerul închisese frizeria şi n-a mai fost de găsit,<br />

pe lângă uşa lui mai dădeau ocol vreo zece părinţi păcăliţi, cărora le mai<br />

luase banii şi care-i plângeau urma. « Vezi că ai dat darea şi n-ai trecut<br />

marea, îl dojenea fie-său, te-a păcălit frizerul, cu banii ăia mai bine trăiam şi<br />

noi ca oamenii, nu mâncam toată săptămâna numai pâine cu pepeni ! »<br />

« Mai bine treceai tu marea şi luai examenul cu loc, nu mai umbam acum să<br />

găsim locuri prin toată ţara, te-a repartizat tocmai la curu pământului la<br />

Odorheiul Secuiesc, ne trebuie o căruţă de bani să ajungem până acolo ! »<br />

Copilul rămase foarte supărat, făcuse şi el ce putuse dar nu se ridicase<br />

la nivelul copiilor din oraş, acum vina căzuse pe el şi nu putea să-i mai<br />

impute lui taică-său nimic. « Vezi că mai se creează două clase la normală la<br />

Câmpulung, îi spusese un pedagog căruia îi ceruse părerea, du-te şi<br />

dumneata pe la Secţia de învăţământ, poate îţi va aproba ! » Şi Ionel al lui<br />

Duran fugise acolo să vadă dacă e ceva ; şi-l scoate Dumnezeu, tot<br />

Dumnezeu, săracul, tocmai pe directorul şcolii normale, pe Ilie Stănculescu,<br />

în cale. Directorul era chiar din sat de la el, se cunoşteau bine, erau şi ceva<br />

rudă mai pe departe, dar nu avusese curaj să se ducă la el că era un om drept<br />

şi-i era frică să nu-l respingă cum mai făcuse cu alţi consăteni. « Cu tine ce<br />

e, Ionele, pe-aci ? »- îi întreabă directorul. « Ce să fie, domnule director, am<br />

şi eu un băiat şi uite aşa şi pe dincolo şi nu ştiu ce să-i mai fac, nu l-aş mai<br />

lăsa la plug că vedeţi şi dumneavoastră timpurile… » « Ai cererea la<br />

tine ? » « O am , dom’ne director ! » « Dă-o încoa s-o aprob, că mai am<br />

câteva locuri la normală ! Ia spune-mi ce mai e pe la noi prin sat că n-am<br />

mai fost de câţiva ani, ce mai face Ilie Georgescu? Dar frati-mio, Ene ? »<br />

« Bine, zice Ionel, fac bine toţi, cu timpurile astea, zice, dar daţi-vă mai într-<br />

186

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!