PRIVEGHIUL-roman

PAGE 185 400
A doua zi plecă la Piteşti pe jos să facă economii, ajunse seara în oraş şi
dormi în gară, de dimineţă urcă dealul spre şcoală, era o şcoală mare care
domina de acolo tot oraşul. Pe deal, în grădina şcolii întâlnise un om care-l
întrebase unde merge. « Am şi eu o fată, îi explică el omului, şi vreau s-o
înscriu aici la normală ! » « Unde a învăţat până acum ? » « La Gimnazuiul
unic Filipescu şi apoi la Elena Doamna ! » “Bine- zisese omul ăla, am să
încerc să te ajut, eu am o deosebită stimă pentru ţăranii care-şi dau copiii la
şcoli, şi tata a fost tot ţăran, eu sunt agronomul şcolii, inginerul Florescu!”
« Să trăiţi şi să vă ajute Dumnezeu ! »- zisese Ionel al lui Duran şi se
închinase: ,,Doamneee, fata asta are noroc, poate i-a ieşit norocul în cale!”
şi se aşezase jos pe o poiană la umbra unor tei bătrâni să-l aştepte pe
agronomul Florescu. Bătea vântul toamnei, se juca prin frunzele castanilor
date-n galben şi de pe deal venea miros de mere şi de pere şi de prune
coapte din grădina şcolii, undeva mai departe căruţele mocăneşti poposiseră
cu coviltirele lor pe dealul din apropiere, veniseră mocanii pe la odraslele
lor de la şcoală şi acum se odihneau în jurul focurilor care pâlpâiau lângă
căruţe ; larma micului orăşel de munte rămăsese departe, doar fluierul
trenurilor mai amintea de această localitate pitită între dealuri.
,,Am sosit, se apropie agronomul Florescu, gâfâind, după ce urcase acel
deal abrupt, ai actele fetei?” ,,Cum să nu le am, domn’e agronom!” “Ia să le
văd şi eu!” Ionel al lui Duran scoase din desaga lui dosarul cu pricina şi i-l
întinse agronomului. Florescu îşi puse ochelarii la ochi, le cercetă şi zise :
« Văd că are note bunicele, să încercăm şi noi că aici vin copiii cei mai
buni…Trebuie să vii şi cu fata să dea nişte diferenţe la muzică… Am eu
grijă să aranjez cu profesorul de muzică, îi iei şi dumneata un borcan de
miere, ceva, şi câteva ouă de pe la ţară să i le aduci… » « Cum să nu-i aduc,
dom’ Florescu, am eu grijă că doar am trăit între oameni ! »
Şi a înscris-o acolo la pedagogică, la întoarcere venea vesel şi nu mai
simţea oboseala drumului, cu care se întâlnea îi spunea că vine de la şcoală
că are o fată acolo care iese învăţătoare… Peste o săptămână s-a prezentat
cu fata la diferenţe şi a lăsat-o la şcoală, la internat, ,,trăi-l-ar Dumnezeu pe
agronom !”, cum de-i ieşise lui în cale, că- zicea el- că fata asta are noroc cu
carul, după el veniseră alţii cu astfel de copii să-i primească acolo şi le
spusese că nu mai au locuri…
Cu băiatul o păţise ceva mai rău, după ce terminase şcoala de la Izvoru
nu avusese bani să-l ducă la examen în vară în rând cu toţi copiii. Băiatul se
pusese pe plâns, ce el era mai prost să rămâie acasă, a plâns toată vara şi a
stat trist, era conştient că acum i se hotăra soarta. Pe toamnă Ionel al lui
Duran curăţase o căruţă de porumb şi plecase cu ea la Piteşti s-o vândă să-l
căpătuiască şi pe el. Şcolile la care se mai dădeau examene se împuţinaseră
185