PRIVEGHIUL-roman

PAGE 181 400
aşa de mult de ei încât deveniseră copiii ei, unii din ei chiar îi ziceau
mamă.Tot drumul îi plânse şi-i mângâie, unul, Ionică, se lipise de ea şi când
veni trenul să-i urce, şi-a încleştat mâinile de gâtul ei şi a început să strige
cât îl ţinea gura : « Vreau să rămân cu mămiţica meaaa ! » Şi delegatul care
venise să-i ia l-a smuls din braţe în hohote de plâns şi l-a suit în vagon.
Îndrăgostită de copii, Adina îşi începu şcoala cu mare pasiune, avea un
dar în ale povestirii ieşit din comun cu un glas când şoptit, când gros şi
autoritar, şi copiii, în liniştea aceea, făceau ochii mari şi-i sorbeau vorbele.
Într-o zi i se întâmplă ceva deosebit; un copil îi puse o întrebare, de ce la
răsărit harta României este roşie şi pe ea scrie URSS. Alt copil se ridică să
explice el care avea o imaginaţie fantastică: ,,Doamna învăţătoare, eu ştiu de
ce este aşa, peste Prut este o pădure mare plină de urşi!” De fapt ce se
întâmplase, toate şcolile care aveau harta României cu Basarabia , Bucovina
şi Cadrilaterul primiseră ordin să astupe aceste părţi de ţară, după terminarea
războiului, cu hârtie roşie. Adina se conformase şi ea. Ca să iasă din
încurcătură, simplificând explicaţiile, la spuse copiilor că Gigel are dreptate,
la răsărit ţara noastră se mărgineşte cu o pădure de urşi.
A doua zi fu chemată la Sfatu Popular de către doi oameni de la
securitate să le explice cum şi-a permis, ea, să-i facă pe tovarăşii sovietici
urşi. De ce nu le-a explicat clar copiilor că aceste teritorii fuseseră cucerite
în mod samovolnic de către statul burghez român de la Uniunea Sovietică ?
Să dea o declaraţie cum stau lucrurile, c-au auzit ei că ea n-are o origine
sănătoasă, a fost fiică de popă şi soţie de moşier şi pune beţe în roate noii
orânduiri…
Adina se întoarse acasă plângând şi-i povesti şi lui Ilie, din visurile ei
se trezi deodată în mijlocul unei realităţi crude. Ilie îi povesti şi el de ce
plecase din funcţia aia de la judeţ, i se păruse că e vânat, se interesau prea
mulţi de viaţa lui şi -l puseseră să dea fel de fel de autobiografii în care să
specifice şi ţâţa pe care a supt-o. ,,Mi-ar place ,Adino,- înnodă Ilie dialogul
lor despre fericire- să trăim undeva departe de lume şi de evenimentele astea
nenorocite, într-un bordei undeva într-o pădure…” “De ce Ilie, asta nu se
poate, noi am sperat mult într-un viitor mai bun!” ,,Prevăd că de-abia de
acum începe greul…s-au schimbat oamenii, conducerile, timpurile…” ,,Dar
nu ziceai tu că de acum încolo o să fie mai bine? O să muncim cinstit şi o să
trăim cinstit ? » ,,Ziceam pentru că aşa doream şi eu, tocmai asta este că n-o
să putem munci cinstit şi nici nu vom avea posibilitatea să trăim omeneşte!”
“Nu-mi pot da seama ce-ai citit tu sau ce-ai auzit tu de ai devenit aşa de
sceptic, eu o să-mi repar greşala, o să mă duc mâine la copii şi-o să le spun
ce e cu harta aia şi cu pădurea şi cu urşii…” ,,Eu nu-ţi povestesc din cărţi, ci
din realitate ; eri a fost o şedinţă la judeţ unde s-au pus multe la cale, şi bune
181