PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 180 400 acum face pe comunistul, să se intereseze şi ei în Silişte să vadă cine a fost, că a fost cel mai mare legionar…şi pe de-asupra mai era şi beat… Ilie Georgescu şi cu Adina se mutară în vechiul pomost al lui popa Gheorghe, reparară gospodăria, şi-şi văzură de treaba lor. Castelul deveni pentru ea un vis urât pe care trebuia să-l uite cât mai repede. Bărbatul renunţă la funcţia lui de instructor la judeţeană şi veni învăţător în sat. Casa lui, făcută de Avram, fusese vândută unor bucureşteni instalaţi proaspăt în sat, după care fusese naţionalizată şi folosită ca un fel de casă de oaspeţi unde dormiau cei de la judeţ când rămâneau peste napte în comună. Acum erau clipele lor cele mai fericite de nebănuite plăceri intime pe care le simt doi oameni care s-au iubit atât de mult. Începeau fiecare zi cu interminabile discuţii despre viaţa lor anterioară, cum s-a dus Ilie pe front direct din armată cu toate că Avram luptase să-l scape iar Nicu Câmpineanu să-l înfunde, să-l bage pe linia întâi, doar s-o alege praful de el, cum se arunca, disperat, în fiecare zi, înaintea cartuşelor şi ele îl ocoleau, devenise de un pesimism incurabil, cum s-a regăsit el datorită lui Gafencu care era un om de o moralitate ireproşabilă, cum o visa pe Adina în fiecare noapte…Apoi întoarcerea armelor…sentimentul acela de vinovăţie care-l ai când trădezi un prieten pentru că ţinuse mult la Mareşalul Antonescu, apoi moartea maică-si şi a Dorinei, fiinţa aceea nevinovată care devenise victimă propriilor părinţi, căutări şi întrebări fără răspuns şi în sfârşit bucuria clipelor de faţă… Sufletul lui devenise un ghem de contadicţii din care nu credea că va mai ieşi. Apoi urma Adina, îşi aducea aminte de câte un moment din viaţa ei şi i-l povestea cu lux de amănunte. « Există un destin, Adino, care ne conduce viaţa, ceva secret, care oricât neam strădui noi să-l forţăm, tot rămâne ceva imprevizibil şi acest imprevizibil dă sens vieţii… Ce s-ar întâmpla dacă noi de la naştere am şti cât trăim, pe cine iubim, ce evenimente ne este dat să le trăim ? Uite, l-am văzut pe Antonescu de două ori, aveai impresia, când priveai la el, că e un mit şi s-a dus măturat de istorie…Poate unul din cei mai mari patrioţi ai noştri…Dar a trăit în eroare… » Adina îşi pusese pe ea cea mai frumoasă rochie luată din Italia, din voal roz, şi se învârtea pe lângă Ilie ca o naiadă, nu-şi pierduse cu nimic din frumuseţea ei, deşi trecuse prin multe, suferinţele o maturizaseră şi o fortificaseră sufleteşte, vorbea aşa de dulce cu glasul ei de catifea, încă mai trăia in lumea ei departe de evenimente şi de mizeria prin care treceau. Un singur fapt îi nemulţumia, Adina nu putea să mai aibă copii, voiau să lase şi ei un moştenitor viitorului dar nu mai era posibil. Privea pe geam pădurea Bucovului cum se desena cu tuş pe pânza vineţie a cerului şi se întrista. Dar îşi găsea repede echilibrul în copiii de la şcoală; cei două zeci de copii din Moldova, fii ai secetei, plecară la gară conduşi de ea, se legase 180

PAGE 181 400 aşa de mult de ei încât deveniseră copiii ei, unii din ei chiar îi ziceau mamă.Tot drumul îi plânse şi-i mângâie, unul, Ionică, se lipise de ea şi când veni trenul să-i urce, şi-a încleştat mâinile de gâtul ei şi a început să strige cât îl ţinea gura : « Vreau să rămân cu mămiţica meaaa ! » Şi delegatul care venise să-i ia l-a smuls din braţe în hohote de plâns şi l-a suit în vagon. Îndrăgostită de copii, Adina îşi începu şcoala cu mare pasiune, avea un dar în ale povestirii ieşit din comun cu un glas când şoptit, când gros şi autoritar, şi copiii, în liniştea aceea, făceau ochii mari şi-i sorbeau vorbele. Într-o zi i se întâmplă ceva deosebit; un copil îi puse o întrebare, de ce la răsărit harta României este roşie şi pe ea scrie URSS. Alt copil se ridică să explice el care avea o imaginaţie fantastică: ,,Doamna învăţătoare, eu ştiu de ce este aşa, peste Prut este o pădure mare plină de urşi!” De fapt ce se întâmplase, toate şcolile care aveau harta României cu Basarabia , Bucovina şi Cadrilaterul primiseră ordin să astupe aceste părţi de ţară, după terminarea războiului, cu hârtie roşie. Adina se conformase şi ea. Ca să iasă din încurcătură, simplificând explicaţiile, la spuse copiilor că Gigel are dreptate, la răsărit ţara noastră se mărgineşte cu o pădure de urşi. A doua zi fu chemată la Sfatu Popular de către doi oameni de la securitate să le explice cum şi-a permis, ea, să-i facă pe tovarăşii sovietici urşi. De ce nu le-a explicat clar copiilor că aceste teritorii fuseseră cucerite în mod samovolnic de către statul burghez român de la Uniunea Sovietică ? Să dea o declaraţie cum stau lucrurile, c-au auzit ei că ea n-are o origine sănătoasă, a fost fiică de popă şi soţie de moşier şi pune beţe în roate noii orânduiri… Adina se întoarse acasă plângând şi-i povesti şi lui Ilie, din visurile ei se trezi deodată în mijlocul unei realităţi crude. Ilie îi povesti şi el de ce plecase din funcţia aia de la judeţ, i se păruse că e vânat, se interesau prea mulţi de viaţa lui şi -l puseseră să dea fel de fel de autobiografii în care să specifice şi ţâţa pe care a supt-o. ,,Mi-ar place ,Adino,- înnodă Ilie dialogul lor despre fericire- să trăim undeva departe de lume şi de evenimentele astea nenorocite, într-un bordei undeva într-o pădure…” “De ce Ilie, asta nu se poate, noi am sperat mult într-un viitor mai bun!” ,,Prevăd că de-abia de acum începe greul…s-au schimbat oamenii, conducerile, timpurile…” ,,Dar nu ziceai tu că de acum încolo o să fie mai bine? O să muncim cinstit şi o să trăim cinstit ? » ,,Ziceam pentru că aşa doream şi eu, tocmai asta este că n-o să putem munci cinstit şi nici nu vom avea posibilitatea să trăim omeneşte!” “Nu-mi pot da seama ce-ai citit tu sau ce-ai auzit tu de ai devenit aşa de sceptic, eu o să-mi repar greşala, o să mă duc mâine la copii şi-o să le spun ce e cu harta aia şi cu pădurea şi cu urşii…” ,,Eu nu-ţi povestesc din cărţi, ci din realitate ; eri a fost o şedinţă la judeţ unde s-au pus multe la cale, şi bune 181

PAGE 180 400<br />

acum face pe comunistul, să se intereseze şi ei în Silişte să vadă cine a fost,<br />

că a fost cel mai mare legionar…şi pe de-asupra mai era şi beat…<br />

Ilie Georgescu şi cu Adina se mutară în vechiul pomost al lui popa<br />

Gheorghe, reparară gospodăria, şi-şi văzură de treaba lor. Castelul deveni<br />

pentru ea un vis urât pe care trebuia să-l uite cât mai repede. Bărbatul<br />

renunţă la funcţia lui de instructor la judeţeană şi veni învăţător în sat. Casa<br />

lui, făcută de Avram, fusese vândută unor bucureşteni instalaţi proaspăt în<br />

sat, după care fusese naţionalizată şi folosită ca un fel de casă de oaspeţi<br />

unde dormiau cei de la judeţ când rămâneau peste napte în comună. Acum<br />

erau clipele lor cele mai fericite de nebănuite plăceri intime pe care le simt<br />

doi oameni care s-au iubit atât de mult.<br />

Începeau fiecare zi cu interminabile discuţii despre viaţa lor anterioară,<br />

cum s-a dus Ilie pe front direct din armată cu toate că Avram luptase să-l<br />

scape iar Nicu Câmpineanu să-l înfunde, să-l bage pe linia întâi, doar s-o<br />

alege praful de el, cum se arunca, disperat, în fiecare zi, înaintea cartuşelor<br />

şi ele îl ocoleau, devenise de un pesimism incurabil, cum s-a regăsit el<br />

datorită lui Gafencu care era un om de o moralitate ireproşabilă, cum o visa<br />

pe Adina în fiecare noapte…Apoi întoarcerea armelor…sentimentul acela<br />

de vinovăţie care-l ai când trădezi un prieten pentru că ţinuse mult la<br />

Mareşalul Antonescu, apoi moartea maică-si şi a Dorinei, fiinţa aceea<br />

nevinovată care devenise victimă propriilor părinţi, căutări şi întrebări fără<br />

răspuns şi în sfârşit bucuria clipelor de faţă… Sufletul lui devenise un ghem<br />

de contadicţii din care nu credea că va mai ieşi. Apoi urma Adina, îşi aducea<br />

aminte de câte un moment din viaţa ei şi i-l povestea cu lux de amănunte.<br />

« Există un destin, Adino, care ne conduce viaţa, ceva secret, care oricât neam<br />

strădui noi să-l forţăm, tot rămâne ceva imprevizibil şi acest imprevizibil<br />

dă sens vieţii… Ce s-ar întâmpla dacă noi de la naştere am şti cât trăim, pe<br />

cine iubim, ce evenimente ne este dat să le trăim ? Uite, l-am văzut pe<br />

Antonescu de două ori, aveai impresia, când priveai la el, că e un mit şi s-a<br />

dus măturat de istorie…Poate unul din cei mai mari patrioţi ai noştri…Dar a<br />

trăit în eroare… » Adina îşi pusese pe ea cea mai frumoasă rochie luată din<br />

Italia, din voal roz, şi se învârtea pe lângă Ilie ca o naiadă, nu-şi pierduse cu<br />

nimic din frumuseţea ei, deşi trecuse prin multe, suferinţele o maturizaseră<br />

şi o fortificaseră sufleteşte, vorbea aşa de dulce cu glasul ei de catifea, încă<br />

mai trăia in lumea ei departe de evenimente şi de mizeria prin care treceau.<br />

Un singur fapt îi nemulţumia, Adina nu putea să mai aibă copii, voiau să<br />

lase şi ei un moştenitor viitorului dar nu mai era posibil. Privea pe geam<br />

pădurea Bucovului cum se desena cu tuş pe pânza vineţie a cerului şi se<br />

întrista. Dar îşi găsea repede echilibrul în copiii de la şcoală; cei două zeci<br />

de copii din Moldova, fii ai secetei, plecară la gară conduşi de ea, se legase<br />

180

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!