PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 178 400 A doua zi Ion al Oaţii făcu şedinţă şi împărţi posturile : pe Pâncu îl puse colector, pe Carol al Dii îl numi responsabil cu moara « Mioara », proaspăt naţionalizată de la Giongărău, pe Sandu lui Petre, responsabil cu cazanele, acolo unde-i plăcea lui, pe Pălăriatul să răspundă de popi şi de biserici că e mai cult şi se pricepe la aşa ceva, pe Mihăilescu îl puse cu organizatoricul la partid, pe alţii îi numiră vânzători la MAT sau la cooperativă, agenţi agricoli, perceptori cu impunerea… Statul dăduse decrete după decretă, după reformă, urmă naţionalizarea, făcută hoţeşte, într-o noapte. Veniseră peste Giongărău, îi puseseră pistolul în piept şi gata, valea, moara e a noastră a poporului, a clasei muncitoare, şil instalaseră ca morar pe Carol, un ţigan din Râca, analfabet, de-abia putea să se semneze, făcea un c lăbărţat, după care o mâzgălitură pe care nu i-o înţelegea nimeni. La Nae Moraru, a doua moară a satului, făcură sediul semeaului şi aduseră nişte tractoare şi nişte semănători, care arau pământul rămas de la Câmpineanca, în castelul ei organizară GAS-eul, la poartă scriseseră mare pe o scândură:,,GAS-eul drumul lui Lenin”. şi după ce au luat ei conducerea bine în mână s-au pus pe bieţii ţărani, mai întâi cu cotele, chestia cu ,,cotele- datorie patriotică“- adică iei tot de pe arie, pleci cu grâul la gară să-l predai la stat şi ţăranul rămâne cu furca-n mână şi cu un sac de pleavă şi asta e datorie patriotică ; ei, ăia, colectorii ăia, Pâncu şi mai apoi Giurcă, nu se întrebau şi ei, ,,mă, ce, dracu mai mănâncă proştii-ăştia până la anul ?” Sau statul care zice că are grijă de viitorul lor nu-şi pune problema că ei mor de foame ? Bruma de porumb pe care o strângeau, o curăţau de foi şi la gară cu ea ! Venea Giurcă şi cu Pâncu şi căutau peste tot ca nu cumva să mai oprească cineva vreun coş să-l pitească prin glugile de coceni să-l macine, aveau căruţele în drum şi măturau toate magaziile şi tot ce găseau trimiteau la gară. Cine opunea rezistenţă da de dracu, venea maşina neagră noaptea şi-l umfla de acasă şi aliluia cu el, îl duceau la mama dracului. Pe cei mai înstăriţi îi făcuseră chiaburi, noaptea te culcai ţăran şi dimineaţa te trezeai chiabur, veneau pe capul tău să scoţi banii, cazanul de rachiu, mahmudelele, şi ce mai pitisei tu prin casă să le dai lor. Ba că ăla a fost ţărănist, ba legionar, ba goghist, ba dracu mai ştie ce, îl umfla de acasă şi la canal cu el !. Că cică Dej se plânsese lui Stalin că n-are unde să-i mai ducă că s-au umplut puşcăriile şi Stalin i-a sugerat să facă şi Dej cum a făcut el prin Caraganda un canal să-i puie să care pământ cu spinarea. Aşa i- a luat pe cumnatul lui Ionel, pe Ion al Micului, pe Zuvelcă, pe Dinu, pe Sterie, pe colonelul Albulescu şi n-a mai ştiut nimeni de ei mult timp. Budiman, Dinu, Sterie, Giongărău, Ionică al lui Niţu, Budunache, s-au trezit chiaburi, alţii ca Aristică, când au văzut că se îngroaşe gluma au plecat de acasă, şi-au luat lumea în cap prin alte părţi ale ţării să li se piardă urma. 178

PAGE 179 400 Aşa se face că se duce Budiman ăsta la Sfatul popular, aşa botezaseră ei primăriile după alegeri, şi-i întreabă de ce l-au făcut chiabur. « Ai cazan de fabricat ţuică şi pământ ! »- îi răspunsese Carol al Dii, secretarul BOB, careşi făcuse şi el un birou acolo. Budiman avea o voce dulce şi blândă. “Păi dacă am, ce, măi Carole,-sunt ale mele, nică!” Scosese căciula de pe cap şi se scărpina în creştet, repetând mereu: ,,Sunt ale mele, moştenire din moşstrămoş…” ,,O să vedem noi ale cui sunt!” îi răspundea Carol care sta picior peste picior într-un fotoliu, luat decurând din mobila Câmpinencii, şi fuma ţigări plugare. ,,Du-te acasă, nu mai umbla să te deschiaburim, predă-ţi cotele şi plăteşte-ţi toate angaralele că altfel dai de dracu!” Şi bietul Budiman pleca cu coada între picioare… Se formase şi o comisie de închiaburire din care făceau parte Carol, malacul ăla de primar care venise de la Malaxa şi căruia oamenii nici acum nu-i aflaseră numele, şi un învăţător tânăr din Silişte care luase fata lui Stancu Andreescu şi se mutase în sat pe nume, Crivăţ. Luau miliţianul cu ei şi plecau noaptea prin sat pe la chiaburi, chercheliţi şi afumaţi, îi imobilizau în case, şi le confiscau tot avutul, veneau cu căruţele ca să poată să le care, fie la gară, dacă erau cereale, fie la Sfat pentru plata impunerii. Budiman legase decuseară uşile, se aştepta el la aşa ceva, dar ei săriseră gardul şi momiseră câinele cu o bucată de mămăligă, puseseră sentinele la uşi şi la geamuri şi bătuseră în uşă. Lionora, fie-sa , dormia singură într-un pat, bărbatu-său, Lisandru, plecase în armată, Budiman cu aia bătrâna dormiau într-un colţ pe nişte cojoace, stătuseră până noaptea târziu pe lângă cazan şi căzuseră frânţi de oboseală. « Scoal’, tăticule, că ţi-a venit rândul ! »- îl mişcă Carol pe Budiman care sforăia dus. Budiman, când auzi, începu să tremure de frică, şi aia bătrâna, speriată, chiui şi începu să se jeluie: ,,Aoleooo, da’ ce-am făcut noi, maică, pupa-v-aş tălpile, că nu făcurăm nimic!” Învăţătorul ăla tânăr luase haina miliţianului pe el şi intrase peste Lionora. « Spune-mi unde este ţuica pe care aţi pitit-o, unde este grâul şi porumbul, bombonico, şi să taci din gură că vreau să te iubesc şi eu ! »- şi s-a băgat lângă ea în pătură şi a luat-o în braţe…Fata n-a mai apucat să strige ,,taticule!”, că nebunul s-a şi apucat s-o violeze. Dar şi Lionora, cum era un zdancon de fată, îl lipăie cu palmele de câteva ori şi începe să-l gherăie…Şi învăţătorul vine zgâriat la ceilalţi, îi curgea sângele pe faţă şi se prelingea pe gulerul cămăşii, dădură lampa mare şi, când îl văzură, începură toţi să râdă de el. Numai el tuna şi fulgera că duşmanul de clasă i-a înfipt ghearele în gât şi a vrut să-l omoare. Imediat au ridicat fata şi au trimis-o cu securitatea la judeţ, au ţinut-o acolo două săptămâni în beciurile fostei Poliţii şi n-a scos de la ea nimic, o ţinea una şi bună că învăţătorul ăla a vrut să se culce cu ea, ce d-aia l-a trimis partidul acolo, că a auzit ea cine este ăla care 179

PAGE 179 400<br />

Aşa se face că se duce Budiman ăsta la Sfatul popular, aşa botezaseră ei<br />

primăriile după alegeri, şi-i întreabă de ce l-au făcut chiabur. « Ai cazan de<br />

fabricat ţuică şi pământ ! »- îi răspunsese Carol al Dii, secretarul BOB, careşi<br />

făcuse şi el un birou acolo. Budiman avea o voce dulce şi blândă. “Păi<br />

dacă am, ce, măi Carole,-sunt ale mele, nică!” Scosese căciula de pe cap şi<br />

se scărpina în creştet, repetând mereu: ,,Sunt ale mele, moştenire din moşstrămoş…”<br />

,,O să vedem noi ale cui sunt!” îi răspundea Carol care sta<br />

picior peste picior într-un fotoliu, luat decurând din mobila Câmpinencii, şi<br />

fuma ţigări plugare. ,,Du-te acasă, nu mai umbla să te deschiaburim, predă-ţi<br />

cotele şi plăteşte-ţi toate angaralele că altfel dai de dracu!” Şi bietul<br />

Budiman pleca cu coada între picioare… Se formase şi o comisie de<br />

închiaburire din care făceau parte Carol, malacul ăla de primar care venise<br />

de la Malaxa şi căruia oamenii nici acum nu-i aflaseră numele, şi un<br />

învăţător tânăr din Silişte care luase fata lui Stancu Andreescu şi se mutase<br />

în sat pe nume, Crivăţ. Luau miliţianul cu ei şi plecau noaptea prin sat pe la<br />

chiaburi, chercheliţi şi afumaţi, îi imobilizau în case, şi le confiscau tot<br />

avutul, veneau cu căruţele ca să poată să le care, fie la gară, dacă erau<br />

cereale, fie la Sfat pentru plata impunerii.<br />

Budiman legase decuseară uşile, se aştepta el la aşa ceva, dar ei săriseră<br />

gardul şi momiseră câinele cu o bucată de mămăligă, puseseră sentinele la<br />

uşi şi la geamuri şi bătuseră în uşă. Lionora, fie-sa , dormia singură într-un<br />

pat, bărbatu-său, Lisandru, plecase în armată, Budiman cu aia bătrâna<br />

dormiau într-un colţ pe nişte cojoace, stătuseră până noaptea târziu pe lângă<br />

cazan şi căzuseră frânţi de oboseală. « Scoal’, tăticule, că ţi-a venit<br />

rândul ! »- îl mişcă Carol pe Budiman care sforăia dus. Budiman, când auzi,<br />

începu să tremure de frică, şi aia bătrâna, speriată, chiui şi începu să se<br />

jeluie: ,,Aoleooo, da’ ce-am făcut noi, maică, pupa-v-aş tălpile, că nu<br />

făcurăm nimic!” Învăţătorul ăla tânăr luase haina miliţianului pe el şi intrase<br />

peste Lionora. « Spune-mi unde este ţuica pe care aţi pitit-o, unde este grâul<br />

şi porumbul, bombonico, şi să taci din gură că vreau să te iubesc şi eu ! »- şi<br />

s-a băgat lângă ea în pătură şi a luat-o în braţe…Fata n-a mai apucat să<br />

strige ,,taticule!”, că nebunul s-a şi apucat s-o violeze. Dar şi Lionora, cum<br />

era un zdancon de fată, îl lipăie cu palmele de câteva ori şi începe să-l<br />

gherăie…Şi învăţătorul vine zgâriat la ceilalţi, îi curgea sângele pe faţă şi se<br />

prelingea pe gulerul cămăşii, dădură lampa mare şi, când îl văzură, începură<br />

toţi să râdă de el. Numai el tuna şi fulgera că duşmanul de clasă i-a înfipt<br />

ghearele în gât şi a vrut să-l omoare. Imediat au ridicat fata şi au trimis-o cu<br />

securitatea la judeţ, au ţinut-o acolo două săptămâni în beciurile fostei Poliţii<br />

şi n-a scos de la ea nimic, o ţinea una şi bună că învăţătorul ăla a vrut să se<br />

culce cu ea, ce d-aia l-a trimis partidul acolo, că a auzit ea cine este ăla care<br />

179

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!