PRIVEGHIUL-roman
PAGE 178 400 A doua zi Ion al Oaţii făcu şedinţă şi împărţi posturile : pe Pâncu îl puse colector, pe Carol al Dii îl numi responsabil cu moara « Mioara », proaspăt naţionalizată de la Giongărău, pe Sandu lui Petre, responsabil cu cazanele, acolo unde-i plăcea lui, pe Pălăriatul să răspundă de popi şi de biserici că e mai cult şi se pricepe la aşa ceva, pe Mihăilescu îl puse cu organizatoricul la partid, pe alţii îi numiră vânzători la MAT sau la cooperativă, agenţi agricoli, perceptori cu impunerea… Statul dăduse decrete după decretă, după reformă, urmă naţionalizarea, făcută hoţeşte, într-o noapte. Veniseră peste Giongărău, îi puseseră pistolul în piept şi gata, valea, moara e a noastră a poporului, a clasei muncitoare, şil instalaseră ca morar pe Carol, un ţigan din Râca, analfabet, de-abia putea să se semneze, făcea un c lăbărţat, după care o mâzgălitură pe care nu i-o înţelegea nimeni. La Nae Moraru, a doua moară a satului, făcură sediul semeaului şi aduseră nişte tractoare şi nişte semănători, care arau pământul rămas de la Câmpineanca, în castelul ei organizară GAS-eul, la poartă scriseseră mare pe o scândură:,,GAS-eul drumul lui Lenin”. şi după ce au luat ei conducerea bine în mână s-au pus pe bieţii ţărani, mai întâi cu cotele, chestia cu ,,cotele- datorie patriotică“- adică iei tot de pe arie, pleci cu grâul la gară să-l predai la stat şi ţăranul rămâne cu furca-n mână şi cu un sac de pleavă şi asta e datorie patriotică ; ei, ăia, colectorii ăia, Pâncu şi mai apoi Giurcă, nu se întrebau şi ei, ,,mă, ce, dracu mai mănâncă proştii-ăştia până la anul ?” Sau statul care zice că are grijă de viitorul lor nu-şi pune problema că ei mor de foame ? Bruma de porumb pe care o strângeau, o curăţau de foi şi la gară cu ea ! Venea Giurcă şi cu Pâncu şi căutau peste tot ca nu cumva să mai oprească cineva vreun coş să-l pitească prin glugile de coceni să-l macine, aveau căruţele în drum şi măturau toate magaziile şi tot ce găseau trimiteau la gară. Cine opunea rezistenţă da de dracu, venea maşina neagră noaptea şi-l umfla de acasă şi aliluia cu el, îl duceau la mama dracului. Pe cei mai înstăriţi îi făcuseră chiaburi, noaptea te culcai ţăran şi dimineaţa te trezeai chiabur, veneau pe capul tău să scoţi banii, cazanul de rachiu, mahmudelele, şi ce mai pitisei tu prin casă să le dai lor. Ba că ăla a fost ţărănist, ba legionar, ba goghist, ba dracu mai ştie ce, îl umfla de acasă şi la canal cu el !. Că cică Dej se plânsese lui Stalin că n-are unde să-i mai ducă că s-au umplut puşcăriile şi Stalin i-a sugerat să facă şi Dej cum a făcut el prin Caraganda un canal să-i puie să care pământ cu spinarea. Aşa i- a luat pe cumnatul lui Ionel, pe Ion al Micului, pe Zuvelcă, pe Dinu, pe Sterie, pe colonelul Albulescu şi n-a mai ştiut nimeni de ei mult timp. Budiman, Dinu, Sterie, Giongărău, Ionică al lui Niţu, Budunache, s-au trezit chiaburi, alţii ca Aristică, când au văzut că se îngroaşe gluma au plecat de acasă, şi-au luat lumea în cap prin alte părţi ale ţării să li se piardă urma. 178
PAGE 179 400 Aşa se face că se duce Budiman ăsta la Sfatul popular, aşa botezaseră ei primăriile după alegeri, şi-i întreabă de ce l-au făcut chiabur. « Ai cazan de fabricat ţuică şi pământ ! »- îi răspunsese Carol al Dii, secretarul BOB, careşi făcuse şi el un birou acolo. Budiman avea o voce dulce şi blândă. “Păi dacă am, ce, măi Carole,-sunt ale mele, nică!” Scosese căciula de pe cap şi se scărpina în creştet, repetând mereu: ,,Sunt ale mele, moştenire din moşstrămoş…” ,,O să vedem noi ale cui sunt!” îi răspundea Carol care sta picior peste picior într-un fotoliu, luat decurând din mobila Câmpinencii, şi fuma ţigări plugare. ,,Du-te acasă, nu mai umbla să te deschiaburim, predă-ţi cotele şi plăteşte-ţi toate angaralele că altfel dai de dracu!” Şi bietul Budiman pleca cu coada între picioare… Se formase şi o comisie de închiaburire din care făceau parte Carol, malacul ăla de primar care venise de la Malaxa şi căruia oamenii nici acum nu-i aflaseră numele, şi un învăţător tânăr din Silişte care luase fata lui Stancu Andreescu şi se mutase în sat pe nume, Crivăţ. Luau miliţianul cu ei şi plecau noaptea prin sat pe la chiaburi, chercheliţi şi afumaţi, îi imobilizau în case, şi le confiscau tot avutul, veneau cu căruţele ca să poată să le care, fie la gară, dacă erau cereale, fie la Sfat pentru plata impunerii. Budiman legase decuseară uşile, se aştepta el la aşa ceva, dar ei săriseră gardul şi momiseră câinele cu o bucată de mămăligă, puseseră sentinele la uşi şi la geamuri şi bătuseră în uşă. Lionora, fie-sa , dormia singură într-un pat, bărbatu-său, Lisandru, plecase în armată, Budiman cu aia bătrâna dormiau într-un colţ pe nişte cojoace, stătuseră până noaptea târziu pe lângă cazan şi căzuseră frânţi de oboseală. « Scoal’, tăticule, că ţi-a venit rândul ! »- îl mişcă Carol pe Budiman care sforăia dus. Budiman, când auzi, începu să tremure de frică, şi aia bătrâna, speriată, chiui şi începu să se jeluie: ,,Aoleooo, da’ ce-am făcut noi, maică, pupa-v-aş tălpile, că nu făcurăm nimic!” Învăţătorul ăla tânăr luase haina miliţianului pe el şi intrase peste Lionora. « Spune-mi unde este ţuica pe care aţi pitit-o, unde este grâul şi porumbul, bombonico, şi să taci din gură că vreau să te iubesc şi eu ! »- şi s-a băgat lângă ea în pătură şi a luat-o în braţe…Fata n-a mai apucat să strige ,,taticule!”, că nebunul s-a şi apucat s-o violeze. Dar şi Lionora, cum era un zdancon de fată, îl lipăie cu palmele de câteva ori şi începe să-l gherăie…Şi învăţătorul vine zgâriat la ceilalţi, îi curgea sângele pe faţă şi se prelingea pe gulerul cămăşii, dădură lampa mare şi, când îl văzură, începură toţi să râdă de el. Numai el tuna şi fulgera că duşmanul de clasă i-a înfipt ghearele în gât şi a vrut să-l omoare. Imediat au ridicat fata şi au trimis-o cu securitatea la judeţ, au ţinut-o acolo două săptămâni în beciurile fostei Poliţii şi n-a scos de la ea nimic, o ţinea una şi bună că învăţătorul ăla a vrut să se culce cu ea, ce d-aia l-a trimis partidul acolo, că a auzit ea cine este ăla care 179
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145 and 146: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
- Page 155 and 156: PAGE 155 400 35 e 20 aprilie, pe se
- Page 157 and 158: PAGE 157 400 din ăştia care au ve
- Page 159 and 160: PAGE 159 400 « Care om bun ? »- r
- Page 161 and 162: PAGE 161 400 mâncarea în cameră-
- Page 163 and 164: PAGE 163 400 beau şi mâncau lini
- Page 165 and 166: PAGE 165 400 36 vusese dreptate Per
- Page 167 and 168: PAGE 167 400 de ceva să le dau să
- Page 169 and 170: PAGE 169 400 Nae. « Dă-l, mă, î
- Page 171 and 172: PAGE 171 400 acasă ? » « Am să
- Page 173 and 174: PAGE 173 400 ,,semnătură de minis
- Page 175 and 176: PAGE 175 400 A doua zi pe la două
- Page 177: PAGE 177 400 rezultatul, strâmbă
- Page 181 and 182: PAGE 181 400 aşa de mult de ei în
- Page 183 and 184: PAGE 183 400 38 on Bratu umbla prin
- Page 185 and 186: PAGE 185 400 A doua zi plecă la Pi
- Page 187 and 188: PAGE 187 400 un colţ să nu ne-aud
- Page 189 and 190: PAGE 189 400 ne mai trimit şi ele
- Page 191 and 192: PAGE 191 400 39 dina fu absorbită
- Page 193 and 194: PAGE 193 400 trebuia să fie pregă
- Page 195 and 196: PAGE 195 400 40 ospodăria lui Iovi
- Page 197 and 198: PAGE 197 400 când bietul copil voi
- Page 199 and 200: PAGE 199 400 el, ,,ce bă, Ioviţă
- Page 201 and 202: PAGE 201 400 -Doarme în fânar, ha
- Page 203 and 204: PAGE 203 400 frică să nu creadă
- Page 205 and 206: PAGE 205 400 -Bă, moşule,- sare p
- Page 207 and 208: PAGE 207 400 omul de servici, care
- Page 209 and 210: PAGE 209 400 -Hai noroc, tovarăşe
- Page 211 and 212: PAGE 211 400 când colegii lui plec
- Page 213 and 214: PAGE 213 400 această femeie pe car
- Page 215 and 216: PAGE 215 400 poliţie… » « Poat
- Page 217 and 218: PAGE 217 400 - Şi ce-i cu asta ? C
- Page 219 and 220: PAGE 219 400 întâmplă şi minune
- Page 221 and 222: PAGE 221 400 şi lui din ciordeală
- Page 223 and 224: PAGE 223 400 mai cu nimic, venea ş
- Page 225 and 226: PAGE 225 400 şi de la moşii şi s
- Page 227 and 228: PAGE 227 400 înfipsese pe coama de
PAGE 179 400<br />
Aşa se face că se duce Budiman ăsta la Sfatul popular, aşa botezaseră ei<br />
primăriile după alegeri, şi-i întreabă de ce l-au făcut chiabur. « Ai cazan de<br />
fabricat ţuică şi pământ ! »- îi răspunsese Carol al Dii, secretarul BOB, careşi<br />
făcuse şi el un birou acolo. Budiman avea o voce dulce şi blândă. “Păi<br />
dacă am, ce, măi Carole,-sunt ale mele, nică!” Scosese căciula de pe cap şi<br />
se scărpina în creştet, repetând mereu: ,,Sunt ale mele, moştenire din moşstrămoş…”<br />
,,O să vedem noi ale cui sunt!” îi răspundea Carol care sta<br />
picior peste picior într-un fotoliu, luat decurând din mobila Câmpinencii, şi<br />
fuma ţigări plugare. ,,Du-te acasă, nu mai umbla să te deschiaburim, predă-ţi<br />
cotele şi plăteşte-ţi toate angaralele că altfel dai de dracu!” Şi bietul<br />
Budiman pleca cu coada între picioare… Se formase şi o comisie de<br />
închiaburire din care făceau parte Carol, malacul ăla de primar care venise<br />
de la Malaxa şi căruia oamenii nici acum nu-i aflaseră numele, şi un<br />
învăţător tânăr din Silişte care luase fata lui Stancu Andreescu şi se mutase<br />
în sat pe nume, Crivăţ. Luau miliţianul cu ei şi plecau noaptea prin sat pe la<br />
chiaburi, chercheliţi şi afumaţi, îi imobilizau în case, şi le confiscau tot<br />
avutul, veneau cu căruţele ca să poată să le care, fie la gară, dacă erau<br />
cereale, fie la Sfat pentru plata impunerii.<br />
Budiman legase decuseară uşile, se aştepta el la aşa ceva, dar ei săriseră<br />
gardul şi momiseră câinele cu o bucată de mămăligă, puseseră sentinele la<br />
uşi şi la geamuri şi bătuseră în uşă. Lionora, fie-sa , dormia singură într-un<br />
pat, bărbatu-său, Lisandru, plecase în armată, Budiman cu aia bătrâna<br />
dormiau într-un colţ pe nişte cojoace, stătuseră până noaptea târziu pe lângă<br />
cazan şi căzuseră frânţi de oboseală. « Scoal’, tăticule, că ţi-a venit<br />
rândul ! »- îl mişcă Carol pe Budiman care sforăia dus. Budiman, când auzi,<br />
începu să tremure de frică, şi aia bătrâna, speriată, chiui şi începu să se<br />
jeluie: ,,Aoleooo, da’ ce-am făcut noi, maică, pupa-v-aş tălpile, că nu<br />
făcurăm nimic!” Învăţătorul ăla tânăr luase haina miliţianului pe el şi intrase<br />
peste Lionora. « Spune-mi unde este ţuica pe care aţi pitit-o, unde este grâul<br />
şi porumbul, bombonico, şi să taci din gură că vreau să te iubesc şi eu ! »- şi<br />
s-a băgat lângă ea în pătură şi a luat-o în braţe…Fata n-a mai apucat să<br />
strige ,,taticule!”, că nebunul s-a şi apucat s-o violeze. Dar şi Lionora, cum<br />
era un zdancon de fată, îl lipăie cu palmele de câteva ori şi începe să-l<br />
gherăie…Şi învăţătorul vine zgâriat la ceilalţi, îi curgea sângele pe faţă şi se<br />
prelingea pe gulerul cămăşii, dădură lampa mare şi, când îl văzură, începură<br />
toţi să râdă de el. Numai el tuna şi fulgera că duşmanul de clasă i-a înfipt<br />
ghearele în gât şi a vrut să-l omoare. Imediat au ridicat fata şi au trimis-o cu<br />
securitatea la judeţ, au ţinut-o acolo două săptămâni în beciurile fostei Poliţii<br />
şi n-a scos de la ea nimic, o ţinea una şi bună că învăţătorul ăla a vrut să se<br />
culce cu ea, ce d-aia l-a trimis partidul acolo, că a auzit ea cine este ăla care<br />
179