PRIVEGHIUL-roman

PAGE 175 400
A doua zi pe la două satul îşi înmormântă cei doi morţi, era o jale de
nedescris, veniseră patru popi cu ţârcovnici cu tot, Lina şi cu el aduseseră
nişte rude ale lor de prin Transilvania care cântau la nişte alămuri trist,
marşuri funebre, şi Mihăilescu ca o paiaţă sta la poartă şi privea pe Linie
indiferent. Era îmbrăcat cu nişte haine care stau ţepene pe el, slab, scofâlcit,
înalt ca o prăjină, da din mâini şi repeta şi el că nu ştie cum de s-a întâmplat
tocmai cu copilul lui. De data aceasta nu mai era băut, sta abătut şi tăcut şi
din când în când o înjura pe muierea aia care-i încuiase băutura. Ploaia le
stricase lui şi lui Sandu lui Petre toate socotelile, acum trebuia s-o ia iar de
la început să deseneze sori pe toate magaziile şi pe toate gardurile şi să scrie
mare « Votaţi soarele ! » Apa le ştersese de pe garduri ce scriseseră ei şi
rămăseseră numai nişte dungi albe care se lăsau spre pământ. Toată
adunarea aia urca dealul spre biserică şi lumea era curioasă să vadă dacă
Mihăilescu mai intră în biserică după ce se certase cu popa şi-i spusese că nu
mai există Dumnezeu. « Părinte, îi zisese el- eu am religia mea, biblia mea
este Capitalul lui Marx, eu după ăla mă conduc că ne învaţă cum să facem o
nouă orânduire şi cum să trăim aici pe pământ, că dincolo, unde zici
dumneata că e iadul, nu mai e nimic, părinte ! » Popa le spusese la toţi că
ăsta e anticrist pe pământ, să nu-l mai bage nimeni în seamă că răspândeşte
numai venin în oameni. La uşa bisericii rămase afară, obosise, transpirase
tot, şi se aşezase pe o bancă lângă monumentul eroilor. În biserică toată
lumea plângea de mila Linei care se jelea cât putea şi de dragul celor doi
morţi pe care-i luase Dumnezeu aşa repede, parcă erau doi copii aşezaţi unul
lângă altul, gata să se scoale şi să vorbească.
Acest eveniment rămase mult în memoria satului şi fiecare îl comenta
după bunul lui plac ; majoritatea era de acord că Dumnezeu se supărase pe
Mihăilescu pentru noua lui religie care se înfiripa în capul lui. Acum parcă
era o paiaţă pusă să sperie ciori, se sculase de pe bancă şi se plimba prin faţa
bisericii, se deşirase cât o zi de post, parcă era papainogea ăla care venise cu
circul prin sat.
Gigea cu Ionel veniseră de la secere şi trăseseră în Ciuculeşti la Stancu
Andreescu. Păuna frământa nişte cocă să facă gogoşi şi se certa cu bărbatusău
că de ce s-a încârduit el cu toţi proştii ăştia, nepoată-sa îl luase şi ea la
rost : « Dacă trăia taticu nu te lăsa el să faci aşa ceva…” « Lasă-l ,Gigeo,
nu-l mai dojeni că n-ai pe cine- trecu nevastă-sa prin tindă să ia o tigaie- i-a
intrat în cap şi lui « Manifestul partidului comunist » cu stafia aia care
umblă prin toată Europa, ce dracu stafie o mai fi şi aia ! De când cu moartea
băieţilor a rămas aşa într-o dungă, o ia pe-o ureche şi face tot ce ştie el ! »
« De geaba vorbiţi voi, Ionele şi Gigeo, voi nu ştiţi că eu sunt de-al lui
Titel Petrescu şi dacă nu mă dau cu ei, mă înhaţă şi pe mine … »- le
175