PRIVEGHIUL-roman

PAGE 170 400
37
onel al lui Duran se prezentase la noul comandant al
I
jandarmeriei cu o demisie scrisă, voia să plece acasă cât mai
repede, îl chemase nevastă-sa care-i scrisese că nu mai poate
face faţă la toate treburile gospodăriei. Şi nici lui nu-i mai
convenea să mai rămână în poliţie pentru că aproape toţi prietenii lui
fuseseră iepuraţi pe diferite motive. Comandantul cel nou, care avea tot
teancul lor de dosare, căută prin ele şi-l găsi pe al lui, îl răsfoi câteva minute
şi apoi îl privi în ochi cu dojană : « Măi, Ionele, aşa îl chema, tu ai un dosar
bun, ai aici referinţe foarte bune, de ce vreai tu să pleci din poliţie ? N-ai
pete ca alţii, te-ai purtat bine cu jidanii, n-ai participat la arestarea
comuniştilor, n-ai condus ţigani la Bug, nu te-ai pricopsit în trimpul
bombardamentelor, n-ai jegmănit negustorii din pieţe, n-ai făcut parte din
nici-un partid, n-ai avere cine ştie ce să te treacă ăştia la chiaburi… Singura
ta bubă este că ai fost în război împotriva Uniunii Sovietice, dar n-a fost
vina ta, ai fost târât ca toţi ceilalţi…Eu zic să te mai gândeşti, timpurile se
vor statornici, noul regim va pune mare bază pe poliţie, în curând se va
transforma, după exemplul tovarăşilor, în miliţie populară, vă va mări
lefurile, vă va da locuinţe, poate ţi-aduci toată familia în Bucureşti, dă-o
dracului de agricultură că nu s-a pricopsit nimeni de pe urma
pământului…Eu zic să te mai gândeşti, nu da aşa de repede pe foc ! »
Ionel al lui Duran plecă descumpănit acasă, aproape că noul comandant
îl lămurise să mai rămână. O săptămână stătu în cumpănă, aproape că nici
noaptea nu mai dormia, nu putea să se hotărască, până când într-o zi veni
Leu pe la el şi-i zise : « Bă, Ionele, eu îl dau dracului de Bucureşti, mă duc
acasă, acu după ce s-au încheiat ostilităţile între marile puteri, nu mai e niciun
pericol de război, ăştia de la STB ne plătesc prost şi ne birjeresc şi ziua şi
noaptea cu schimburile lor, am stat de vorbă şi cu frati-tău, Ioviţă, şi ne-am
hotărât să mergem acasă, de ce să nu dormim noi la casa noastră liniştiţi, să
simţim şi noi că trăim lângă neveste, că destul am stat plecaţi, ce dracu, n-
om avea nouă vieţi… »
Auzind aşa, Ionel al lui Duran se duse la fată la gazdă şi-i spuse :
« Măi, tătică, eu m-am hotărât să mă duc acasă la maică-ta că se plânge întruna
că e vaide capul ei singură, tu rămâi aici că am vorbit cu fata lui Titi al
lui Mogoş să aibă grijă de tine, să te mai ajute şi la carte, pune şi tu mâna
serios pe treabă să nu mai rămâi corigentă, mai sufere şi tu că aşa se fac
oamenii oameni ! » « Eu nu rămân singură aici, începu fata să plângă, şi aşa
m-am săturat să mănânc mâncare străină, de ce nu mă iei şi pe mine
170