PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 164 400 iartă-mă dacă te-am supărat cu discuţia mea, trebuia să ţi-o spun odată şiapoi s-o uităm definitiv. » « Era mai bine s-o uităm înainte de a o deschide, tu nu vezi, Adino, că eu nu-ţi pun ţie nici-o întrebare ?, te-am întrebat eu pe tine despre Nicu, despre trecutul tău, despre coşmarurile tale ?, nu, nu mă interesează, eu vreau să te am pură, aşa cum te ştiam eu… » « Tocmai asta este, că puritatea mea s-a alterat…Anii aceştia pe care tu vreai să-i decupăm din viaţa noastră, chiar dacă i-am arunca la coşul de gunoi, ar rămâne gustul lor amar în gură, pe buze şi în suflet… » Ilie aprinse o ţigară şi femeia intră în dormitor, noaptea se lăsase de-a binelea peste toată lunca Bucovului, era una din nopţile cum rar întâlneşti pe aceste meleaguri, un cer senin cu o lună nebună care arunca o vrajă peste toată pădurea şi nişte stele care străluceau pe boltă ca miile de lumânări întro enormă catedrală şi-o linişte spartă din când în când de foşnetul cald al vântului care venea în rafale şi-i mângâia faţa. Privi pe geam, Adina se dezbrăca cu graţiile unei naiade, întâi îşi aruncă de pe ea bluza, dezvelinduşi discret sânii, apoi şi-a dat drumul fustei, rămânând ca o fetiţă într-o minijupă în furoul ei, cu nişte picioare căprioare, zvelte ca spuma laptelui, s- a aplecat apoi să-şi ia cămaşa de noapte, cum fac nudurile lui Renoire, după care a stins lampa şi s-a băgat în culcuşul ei. Ilie a stins ţigara şi s-a strecurat tip-til sub aşternutul ei, cuprins de acel mister al dragostei împlinite… 164

PAGE 165 400 36 vusese dreptate Perniu, sfântu, care sta toată ziua pe Linie cu A biblia lui soiasă în mână şi propovăduia apocalipsa, căzuse peste sat şi peste ţară un pustiu de secetă de uscase totul în calea ei; se crăpase pământul şi pomii, deşi era primăvară, începuseră să se usuce şi lumea umbla înnebunită după câte-un ciurel de mălai sau de făină pe la bogătaşii satului să potolească foamea copiilor. ,,Sa răsturnat lumea, a ajuns să ne conducă Riţa lui Ghiţă a lui Nae şi cu Ionel al lui Stancu Juncu care veniseră proaspăt din Bucureşti şi se aliaseră cu alde Ion al Oaţii, Sandu lu’ Petre, un beţivan care sta toată ziua beat, cu Pălăriatu, şi ăsta alt beţivan, care se înscrisese primul la comunişti, vopsise cămaşa de legionar în roşu şi se bătea cu pumnii în piept că el face şi drege şi aplică politica partidului la sat ”-vorbea lumea pe la colţuri. Speranţele oamenilor de pe pământ se mutară în cer, pe islaz popa Gogu făcea aproape zilnic feştanii şi lumea se ruga la Dumnezeu în genunchi să le dea o picătură de ploaie, pe cer nu se zărea nici-o strelice de nor, soarele ardea, pârlea, văsa pur şi simplu căldura în capul bieţilor oameni. Unii se bucurau, ziceau că Dumnezeu i-a pedepsit pe ăştia care au primit pământ la împropietărire, ce credeau ei că acum se pricopsesc, să vadă şi ei că tot Dumnezeu e unde e şi numai el face dreptate. Cântau popii pe islaz, cântau în arşiţa amiezii şi aruncau cu busuiocul apa sfinţită în cele patru zări, veniră şi paparudele, nişte ţigăncuşe despuiate, legate pe mijloc cu nişte bozi care cântau şi jucau pe la curţile oamenilor : paparudă, rudă,/ vino de ne udă,/paparudă, rudă,/ vino de ne udă,/ ca să-nceapă ploaie/ să curgă şiroaie/ cu găleata, leata,/ peste toată zloata/ unde dă cu maiu/ să crească mălaiu… Oamenii se hotărâră s-o aducă şi pe Sfânta Filofteia de la Argeş să sfinţească pământurile astea blestemate, unii răspândiseră zvonul că ar fi încercat s-o aducă şi cei de la Miroşi şi cei de la Silişte sau Căldăraru dar Sfânta nu s-a urnit din loc nici cu şaisprezece perechi de boi, femeile se întrebau ce blestem a venit pe capul omenirii, mergeau pe la vrăjitoare sau pe la ghicitoare să le spună când va veni ziua când se va îndura Dumnezeu să dea o picătură de ploaie. Pământul se încinsese şi crăpase, pe unde odată erau recolte mănoase acum erau enorme crăpături care căscau gurile şi înspăimântau oamenii. Secaseră şi fântânile, zbierau bietele animale de sete şi făceau coadă tocmai la eleşteul de la Văcării să bea nişte apă înnoroită care mai rămăsese pe fundul lacului. În gara Miroşi soseau trenuri întregi cu moldoveni, erau ciurciumel pe vagoane sau pe locomotivă cu câte un săcotei de cereale în braţe sau pe tampoane, unii coborau să bea apă şi le spunea 165

PAGE 164 400<br />

iartă-mă dacă te-am supărat cu discuţia mea, trebuia să ţi-o spun odată şiapoi<br />

s-o uităm definitiv. » « Era mai bine s-o uităm înainte de a o deschide,<br />

tu nu vezi, Adino, că eu nu-ţi pun ţie nici-o întrebare ?, te-am întrebat eu pe<br />

tine despre Nicu, despre trecutul tău, despre coşmarurile tale ?, nu, nu mă<br />

interesează, eu vreau să te am pură, aşa cum te ştiam eu… » « Tocmai asta<br />

este, că puritatea mea s-a alterat…Anii aceştia pe care tu vreai să-i decupăm<br />

din viaţa noastră, chiar dacă i-am arunca la coşul de gunoi, ar rămâne gustul<br />

lor amar în gură, pe buze şi în suflet… »<br />

Ilie aprinse o ţigară şi femeia intră în dormitor, noaptea se lăsase de-a<br />

binelea peste toată lunca Bucovului, era una din nopţile cum rar întâlneşti pe<br />

aceste meleaguri, un cer senin cu o lună nebună care arunca o vrajă peste<br />

toată pădurea şi nişte stele care străluceau pe boltă ca miile de lumânări întro<br />

enormă catedrală şi-o linişte spartă din când în când de foşnetul cald al<br />

vântului care venea în rafale şi-i mângâia faţa. Privi pe geam, Adina se<br />

dezbrăca cu graţiile unei naiade, întâi îşi aruncă de pe ea bluza, dezvelinduşi<br />

discret sânii, apoi şi-a dat drumul fustei, rămânând ca o fetiţă într-o<br />

minijupă în furoul ei, cu nişte picioare căprioare, zvelte ca spuma laptelui, s-<br />

a aplecat apoi să-şi ia cămaşa de noapte, cum fac nudurile lui Renoire, după<br />

care a stins lampa şi s-a băgat în culcuşul ei. Ilie a stins ţigara şi s-a strecurat<br />

tip-til sub aşternutul ei, cuprins de acel mister al dragostei împlinite…<br />

164

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!