PRIVEGHIUL-roman

PAGE 16 400
4
umătate din moşia Râca-Pasărea, de care aparţinea comuna
J
Râca, fusese cumpărată de boierul Câmpineanu. Aici îşi durase
el un castel după modelul Peleşului. Fusese construit de
arhitecţi germani în mijlocul pădurii Bucovului, lângă el
făcuse şi alte acareturi: magazii, pătule, grajduri; construise şi o biserică
pentru sufletul lui şi o capelă pentru mormântul de veci. Când se căsătorise
cu grecoaica Eliza Caropolis era totul pus la punct. Voia să-i facă o mare
surpriză ca să o ademenească să lase Bucureştiul şi să se mute aici în
această sălbăticie unde totul i se părea dezolant. Îi cumpărase mobilă de la
Berlin, pian, tablouri scumpe, o bibliotecă masivă din palisandru plină cu
cărţi franţuzeşti şi englezeşti, aranjase totul pe gustul ei şi-o lămurise să se
mute.
Bucuria boierului Câmpineanu fusese însă de scurtă durată ; încă din
prima zi a căsătoriei îl măcina o gelozie groaznică şi avea şi de ce : Eliza era
de o frumuseţe rafaelică şi-i dau ocol toţi fanţii Bucureştiului. Plecaţi într-o
excursie la Roma cu tot anturajul casei regale, her Victor Câmpineanu a
prins-o cu consulul austriac în camera hotelului şi a făcut un atac de cord, a
căzut la uşă, fără ca să mai poată zice vreun cuvânt şi, după două săptămâni
de spital, a decedat. Eliza Câmpineanu a rămas însărcinată cu Nicu, a venit
în ţară îndoliată şi şi-a înmormântat bărbatul în cripta făcută de el, după care
şi-a continuat nestingherită viaţa ei de doamnă de onoare a Palatului. Şi-a
ales un bun administrator, pe nume Chiţu, din lumea mare care a continuat
să-i administreze bine conacul. A mai cumpărat o sută de hectare, teren
arabil, de la un boier scăpătat din Tătărăşti şi cinci zeci de hectare de pădure
de la o rudă a ei care plecase în Grecia şi s-a statornicit la conac. Şi-a
crescut băiatul, l-a dus la Liceul Militar ,apoi la Şcola Superioară de Război
şi l-a făcut ofiţer. Nicu, fire ambiţioasă, a învăţat bine şi a terminat şcola cu
media zece. La serbarea de sfârşit de şcoală, generalul Popescu,
comandantul şcolii, i-a înmânat premiul şi l-a numit speranţa armatei
române, după care i-a întins mâna ca unui bun camarad şi i-a urat o carieră
strălucită. Stătuse mult să se hotărască să aleagă între garda Palatului şi
combatanţa pe front; s-a gândit la maică-sa care-l rugase ca acum la
bătrâneţe să fie lângă ea. În război aventura era prea riscantă, dar şi
frumoasă, dădea întradevăr o lecţie de patriotism tuturor! Poate de aceea
strâmbase din nas colonelul Florescu când tânărul ofiţer alesese garda
regală.
16