PRIVEGHIUL-roman

PAGE 157 400
din ăştia care au venit cu aere din război, luate de acolo de la armata roşie şi
ne strică cheful, că veni mai adineauri Ion al Oaţii să bea o ţuică şi mi-a
povestit cum a tras el la primărie şi i-a cerut lui dom’ Dinu puterea… »
« Ce putere ? »- rămase Ilie mirat. « Păi… tocmai asta e, ce putere, cică cine
l-a ales pe el primar, Giongărăii cu moara lor, sau Mocăneştii, sau Şoarice,
zice, ne-a băgat şi pe noi în oală cu ei… »
Ilie Georgescu privi camera care defila prin faţa lui, era aceeaşi cameră
pe care o frecventase înainte de război, aceleaşi tablouri pe peretele din faţă,
Șoarice, ginere şi Șoriceoaica, mireasă, deasupra cărora era pus câte un
prosop cusut de Ioana, cu arnici, acelaşi pat tabliu, ceva mai lucit pe care era
aşternută o velinţă oltenească de lână adusă de Ioana de la Drăgăşani când
fusese să se aprovizioneze cu vin. « Nea Dumitru ce mai face ?- o întrbă el
mai mult bâlbâind, mai e bolnav ? » « Ce să facă, dom’ ţător, i-a luat
Dumnezeu picerilii de tot, se târăşte ca lăbârcile pe jos… » Între timp se
deschise uşa şi apăru şi Şoarice învelit tot în nişte cârpe, era un mototol de
carne din care cu greu mai bănuiai unde este capul şi unde sunt picioarele.
« Ioană, ai luat, fă, pământul ăla de la cocoana ? »- o întreba el, tremurând şi
oftând. « Ce pământ ? »- interveni Ilie care deabia mai putea să mai
vorbească. « De la Câmpineanca, c-a vândut aproape toată moşia, că ea cu
fie-său au spălat putina şi-au lăsat-o pe amărâta aia de Adina să tragă de
belele ! » « Păi Adina nu mai e la Bucureşti ? » « Păidar… a venit la castel,
e singură acolo, umblă ca o vrăjitoare singură prin castel… Au pus-o ăştia
şi-n comisie… Hai, du-te-n casă, se adresă ea lui Şoarice, câ am eu
grijă…Visează numai pământ, dom’ ţător, el moare şi viseză pământ !. »
Ilie Georgescu bea mereu, nici el nu ştia de ce bea, probabil că ar fi vrut să
bea de bucurie că a sosit teafăr acasă, alţii n-au mai ajuns deloc, sau probabil
bea de bucurie că războiul s-a sfârşit, bea poate şi de necaz, pentru toată
viaţa lui amărâtă, pentru mama lui pe care o găsise moartă, sau pentru
amărâta aia care umblă ca o vrăjitoare prin castel…
Privi la Ioana care mergea ca o raţă cu şoldurile împlinite călcând când
pe un picior când pe altul şi o găsi mai frumoasă, avea obrajii rumeni , plini
de sănătate şi o faţă bălană cu nişte ochi sclipitori. « Ioană, zise el îngânând
cuvintele, te-ai făcut frumoasă, eşti bună al naibii de iubit ! » « De ce să nu
fiu dom’ ţător, puţini au ochi pentru mine, te-ai dus la alde Dorina lui
Avram, eu ce-aveam ? » Ilie o trase lângă el şi încercă s-o sărute, fata nu
opuse rezistenţă, zise numai, ,,stai să sting lampa că taticu nu mai are somn
şi poate vine peste noi”. Și se culcară amândoi în pat, trăgând velinţa peste
ei, cu simţurile rătăcite de aburul băuturii.
Ilie Georgescu se trezi pe la miezul nopţii cu gura amară, privi pe
geam, o lună plină făcea lumină ca ziua, la un moment dat nu ştiu unde se
157