PRIVEGHIUL-roman
PAGE 156 400 crucii. În uşa cimitirului aprinse o ţigară şi stătu câtva timp să se odihnească, era obosit şi nemâncat, hăituit de timpuri ca un câine. Se gândi încotro s-o ia, unde să se ducă şi-i veni ideea pe care i-o şoptise maică-sa din adâncuri să meargă acasă la el şi să se odihnească. O luă pe scurtătură spre casă, se întunecase deabinelea, câţiva câini lătrau pe Linie, satul i se păru pustiu, era parcă o localitate străină ca cele de pe front golite de oameni, ajunse în dreptul porţii şi citi cele două tăbliţe cu ,,regretele eterne” ale celor două femei; poarta era încuiată cu un lacăt mare iar deasupra ei o tăbliţă pe care scria ,,de vânzare”. ,,Cum adică ,,de vânzare?”- se întrebă el- nu cumva Avram pusese totul la cale cu gândul că nu mă mai întorc eu din război ?, sau poate a auzit că am murit ?, poate zice că e casa făcută de el şi e dreptul lui s-o vândă…” Încercă să sară gardul înalt dar nu putu, nu-l mai ajuta piciorul. şi nici nu mai insistă. Umbrele nopţii îl înfiorară. De ce să se mai ducă înăuntru ? Să vadă aceleaşi lucruri pe care le lăsase şi care-i vor aduce aminte de tot trecutul lui ? Va găsi, poate, şi picioarele acela de lemn puse la capul patului şi hainele lor şi sufletele lor rătăcite prin acele încăperi care-l vor urmări ca nişte strigoi şi-l vor dojeni pentru tot ce făcuse el ? Sau poate îl va găsi pe Ilie Avram tolănit pe pat, dormind, aşteptând să dea ochii cu el… Se dezlipi cu greu de poartă şi o luă devale, spre centrul satului, pe Linie, avea certitudinea că trebuie să se întâlnească cu cineva, să-l invite în casă, să-i pună masa şi apoi să-l roage să se culce barem o noapte la el. Pe Linie văzu lampa aprinsă la cârciuma lui Şoarice, privi peste obloane şi o zări pe Ioana numărând banii, scosese toate hârtiile pe tejghea şi le întocmea uşor una peste alta, punându-le în teancuri. Bătu de câteva ori în obloane şi Ioana vârî repede teancurile în cutia de sub tejghea şi ieşi la el. « Cine e ? »- întrebă ea, crezând că era vreun flăcău cu care se drăgăluia ea. « Om bun ! »- zise Ilie Georgescu. Ioana desfăcu obloanele şi rămase surprinsă când îl văzu pe Ilie Georgescu: ,,Aaaa, dom’ţător!”- se miră ea- când aţi venit, c-am auzit eu că v-a pus în comisia aia cu pământul… să vă fac ceva de gustare…şi-o ţuică…” ,,Bine, Ioană, fă ce vreai tu, că mi-e foame şi mie sete şi mi-e scârbă de viaţa asta…” ,,Auuu, de ce dom’ ţător ?” ,,Eu vin din altă lume, Ioană, nu mai pot să mă împăc cu lumea asta!” Femeia ieşi săi aducă ceva mâncare, în lipsa ei, Ilie Georgescu luă sticla cu ţuică de pe masă şi o puse la gură, foamea dăduse în sete şi Ilie sorbi cu o poftă nebună din licoarea ameţitoare. Simţi că se dilată totul în el şi îl cuprinse căldurile, apoi păru că rafturile de prin prejur defilează prin faţa lui precum osaşii când dau onorul superiorilor. « Noroc şi bine aţi venit, puse şi ea mâna pe un ţoi, hai sus în camera mea c-am pus masa acolo ! - îl luă ea de braţ şi-l împinse în prima cameră mai mult cu forţa, că mai vine vreun papă- lapte 156
PAGE 157 400 din ăştia care au venit cu aere din război, luate de acolo de la armata roşie şi ne strică cheful, că veni mai adineauri Ion al Oaţii să bea o ţuică şi mi-a povestit cum a tras el la primărie şi i-a cerut lui dom’ Dinu puterea… » « Ce putere ? »- rămase Ilie mirat. « Păi… tocmai asta e, ce putere, cică cine l-a ales pe el primar, Giongărăii cu moara lor, sau Mocăneştii, sau Şoarice, zice, ne-a băgat şi pe noi în oală cu ei… » Ilie Georgescu privi camera care defila prin faţa lui, era aceeaşi cameră pe care o frecventase înainte de război, aceleaşi tablouri pe peretele din faţă, Șoarice, ginere şi Șoriceoaica, mireasă, deasupra cărora era pus câte un prosop cusut de Ioana, cu arnici, acelaşi pat tabliu, ceva mai lucit pe care era aşternută o velinţă oltenească de lână adusă de Ioana de la Drăgăşani când fusese să se aprovizioneze cu vin. « Nea Dumitru ce mai face ?- o întrbă el mai mult bâlbâind, mai e bolnav ? » « Ce să facă, dom’ ţător, i-a luat Dumnezeu picerilii de tot, se târăşte ca lăbârcile pe jos… » Între timp se deschise uşa şi apăru şi Şoarice învelit tot în nişte cârpe, era un mototol de carne din care cu greu mai bănuiai unde este capul şi unde sunt picioarele. « Ioană, ai luat, fă, pământul ăla de la cocoana ? »- o întreba el, tremurând şi oftând. « Ce pământ ? »- interveni Ilie care deabia mai putea să mai vorbească. « De la Câmpineanca, c-a vândut aproape toată moşia, că ea cu fie-său au spălat putina şi-au lăsat-o pe amărâta aia de Adina să tragă de belele ! » « Păi Adina nu mai e la Bucureşti ? » « Păidar… a venit la castel, e singură acolo, umblă ca o vrăjitoare singură prin castel… Au pus-o ăştia şi-n comisie… Hai, du-te-n casă, se adresă ea lui Şoarice, câ am eu grijă…Visează numai pământ, dom’ ţător, el moare şi viseză pământ !. » Ilie Georgescu bea mereu, nici el nu ştia de ce bea, probabil că ar fi vrut să bea de bucurie că a sosit teafăr acasă, alţii n-au mai ajuns deloc, sau probabil bea de bucurie că războiul s-a sfârşit, bea poate şi de necaz, pentru toată viaţa lui amărâtă, pentru mama lui pe care o găsise moartă, sau pentru amărâta aia care umblă ca o vrăjitoare prin castel… Privi la Ioana care mergea ca o raţă cu şoldurile împlinite călcând când pe un picior când pe altul şi o găsi mai frumoasă, avea obrajii rumeni , plini de sănătate şi o faţă bălană cu nişte ochi sclipitori. « Ioană, zise el îngânând cuvintele, te-ai făcut frumoasă, eşti bună al naibii de iubit ! » « De ce să nu fiu dom’ ţător, puţini au ochi pentru mine, te-ai dus la alde Dorina lui Avram, eu ce-aveam ? » Ilie o trase lângă el şi încercă s-o sărute, fata nu opuse rezistenţă, zise numai, ,,stai să sting lampa că taticu nu mai are somn şi poate vine peste noi”. Și se culcară amândoi în pat, trăgând velinţa peste ei, cu simţurile rătăcite de aburul băuturii. Ilie Georgescu se trezi pe la miezul nopţii cu gura amară, privi pe geam, o lună plină făcea lumină ca ziua, la un moment dat nu ştiu unde se 157
- Page 105 and 106: PAGE 105 400 22 icu are ceva uman,
- Page 107 and 108: PAGE 107 400 numai pe sine ca Narci
- Page 109 and 110: PAGE 109 400 numeşte, domnul ofiţ
- Page 111 and 112: PAGE 111 400 Au luat apoi pământ
- Page 113 and 114: PAGE 113 400 Cam la două săptăm
- Page 115 and 116: PAGE 115 400 25 ă, Ionele, scoal
- Page 117 and 118: PAGE 117 400 ia-o pe lângă gardur
- Page 119 and 120: PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalu
- Page 121 and 122: PAGE 121 400 În două săptămâni
- Page 123 and 124: PAGE 123 400 rămăsese din el dec
- Page 125 and 126: PAGE 125 400 întrebarea lui Ilie.
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145 and 146: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
- Page 155: PAGE 155 400 35 e 20 aprilie, pe se
- Page 159 and 160: PAGE 159 400 « Care om bun ? »- r
- Page 161 and 162: PAGE 161 400 mâncarea în cameră-
- Page 163 and 164: PAGE 163 400 beau şi mâncau lini
- Page 165 and 166: PAGE 165 400 36 vusese dreptate Per
- Page 167 and 168: PAGE 167 400 de ceva să le dau să
- Page 169 and 170: PAGE 169 400 Nae. « Dă-l, mă, î
- Page 171 and 172: PAGE 171 400 acasă ? » « Am să
- Page 173 and 174: PAGE 173 400 ,,semnătură de minis
- Page 175 and 176: PAGE 175 400 A doua zi pe la două
- Page 177 and 178: PAGE 177 400 rezultatul, strâmbă
- Page 179 and 180: PAGE 179 400 Aşa se face că se du
- Page 181 and 182: PAGE 181 400 aşa de mult de ei în
- Page 183 and 184: PAGE 183 400 38 on Bratu umbla prin
- Page 185 and 186: PAGE 185 400 A doua zi plecă la Pi
- Page 187 and 188: PAGE 187 400 un colţ să nu ne-aud
- Page 189 and 190: PAGE 189 400 ne mai trimit şi ele
- Page 191 and 192: PAGE 191 400 39 dina fu absorbită
- Page 193 and 194: PAGE 193 400 trebuia să fie pregă
- Page 195 and 196: PAGE 195 400 40 ospodăria lui Iovi
- Page 197 and 198: PAGE 197 400 când bietul copil voi
- Page 199 and 200: PAGE 199 400 el, ,,ce bă, Ioviţă
- Page 201 and 202: PAGE 201 400 -Doarme în fânar, ha
- Page 203 and 204: PAGE 203 400 frică să nu creadă
- Page 205 and 206: PAGE 205 400 -Bă, moşule,- sare p
PAGE 157 400<br />
din ăştia care au venit cu aere din război, luate de acolo de la armata roşie şi<br />
ne strică cheful, că veni mai adineauri Ion al Oaţii să bea o ţuică şi mi-a<br />
povestit cum a tras el la primărie şi i-a cerut lui dom’ Dinu puterea… »<br />
« Ce putere ? »- rămase Ilie mirat. « Păi… tocmai asta e, ce putere, cică cine<br />
l-a ales pe el primar, Giongărăii cu moara lor, sau Mocăneştii, sau Şoarice,<br />
zice, ne-a băgat şi pe noi în oală cu ei… »<br />
Ilie Georgescu privi camera care defila prin faţa lui, era aceeaşi cameră<br />
pe care o frecventase înainte de război, aceleaşi tablouri pe peretele din faţă,<br />
Șoarice, ginere şi Șoriceoaica, mireasă, deasupra cărora era pus câte un<br />
prosop cusut de Ioana, cu arnici, acelaşi pat tabliu, ceva mai lucit pe care era<br />
aşternută o velinţă oltenească de lână adusă de Ioana de la Drăgăşani când<br />
fusese să se aprovizioneze cu vin. « Nea Dumitru ce mai face ?- o întrbă el<br />
mai mult bâlbâind, mai e bolnav ? » « Ce să facă, dom’ ţător, i-a luat<br />
Dumnezeu picerilii de tot, se târăşte ca lăbârcile pe jos… » Între timp se<br />
deschise uşa şi apăru şi Şoarice învelit tot în nişte cârpe, era un mototol de<br />
carne din care cu greu mai bănuiai unde este capul şi unde sunt picioarele.<br />
« Ioană, ai luat, fă, pământul ăla de la cocoana ? »- o întreba el, tremurând şi<br />
oftând. « Ce pământ ? »- interveni Ilie care deabia mai putea să mai<br />
vorbească. « De la Câmpineanca, c-a vândut aproape toată moşia, că ea cu<br />
fie-său au spălat putina şi-au lăsat-o pe amărâta aia de Adina să tragă de<br />
belele ! » « Păi Adina nu mai e la Bucureşti ? » « Păidar… a venit la castel,<br />
e singură acolo, umblă ca o vrăjitoare singură prin castel… Au pus-o ăştia<br />
şi-n comisie… Hai, du-te-n casă, se adresă ea lui Şoarice, câ am eu<br />
grijă…Visează numai pământ, dom’ ţător, el moare şi viseză pământ !. »<br />
Ilie Georgescu bea mereu, nici el nu ştia de ce bea, probabil că ar fi vrut să<br />
bea de bucurie că a sosit teafăr acasă, alţii n-au mai ajuns deloc, sau probabil<br />
bea de bucurie că războiul s-a sfârşit, bea poate şi de necaz, pentru toată<br />
viaţa lui amărâtă, pentru mama lui pe care o găsise moartă, sau pentru<br />
amărâta aia care umblă ca o vrăjitoare prin castel…<br />
Privi la Ioana care mergea ca o raţă cu şoldurile împlinite călcând când<br />
pe un picior când pe altul şi o găsi mai frumoasă, avea obrajii rumeni , plini<br />
de sănătate şi o faţă bălană cu nişte ochi sclipitori. « Ioană, zise el îngânând<br />
cuvintele, te-ai făcut frumoasă, eşti bună al naibii de iubit ! » « De ce să nu<br />
fiu dom’ ţător, puţini au ochi pentru mine, te-ai dus la alde Dorina lui<br />
Avram, eu ce-aveam ? » Ilie o trase lângă el şi încercă s-o sărute, fata nu<br />
opuse rezistenţă, zise numai, ,,stai să sting lampa că taticu nu mai are somn<br />
şi poate vine peste noi”. Și se culcară amândoi în pat, trăgând velinţa peste<br />
ei, cu simţurile rătăcite de aburul băuturii.<br />
Ilie Georgescu se trezi pe la miezul nopţii cu gura amară, privi pe<br />
geam, o lună plină făcea lumină ca ziua, la un moment dat nu ştiu unde se<br />
157