PRIVEGHIUL-roman

PAGE 155 400
35
e 20 aprilie, pe seară, un om îmbrăcat jumătate militar,
P
jumătate civil venea pe drumul dinspre gară pe Linie păşind
agale pe lângă gard, arăta mai mult a cerşetor, era nebărbierit
şi ameninţa uşor din piciorul drept. Femeile se uitau la el pe
după garduri dar nici una nu-l recunoscură. Numai Lisăndriţa, deşi aproape
oarbă, bănui că e cineva cunoscut. « O fi dom’ ţător, făăă, băiatul Vădanei,
vine din război, săracul ! Nu ziceau ăia ieri că l-au pus pe el preşedinte de
comisie? » Ilie Georgescu mergea agale şi se întreba ce dracului mai caută
el în acest sat. ,,Pe mama, sărmana!”, îşi răspundea tot el, era de datoria lui
să se ducă la mormântul ei şi să-i sărute pământul reavăn cu care era
acoperită.
Soarele se lăsase peste dealurile din apropiere şi ziua se îngâna cu
noaptea care se furişa uşor printre salcâmii de lângă biserică, intrând ca o
hoaţă în sat. El o luă pe lângă biserică , trecu un pârleaz şi se îndreptă spre
cimitir. La uşa cimitirului îşi luă boneta din cap într-o mână şi începu să
caute mormintele proaspete. La câţiva metri de intrarea principală dădu de o
cruce cioplită proaspăt din salcâm pe care erau scrijelite cuvintele :,,Vădana
Georgescu, anul naşterii şi anul morţii”. Se aşeză în genunchi şi făcu semnul
crucii de câteva ori, sărută pământul proaspăt şi spuse în gând rugăciunea pe
care o învăţase de la ea. Apoi îşi ceru iertare pentru toate supărările pe care i
le pricinuise, se desfășură ca un film prin faţa lui copilăria amărâtă prin care
trecuse, apoi anii de şcoală şi anii de război şi-i reveni sub pleoape chipul ei
drag. ,,Mama mea cea scumpă şi dragă, mama mea care mi-ai dat viaţă şi m-
ai crescut şi m-ai dus la şcoli şi m-ai făcut învăţător, tu, cu palmele tale, fără
ajutorul nimănui pe acest pământ, iartă-mă, iartă-mă dacă ai puterea s-o faci,
să nu mă blestemi că şi aşa sunt destul de blestemat, blestemul tău mă atinge
şi mă urmăreşte toată viaţa. Iartă-mă, mămiţica mea cea scumpă, că pe tine
te-am mai avut şi te-am pierdut şi-acum rătăcesc ca un proscris şi nu ştiu
încotro s-o mai iau !”. ,,Să te duci acasă, părea că-i spune maică-sa din
mormânt şi să-ţi pui gospodăria pe roate, revino din rătăcirile tale şi apucăte
de treabă !” Când se ridică aproape că se întunecase. ,,Unde o fi
mormântul Dorinei ?”- se întrebă el, voia să-i ceară iertare şi ei pentru
suferinţa pricinuită din cauza lui. Lângă mormântul mamei, în dreapta
descoperi şi mormântul femeii lui, era o cruce de marmoră mare cu numele
ei, anul naşterii şi anul morţii, iar în centru o frumoasă fotografie de pe
timpul când era copilă. ,,Deşi nu te-am iubit, femeie, iartă-mă pentru toate
suferinţele pe care ţi le-am pricinuit !”, îi şopti el încet şi-şi făcu semnul
155