PRIVEGHIUL-roman

PAGE 149 400
taie capul. « De ce tăceţi, băăă, proştilor, l-aţi ales sau nu l-aţi ales?,- se
adresă el celor din faţă- şi făcu o pauză rotindu-şi privirile peste capul lorc-aşa
aţi tăcut o viaţă întreagă şi-am ajuns să ne-ngenunche d’alde ăsta ! »
Şi ridică capul spre Dinu care rămăsese înmărmurit de atitudinea lui.
A doua zi sosi de la Prefectură prefectul şi cu unul nou căruia toţi îi
ziceau ,,tovarăşe pretor”, o namilă de om cu nişte pantaloni bufanţi pe el şi
cu o cămaşă neagră la care sta descheiat până pe sub burtă, ieşindu-i prin
deschizătura ei un păr negru şi cârlionţat care mirosea a năclăială; veniseră
cu o maşină a Prefecturii, opriseră în faţa primăriei şi trimiseseră după Ion al
Oaţii să vină să discute cu ei. După ce discutară ei câteva minute îl urcară pe
Ion al Oaţii în maşină şi plecară la conac. O găsiră pe Adina singură, femeia
venise de curând de la Bucureşti şi acum se odihnea după boala ei. Noul
pretor, pe nume Ilarie Zincu, numit provizoriu în locul vechiului pretor pe
care-l dăduseră afară din cauză că nu fusese de acord cu politica lor, începu
să vorbească, scoţând vorbele din gură ca jonleorii de la circ care scot pe gât
panglici interminabile :
« Ce e, boieroaico, ce te uiţi aşa la noi, ce, n-ai mai văzut oameni ? - şi
înghiţea vorbele şi iar da drumul la o rafală- noi, adică eu, tovarăşul Prefect
şi cu tovarăşul Ion vrem să punem la punct problema pământului, adică
nouă să ne spui franc cât ai ca să ştim cum facem, iar dumneata, tovarăşe
Ion, trebuie să ne prezinţi o situaţie cu toţi ostaşii care-au luptat împotriva
hoardelor fasciste şi cu toţi săracii să le dăm pământ să-l muncească ! Deacum
pământul e al celor ce-l muncesc ! Clar, tovarăşe Ioane ? » “Clar,
tovarăşe Ilarie!”- răspunse Ion al Oaţii, luând poziţia de drepţi în faţa lui.
Venise îmbrăcat cu aceeaşi manta cu care fusese pe front deşi afară era cald
şi urca scările la castel având senzaţia marilor înfăptuiri, avea în capul lui
câteva lozinci învăţate de la politrucii sovietici care în timpul liber îi
îndoctrinau cu învăţătura marxist- leninistă, învăţătură pe care trebuia s-o
aplice acum pe teren. “Deci ea e boieroaica?”- relua pretorul întrebarea
privind tablourile de pe pereţi şi luxul acela de la castel. Adina tăcea, nu ştia
ce să mai răspundă, schimbă câteva priviri cu Ion al Oaţii care o cunoştea şi
de la care se aştepta să-i ia apărarea, să le spună adică situaţia ei, că nu ea e
boieroaica, că ea este o victimă, că boieroaica Eliza Câmpineanu plecase,
adică fugise în Grecia ei şi fiul ei, Nicu Câmpineanu, după ce o bătuse ,
plecase şi el aiurea… « Dumneaei e nora, tovarăşe pretor, are o situaţie
aparte ! » , răspunse Ion al Oaţii, după o lungă pauză. « Noră, nenoră, tot
rudă cu ei este ! »- zise prefectul care până atunci tăcuse. “Fără
sentimentalisme, tovarăşe Ioane!”- îl apostrofă pretorul care-şi băgase nasul
în nişte rafturi cu cărţi şi le răsfoia filă cu filă. « Ce e cu astea ? »- se repezi
pretorul la ea cu câteva cărţi în mână în care era vorba despre Hitler şi
149