PRIVEGHIUL-roman
PAGE 146 400 noroi, merseseră cu tunurile mai mult împingându-le cu piepturile şi se noroiseră ca porcii. În depărtare câteva trasoare spintecară zarea. De Ilie se apropie un soldat şi-i şopti la ureche: -Dom’ lent ! -Ce e soldat ?- întrebă Ilie curios, bănuind tragismul din glasul ostaşului. -Eu îl împuşc ! -Pe cine, mă ? -Cum pe cine ? Pe măgarul ăla de maior care ne omorâ camarazii ! Eu mă duc şi-i trag un glonţ în cap… Să se ducă în p…mă-sii la ruşii lui să-l înveţe meserie… -Măă, tu eşti oltean ? -Oltean, dom’ lent ! - Eu ştiu că voi, oltenii, sunteţi ambiţioşi, dar aici suntem în război, soldat, ordinele se execută, nu se discută ! Răspunde fiecare de ordinul pe care-l dă. - Răspunde pe dracu ! Până răspunde el, ai noştri se treziră morţi, săracii… Ilie începuse să picote, îl apucase toropeala, nu dormise de trei nopţi, n- avu ce să-i mai răspundă soldatului, băgă nasul în gulerul mantăii şi începu să sforăie. Vise aiurite cu oameni morţi se derulau în capul lui ca pe o peliculă de film, urlete, focuri de arme, chipuri de oameni sfârtecaţi de obuze, un întreg infern care-i popula fiinţa. Şi somnul lui nu dură mult căci fu întrerupt de câteva avioane care trecură razant cu pământul şi-i curăţa cu mitralierele ca pe iepuri. Aruncau întâi nişte bombe luminoase cu ajutorul cărora îi vedeau ca-n palmă, după care îi luau la mitralierat . Până să se desmeticească ei bine, bateria lui fu aproape decimată, mai scăpaseră câţiva care se adăpostiseră după un dâmb de pământ şi el care băgase nasul în pământ şi rămăsese acolo cu mâinile după ceafă. Noaptea aceea fusese un dezastru, bateria lui se desfiinţă prin ordin de front şi cei rămaşi fuseră repartizaţi la unitatea de pontonieri care pregăteau trecerea Mureşului cu nişte şalupe de cauciuc. Treceau dintr-un infern în altul ca-n cercurile danteşti ! Se organizaseră grupe de câte şapte soldaţi în fiecare şalupă şi trebuia să treacă spre dimineaţă apa prin nişte coclauri neumblate pe malul celălalt şi să ia prin surprindere pe inamic. Apa era permanent monitorizată cu nişte reflectoare care se plimbau pe suprafaţa ei atât de ei cât şi de nemţi. Aici îşi va găsi el moartea- gândea de data aceasta cu regret- scăpase până aici doar cu o rană mică la picior, acum n-avea să mai scape ! Şi în definitiv ce mai conta viaţa lui când zeci, poate sute de vieţi, muriseră în acest război ? Dispăruseră oameni care aveau copii şi neveste şi erau aşteptaţi 146
PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l mai aştepta ? Şi ce e o viaţă în plus şi aia amărâtă ? Îşi trăsese raniţa în faţă, puşca mitralieră pe umărul drept, îşi pipăise carnetul cu însemnări pe care-l pusese în buzunarul secret al vestonului şi-şi făcuse semnul crucii, după care se urcase în şalupă. Era sigur că ei sunt nişte oameni de sacrificiu…Să te arunci în faţa inamicului, fără a mai avea o şansă de scăpare era o curată nebunie. Plecaseră spre dimineaţă pe la cântatul cocoşilor, se-auzea în sat câte un cucurigu şi plescăitul lopeţilor, o luaseră pe lângă mal prin nişte tufişuri, trebuia să se strecoare prin stufăriş, să urmeze firul apei până trec dincolo, pe malul celălalt, sub un dâmb, acolo trebuia să se organizeze în grupe de câte şapte, s-o ia prin porumburi târâş şi să atace inamicul care era cartiruit la marginea satului. Pe la jumatea apei însă au fost descoperiţi şi au fost întâmpinaţi cu un baraj de foc de mitralieră care le-a dezumlat toate şalupele, mulţi au căzut morţi în apă, iar răniţii şi cu cei rămaşi în viaţă s-au răspândit înot pe suprafaţa apei. Ilie scăpase şi de data aceasta, urcase dâmbul ud leoarcă şi o luase prin porumburi, îşi chemă camarazii care mai rămăseseră în viaţă şi se organizară în grupuri mai mici, trebuiau să atace succesiv, să bage spaimă şi derută în inamic, după care intervenea grosul trupelor. Muniţia lor era limitată şi trebuia folosită raţional. În mersul lor târâş se făcuseră ca porcii de noroi, hainele erau ude, iar unii dintre ei renunţaseră şi la raniţe. Primul foc l-a tras el, ieşise din lanul de porumb şi zărise pe drumul care intra în sat trei maşini nemţeşti ce poposiseră lângă şanţ, soldaţii se încălzeau la foc şi vobeau în şoaptă. Când s-au văzut descoperiţi, au abandonat maşinile şi au fugit. Focurile de puşcă mitralieră s-au înteţit, au început să tragă şi obuzierele, după care ruşii băgaseră în funcţie catuşele lor care erau spaima nemţilor. ,,Înaintareaaaa !”- se auzea peste tot- şi glasuri pline de bucurie răzbăteau în acea dimineaţă până hăt departe peste satul pustiu. Al câtelea botez al focului fusese acesta ? Ilie nu mai le ţinea socoteala, se avânta nebuneşte în luptă, nu-i mai păsa de viaţă, la Carei juca la cărţi cu soldaţii în iureşul focului, era o nebunie curată, se dezlănţuia în ei o bucurie fără margini când vedeau ţărani îngenunchiaţi, sărutându-le mâinile… Întindeau hore şi sârbe şi jucau îndrăcit la muzica unui acordeon sau a unei viori, trecând pe lângă ei şi câteodată şi prin ei câte un glonte. Trecerea graniţei în Ungaria, apoi în Cehoslovacia era o bravură care li se părea de neînchipuit… Să-i fugăreşti pe nemţi cu maşina lor de război irezistibilă…şi ruşii se bucurau, ei o ţineau una şi bună : ,,poideom na Berlin ! poideom na Berlin…” Ce Dumnezeu îi ajutase pe ei să ajungă acolo ? Ce Dumnezeu îi salvase lui viaţa în atâtea împrejurări ? Sunt întrebări la care nu putea să mai răspundă. Omul are resurse în el nebănuite care, folosite raţional, îl fac zeu şi-l ridică deasupra tuturor fiinţelor… 147
- Page 95 and 96: PAGE 95 400 20 mediat ce a venit di
- Page 97 and 98: PAGE 97 400 Nicu ? »- căzu între
- Page 99 and 100: PAGE 99 400 21 lie Georgescu, apati
- Page 101 and 102: PAGE 101 400 glumeţ şi le mai des
- Page 103 and 104: PAGE 103 400 fi Hopa Mitică ! »-
- Page 105 and 106: PAGE 105 400 22 icu are ceva uman,
- Page 107 and 108: PAGE 107 400 numai pe sine ca Narci
- Page 109 and 110: PAGE 109 400 numeşte, domnul ofiţ
- Page 111 and 112: PAGE 111 400 Au luat apoi pământ
- Page 113 and 114: PAGE 113 400 Cam la două săptăm
- Page 115 and 116: PAGE 115 400 25 ă, Ionele, scoal
- Page 117 and 118: PAGE 117 400 ia-o pe lângă gardur
- Page 119 and 120: PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalu
- Page 121 and 122: PAGE 121 400 În două săptămâni
- Page 123 and 124: PAGE 123 400 rămăsese din el dec
- Page 125 and 126: PAGE 125 400 întrebarea lui Ilie.
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
- Page 155 and 156: PAGE 155 400 35 e 20 aprilie, pe se
- Page 157 and 158: PAGE 157 400 din ăştia care au ve
- Page 159 and 160: PAGE 159 400 « Care om bun ? »- r
- Page 161 and 162: PAGE 161 400 mâncarea în cameră-
- Page 163 and 164: PAGE 163 400 beau şi mâncau lini
- Page 165 and 166: PAGE 165 400 36 vusese dreptate Per
- Page 167 and 168: PAGE 167 400 de ceva să le dau să
- Page 169 and 170: PAGE 169 400 Nae. « Dă-l, mă, î
- Page 171 and 172: PAGE 171 400 acasă ? » « Am să
- Page 173 and 174: PAGE 173 400 ,,semnătură de minis
- Page 175 and 176: PAGE 175 400 A doua zi pe la două
- Page 177 and 178: PAGE 177 400 rezultatul, strâmbă
- Page 179 and 180: PAGE 179 400 Aşa se face că se du
- Page 181 and 182: PAGE 181 400 aşa de mult de ei în
- Page 183 and 184: PAGE 183 400 38 on Bratu umbla prin
- Page 185 and 186: PAGE 185 400 A doua zi plecă la Pi
- Page 187 and 188: PAGE 187 400 un colţ să nu ne-aud
- Page 189 and 190: PAGE 189 400 ne mai trimit şi ele
- Page 191 and 192: PAGE 191 400 39 dina fu absorbită
- Page 193 and 194: PAGE 193 400 trebuia să fie pregă
- Page 195 and 196: PAGE 195 400 40 ospodăria lui Iovi
PAGE 146 400<br />
noroi, merseseră cu tunurile mai mult împingându-le cu piepturile şi se<br />
noroiseră ca porcii. În depărtare câteva trasoare spintecară zarea. De Ilie se<br />
apropie un soldat şi-i şopti la ureche:<br />
-Dom’ lent !<br />
-Ce e soldat ?- întrebă Ilie curios, bănuind tragismul din glasul<br />
ostaşului.<br />
-Eu îl împuşc !<br />
-Pe cine, mă ?<br />
-Cum pe cine ? Pe măgarul ăla de maior care ne omorâ camarazii ! Eu<br />
mă duc şi-i trag un glonţ în cap… Să se ducă în p…mă-sii la ruşii lui să-l<br />
înveţe meserie…<br />
-Măă, tu eşti oltean ?<br />
-Oltean, dom’ lent !<br />
- Eu ştiu că voi, oltenii, sunteţi ambiţioşi, dar aici suntem în război,<br />
soldat, ordinele se execută, nu se discută ! Răspunde fiecare de ordinul pe<br />
care-l dă.<br />
- Răspunde pe dracu ! Până răspunde el, ai noştri se treziră morţi,<br />
săracii…<br />
Ilie începuse să picote, îl apucase toropeala, nu dormise de trei nopţi, n-<br />
avu ce să-i mai răspundă soldatului, băgă nasul în gulerul mantăii şi începu<br />
să sforăie. Vise aiurite cu oameni morţi se derulau în capul lui ca pe o<br />
peliculă de film, urlete, focuri de arme, chipuri de oameni sfârtecaţi de<br />
obuze, un întreg infern care-i popula fiinţa. Şi somnul lui nu dură mult căci<br />
fu întrerupt de câteva avioane care trecură razant cu pământul şi-i curăţa cu<br />
mitralierele ca pe iepuri. Aruncau întâi nişte bombe luminoase cu ajutorul<br />
cărora îi vedeau ca-n palmă, după care îi luau la mitralierat . Până să se<br />
desmeticească ei bine, bateria lui fu aproape decimată, mai scăpaseră câţiva<br />
care se adăpostiseră după un dâmb de pământ şi el care băgase nasul în<br />
pământ şi rămăsese acolo cu mâinile după ceafă. Noaptea aceea fusese un<br />
dezastru, bateria lui se desfiinţă prin ordin de front şi cei rămaşi fuseră<br />
repartizaţi la unitatea de pontonieri care pregăteau trecerea Mureşului cu<br />
nişte şalupe de cauciuc. Treceau dintr-un infern în altul ca-n cercurile<br />
danteşti ! Se organizaseră grupe de câte şapte soldaţi în fiecare şalupă şi<br />
trebuia să treacă spre dimineaţă apa prin nişte coclauri neumblate pe malul<br />
celălalt şi să ia prin surprindere pe inamic. Apa era permanent monitorizată<br />
cu nişte reflectoare care se plimbau pe suprafaţa ei atât de ei cât şi de nemţi.<br />
Aici îşi va găsi el moartea- gândea de data aceasta cu regret- scăpase până<br />
aici doar cu o rană mică la picior, acum n-avea să mai scape ! Şi în definitiv<br />
ce mai conta viaţa lui când zeci, poate sute de vieţi, muriseră în acest<br />
război ? Dispăruseră oameni care aveau copii şi neveste şi erau aşteptaţi<br />
146
Change language