PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 144 400 îmbrăţişau şi se topeau unul în braţele altuia. Acolo în casa aia de bârne născuse ea un plod frumos…. ,,Aoleooo, Doamneee, copilul este necaz !”- îşi aminti ea ce-i spunea maică-sa, preoteasa, dar ce necaz- se gândea ea- şi cum nu ştiusem şi eu că sunt gravidă, sau ştiusem şi nu luasem în seamă toată chestia asta, mai ales după bombardament…Şi copilul se făcuse mare, parcă mai avusese ea un astfel de vis cu un astfel de copil, ca la trei ani aşa cu nişte obraji bucălaţi, un băiat dolofan, alerga de dimineaţa până seara prin poiene şi prin pădure… În celălalt vis, Nicu fugise cu el în valurile mării, acum alerga ca nebunul să prindă fluturii care se-aşezau pe flori, în zadar îl striga maică-sa, ,,Ilie, Ilie !”, că tot Ilie îl chema, ca pe taică-său, ,,stai la locul tău, Ilie, că vine taică-tău de la şcoală“- taică-său era la şcoală- vezi- şi când venea el îi sărea în braţe, ,,hai, tati, să prindem fluturi că aşa mi-ai promis”, ,, hai, Adino, şi tu !” şi se iau câte trei de mână şi fug prin poiană până în pădurea din apropiere şi băiatul scapă de lângă ei şi fuge printre nişte tufani, ,,tati, tati, veniţi la mine să vedeţi pe muma pădurii !” şi fug într-acolo s-o vadă, era o femeie hâdă şi urâtă şi pe Ilie , când o vede, îl trec sudorile, nişte reci şi sălbatice fiori, ,,asta nu e muma pădurii, asta e Dorina, voi nu vedeţi cum ameninţă din acel picior ? asta mă urmăreşte…” - aşa zisese Ilie, asta fusese ultima lui vorbă şi visul se destrămase…Ce vise nenorocite, tremumura Adina toată. De ce tocmai acum îi ieşise în faţă Dorina asta ? Când era copil, auzise şi ea de drama prin care trecuse, se dusese vestea peste tot satul cum îi tăiaseră doctorii picioarele şi cum mergea în cârjele ei de lemn, cum apăruse ea la şcoală în acele papainoage şi cum se uitau copiii la ea şi râdeau de ea : ,,vine schioapa pe cărare/ cu ghiozdanul la spinare…” şi cum se urâţise ea de-alungul vieţii…,,Cum de o luase Ilie, Doamne ?”- se întreba Adina acolo în patul ei. Ploua cu frunze moarte peste pădurea aceea, o romanţă tristă şi banală, cântată de cineva nevăzut : ,,îţi mai aduci aminte, doamnă ?/ era târziu şi era toamnă…” De departe se vedeau venind nori grei care învăluiau zarea, vântul în vârteje lua frunzele şi se războia cu ele, precum un roi de fluturi beţi care se zbăteau la geamul ei şi cădeau morţi, căptuşind potecile. Se lăsase seara, luna beteagă ieşea rar printre buzele norilor, revărsându-şi veninul auriu peste umbrele copacilor, sonorităţi vagi, clopote de biserici, zbierete de mioare, susur de frunze bătue de vânt, glasuri de păsări sălbatice, se auzeau în urechile ei, amestecându-se cu imaginea cerului războinic în care norii deveneau arătări înspăimântătoare, toate acestea o duceau într-o altă lume, lumea de dincolo de viaţa ei… 144

PAGE 145 400 33 lie Georgescu plecase noaptea cu unitatea pe Valea Prahovei şi I nu mai avusese timp să dea pe la Adina pe la spital. De fapt nu mai avusese timp nici să-şi amintească de ea că ordinele îl luaseră prin surprindere, trebuia să treacă cât mai repede Carpaţii în Transilvania unde nemţii opuneau o rezistenţă acerbă. Cerul învolburat, plin de ciori, şi o natură tristă de toamnă îi insuflă o tristeţe pe care nici el nu o înţelegea. Dar şi tristeţea trecu şi mai repede când fuseră puşi faţă în faţă cu inamicul : începură să sape amplasamente, să pregătească focul de artilerie, să întindă cabluri telefonice într-o viteză uluitoare. După semnarea convenţiei de admistiţiu la 12 septembrie România se angajase să lupte împotriva Reichului cu aproape 16 divizii, cuprinse în frontul 2 ucrainean. Românii, având proaspăt în minte Dictatul de la Viena se năpustiră ca o vijelie peste armatele nemţeşti şi hortiste care se agăţau de fiecare deal şi de fiecare fir de iarbă. Colac peste pupăză, comandamentele erau conduse de ruşi şi de multe ori se dădeau ordine contradictorii ce afectau unităţile româneşti din prima linie. Ilie era tare nemulţumit că unitatea lui era băgată în vâltoarea focului, după care rămânea descoperită în faţa inamicului, fără să-i vie în ajutor, aşa cum se promitea, unităţile sovietice sau cele româneşti. Nu cunoştea bine nici rusa şi comisarii lor săreau adesea peste gradaţii români şi transmiteau ordinele direct trupei prin translatori de ocazie care fuseseră prizonieri şi se înrolaseră în divizia TV. Ăştia nu prea îi vedeau bine pe gradaţi, voiau să se remarce ei şi ruşii îi încuraja acordându-le decoraţii sau ridicări în grad, pe deasupra conducerii armatei române. Aşa se făcu că Ilie Georgescu intră în conflict cu un fost caporal din Silişte pe care ruşii îl ridicaseră la gradul de maior. Maiorul Drăgănescu Marin, fost grad inferior pe frontul din Răsărit, acum îl comanda pe el, locotenentul Ilie Georgescu, care era ofiţer TR şi cunoştea toate secretele războiului. Şi nu i-ar fi părut rău dacă ordinele pe care le dădea ăsta ar fi fost raţionale; fără nici-o pregătire militară, te trezeai cu el că-şi băga nasul să calculeze el distanţe şi înălţimi fără niciun instrument de artilerie şi trăgea cu obuzele aiurea, fie pe câte un sat, fie prin pădure. De data aceasta trăsese chiar pe punctul de comandă al unităţii omorând trei calculatori şi un telefonist şi tot el făcea pe scorţosul că tunarii nu reglaseră bine obuzierele. La forţarea Mureşului ajunseseră noaptea, o noapte neagră, fără lună, fără stele, îţi scoteai ochii cu mâinile de întuneric ce era, soldaţii erau extenuaţi şi se aşezaseră prin adăposturi să se odihnească. Pe jos, clisă de 145

PAGE 145 400<br />

33<br />

lie Georgescu plecase noaptea cu unitatea pe Valea Prahovei şi<br />

I<br />

nu mai avusese timp să dea pe la Adina pe la spital. De fapt nu<br />

mai avusese timp nici să-şi amintească de ea că ordinele îl<br />

luaseră prin surprindere, trebuia să treacă cât mai repede<br />

Carpaţii în Transilvania unde nemţii opuneau o rezistenţă acerbă. Cerul<br />

învolburat, plin de ciori, şi o natură tristă de toamnă îi insuflă o tristeţe pe<br />

care nici el nu o înţelegea. Dar şi tristeţea trecu şi mai repede când fuseră<br />

puşi faţă în faţă cu inamicul : începură să sape amplasamente, să pregătească<br />

focul de artilerie, să întindă cabluri telefonice într-o viteză uluitoare. După<br />

semnarea convenţiei de admistiţiu la 12 septembrie România se angajase să<br />

lupte împotriva Reichului cu aproape 16 divizii, cuprinse în frontul 2<br />

ucrainean. Românii, având proaspăt în minte Dictatul de la Viena se<br />

năpustiră ca o vijelie peste armatele nemţeşti şi hortiste care se agăţau de<br />

fiecare deal şi de fiecare fir de iarbă. Colac peste pupăză, comandamentele<br />

erau conduse de ruşi şi de multe ori se dădeau ordine contradictorii ce<br />

afectau unităţile româneşti din prima linie. Ilie era tare nemulţumit că<br />

unitatea lui era băgată în vâltoarea focului, după care rămânea descoperită în<br />

faţa inamicului, fără să-i vie în ajutor, aşa cum se promitea, unităţile<br />

sovietice sau cele româneşti. Nu cunoştea bine nici rusa şi comisarii lor<br />

săreau adesea peste gradaţii români şi transmiteau ordinele direct trupei prin<br />

translatori de ocazie care fuseseră prizonieri şi se înrolaseră în divizia TV.<br />

Ăştia nu prea îi vedeau bine pe gradaţi, voiau să se remarce ei şi ruşii îi<br />

încuraja acordându-le decoraţii sau ridicări în grad, pe deasupra conducerii<br />

armatei române. Aşa se făcu că Ilie Georgescu intră în conflict cu un fost<br />

caporal din Silişte pe care ruşii îl ridicaseră la gradul de maior. Maiorul<br />

Drăgănescu Marin, fost grad inferior pe frontul din Răsărit, acum îl<br />

comanda pe el, locotenentul Ilie Georgescu, care era ofiţer TR şi cunoştea<br />

toate secretele războiului. Şi nu i-ar fi părut rău dacă ordinele pe care le<br />

dădea ăsta ar fi fost raţionale; fără nici-o pregătire militară, te trezeai cu el<br />

că-şi băga nasul să calculeze el distanţe şi înălţimi fără niciun instrument de<br />

artilerie şi trăgea cu obuzele aiurea, fie pe câte un sat, fie prin pădure. De<br />

data aceasta trăsese chiar pe punctul de comandă al unităţii omorând trei<br />

calculatori şi un telefonist şi tot el făcea pe scorţosul că tunarii nu reglaseră<br />

bine obuzierele.<br />

La forţarea Mureşului ajunseseră noaptea, o noapte neagră, fără lună,<br />

fără stele, îţi scoteai ochii cu mâinile de întuneric ce era, soldaţii erau<br />

extenuaţi şi se aşezaseră prin adăposturi să se odihnească. Pe jos, clisă de<br />

145

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!