PRIVEGHIUL-roman
PAGE 144 400 îmbrăţişau şi se topeau unul în braţele altuia. Acolo în casa aia de bârne născuse ea un plod frumos…. ,,Aoleooo, Doamneee, copilul este necaz !”- îşi aminti ea ce-i spunea maică-sa, preoteasa, dar ce necaz- se gândea ea- şi cum nu ştiusem şi eu că sunt gravidă, sau ştiusem şi nu luasem în seamă toată chestia asta, mai ales după bombardament…Şi copilul se făcuse mare, parcă mai avusese ea un astfel de vis cu un astfel de copil, ca la trei ani aşa cu nişte obraji bucălaţi, un băiat dolofan, alerga de dimineaţa până seara prin poiene şi prin pădure… În celălalt vis, Nicu fugise cu el în valurile mării, acum alerga ca nebunul să prindă fluturii care se-aşezau pe flori, în zadar îl striga maică-sa, ,,Ilie, Ilie !”, că tot Ilie îl chema, ca pe taică-său, ,,stai la locul tău, Ilie, că vine taică-tău de la şcoală“- taică-său era la şcoală- vezi- şi când venea el îi sărea în braţe, ,,hai, tati, să prindem fluturi că aşa mi-ai promis”, ,, hai, Adino, şi tu !” şi se iau câte trei de mână şi fug prin poiană până în pădurea din apropiere şi băiatul scapă de lângă ei şi fuge printre nişte tufani, ,,tati, tati, veniţi la mine să vedeţi pe muma pădurii !” şi fug într-acolo s-o vadă, era o femeie hâdă şi urâtă şi pe Ilie , când o vede, îl trec sudorile, nişte reci şi sălbatice fiori, ,,asta nu e muma pădurii, asta e Dorina, voi nu vedeţi cum ameninţă din acel picior ? asta mă urmăreşte…” - aşa zisese Ilie, asta fusese ultima lui vorbă şi visul se destrămase…Ce vise nenorocite, tremumura Adina toată. De ce tocmai acum îi ieşise în faţă Dorina asta ? Când era copil, auzise şi ea de drama prin care trecuse, se dusese vestea peste tot satul cum îi tăiaseră doctorii picioarele şi cum mergea în cârjele ei de lemn, cum apăruse ea la şcoală în acele papainoage şi cum se uitau copiii la ea şi râdeau de ea : ,,vine schioapa pe cărare/ cu ghiozdanul la spinare…” şi cum se urâţise ea de-alungul vieţii…,,Cum de o luase Ilie, Doamne ?”- se întreba Adina acolo în patul ei. Ploua cu frunze moarte peste pădurea aceea, o romanţă tristă şi banală, cântată de cineva nevăzut : ,,îţi mai aduci aminte, doamnă ?/ era târziu şi era toamnă…” De departe se vedeau venind nori grei care învăluiau zarea, vântul în vârteje lua frunzele şi se războia cu ele, precum un roi de fluturi beţi care se zbăteau la geamul ei şi cădeau morţi, căptuşind potecile. Se lăsase seara, luna beteagă ieşea rar printre buzele norilor, revărsându-şi veninul auriu peste umbrele copacilor, sonorităţi vagi, clopote de biserici, zbierete de mioare, susur de frunze bătue de vânt, glasuri de păsări sălbatice, se auzeau în urechile ei, amestecându-se cu imaginea cerului războinic în care norii deveneau arătări înspăimântătoare, toate acestea o duceau într-o altă lume, lumea de dincolo de viaţa ei… 144
PAGE 145 400 33 lie Georgescu plecase noaptea cu unitatea pe Valea Prahovei şi I nu mai avusese timp să dea pe la Adina pe la spital. De fapt nu mai avusese timp nici să-şi amintească de ea că ordinele îl luaseră prin surprindere, trebuia să treacă cât mai repede Carpaţii în Transilvania unde nemţii opuneau o rezistenţă acerbă. Cerul învolburat, plin de ciori, şi o natură tristă de toamnă îi insuflă o tristeţe pe care nici el nu o înţelegea. Dar şi tristeţea trecu şi mai repede când fuseră puşi faţă în faţă cu inamicul : începură să sape amplasamente, să pregătească focul de artilerie, să întindă cabluri telefonice într-o viteză uluitoare. După semnarea convenţiei de admistiţiu la 12 septembrie România se angajase să lupte împotriva Reichului cu aproape 16 divizii, cuprinse în frontul 2 ucrainean. Românii, având proaspăt în minte Dictatul de la Viena se năpustiră ca o vijelie peste armatele nemţeşti şi hortiste care se agăţau de fiecare deal şi de fiecare fir de iarbă. Colac peste pupăză, comandamentele erau conduse de ruşi şi de multe ori se dădeau ordine contradictorii ce afectau unităţile româneşti din prima linie. Ilie era tare nemulţumit că unitatea lui era băgată în vâltoarea focului, după care rămânea descoperită în faţa inamicului, fără să-i vie în ajutor, aşa cum se promitea, unităţile sovietice sau cele româneşti. Nu cunoştea bine nici rusa şi comisarii lor săreau adesea peste gradaţii români şi transmiteau ordinele direct trupei prin translatori de ocazie care fuseseră prizonieri şi se înrolaseră în divizia TV. Ăştia nu prea îi vedeau bine pe gradaţi, voiau să se remarce ei şi ruşii îi încuraja acordându-le decoraţii sau ridicări în grad, pe deasupra conducerii armatei române. Aşa se făcu că Ilie Georgescu intră în conflict cu un fost caporal din Silişte pe care ruşii îl ridicaseră la gradul de maior. Maiorul Drăgănescu Marin, fost grad inferior pe frontul din Răsărit, acum îl comanda pe el, locotenentul Ilie Georgescu, care era ofiţer TR şi cunoştea toate secretele războiului. Şi nu i-ar fi părut rău dacă ordinele pe care le dădea ăsta ar fi fost raţionale; fără nici-o pregătire militară, te trezeai cu el că-şi băga nasul să calculeze el distanţe şi înălţimi fără niciun instrument de artilerie şi trăgea cu obuzele aiurea, fie pe câte un sat, fie prin pădure. De data aceasta trăsese chiar pe punctul de comandă al unităţii omorând trei calculatori şi un telefonist şi tot el făcea pe scorţosul că tunarii nu reglaseră bine obuzierele. La forţarea Mureşului ajunseseră noaptea, o noapte neagră, fără lună, fără stele, îţi scoteai ochii cu mâinile de întuneric ce era, soldaţii erau extenuaţi şi se aşezaseră prin adăposturi să se odihnească. Pe jos, clisă de 145
- Page 93 and 94: PAGE 93 400 mi-a zis : ,,Mai bine p
- Page 95 and 96: PAGE 95 400 20 mediat ce a venit di
- Page 97 and 98: PAGE 97 400 Nicu ? »- căzu între
- Page 99 and 100: PAGE 99 400 21 lie Georgescu, apati
- Page 101 and 102: PAGE 101 400 glumeţ şi le mai des
- Page 103 and 104: PAGE 103 400 fi Hopa Mitică ! »-
- Page 105 and 106: PAGE 105 400 22 icu are ceva uman,
- Page 107 and 108: PAGE 107 400 numai pe sine ca Narci
- Page 109 and 110: PAGE 109 400 numeşte, domnul ofiţ
- Page 111 and 112: PAGE 111 400 Au luat apoi pământ
- Page 113 and 114: PAGE 113 400 Cam la două săptăm
- Page 115 and 116: PAGE 115 400 25 ă, Ionele, scoal
- Page 117 and 118: PAGE 117 400 ia-o pe lângă gardur
- Page 119 and 120: PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalu
- Page 121 and 122: PAGE 121 400 În două săptămâni
- Page 123 and 124: PAGE 123 400 rămăsese din el dec
- Page 125 and 126: PAGE 125 400 întrebarea lui Ilie.
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
- Page 155 and 156: PAGE 155 400 35 e 20 aprilie, pe se
- Page 157 and 158: PAGE 157 400 din ăştia care au ve
- Page 159 and 160: PAGE 159 400 « Care om bun ? »- r
- Page 161 and 162: PAGE 161 400 mâncarea în cameră-
- Page 163 and 164: PAGE 163 400 beau şi mâncau lini
- Page 165 and 166: PAGE 165 400 36 vusese dreptate Per
- Page 167 and 168: PAGE 167 400 de ceva să le dau să
- Page 169 and 170: PAGE 169 400 Nae. « Dă-l, mă, î
- Page 171 and 172: PAGE 171 400 acasă ? » « Am să
- Page 173 and 174: PAGE 173 400 ,,semnătură de minis
- Page 175 and 176: PAGE 175 400 A doua zi pe la două
- Page 177 and 178: PAGE 177 400 rezultatul, strâmbă
- Page 179 and 180: PAGE 179 400 Aşa se face că se du
- Page 181 and 182: PAGE 181 400 aşa de mult de ei în
- Page 183 and 184: PAGE 183 400 38 on Bratu umbla prin
- Page 185 and 186: PAGE 185 400 A doua zi plecă la Pi
- Page 187 and 188: PAGE 187 400 un colţ să nu ne-aud
- Page 189 and 190: PAGE 189 400 ne mai trimit şi ele
- Page 191 and 192: PAGE 191 400 39 dina fu absorbită
- Page 193 and 194: PAGE 193 400 trebuia să fie pregă
PAGE 145 400<br />
33<br />
lie Georgescu plecase noaptea cu unitatea pe Valea Prahovei şi<br />
I<br />
nu mai avusese timp să dea pe la Adina pe la spital. De fapt nu<br />
mai avusese timp nici să-şi amintească de ea că ordinele îl<br />
luaseră prin surprindere, trebuia să treacă cât mai repede<br />
Carpaţii în Transilvania unde nemţii opuneau o rezistenţă acerbă. Cerul<br />
învolburat, plin de ciori, şi o natură tristă de toamnă îi insuflă o tristeţe pe<br />
care nici el nu o înţelegea. Dar şi tristeţea trecu şi mai repede când fuseră<br />
puşi faţă în faţă cu inamicul : începură să sape amplasamente, să pregătească<br />
focul de artilerie, să întindă cabluri telefonice într-o viteză uluitoare. După<br />
semnarea convenţiei de admistiţiu la 12 septembrie România se angajase să<br />
lupte împotriva Reichului cu aproape 16 divizii, cuprinse în frontul 2<br />
ucrainean. Românii, având proaspăt în minte Dictatul de la Viena se<br />
năpustiră ca o vijelie peste armatele nemţeşti şi hortiste care se agăţau de<br />
fiecare deal şi de fiecare fir de iarbă. Colac peste pupăză, comandamentele<br />
erau conduse de ruşi şi de multe ori se dădeau ordine contradictorii ce<br />
afectau unităţile româneşti din prima linie. Ilie era tare nemulţumit că<br />
unitatea lui era băgată în vâltoarea focului, după care rămânea descoperită în<br />
faţa inamicului, fără să-i vie în ajutor, aşa cum se promitea, unităţile<br />
sovietice sau cele româneşti. Nu cunoştea bine nici rusa şi comisarii lor<br />
săreau adesea peste gradaţii români şi transmiteau ordinele direct trupei prin<br />
translatori de ocazie care fuseseră prizonieri şi se înrolaseră în divizia TV.<br />
Ăştia nu prea îi vedeau bine pe gradaţi, voiau să se remarce ei şi ruşii îi<br />
încuraja acordându-le decoraţii sau ridicări în grad, pe deasupra conducerii<br />
armatei române. Aşa se făcu că Ilie Georgescu intră în conflict cu un fost<br />
caporal din Silişte pe care ruşii îl ridicaseră la gradul de maior. Maiorul<br />
Drăgănescu Marin, fost grad inferior pe frontul din Răsărit, acum îl<br />
comanda pe el, locotenentul Ilie Georgescu, care era ofiţer TR şi cunoştea<br />
toate secretele războiului. Şi nu i-ar fi părut rău dacă ordinele pe care le<br />
dădea ăsta ar fi fost raţionale; fără nici-o pregătire militară, te trezeai cu el<br />
că-şi băga nasul să calculeze el distanţe şi înălţimi fără niciun instrument de<br />
artilerie şi trăgea cu obuzele aiurea, fie pe câte un sat, fie prin pădure. De<br />
data aceasta trăsese chiar pe punctul de comandă al unităţii omorând trei<br />
calculatori şi un telefonist şi tot el făcea pe scorţosul că tunarii nu reglaseră<br />
bine obuzierele.<br />
La forţarea Mureşului ajunseseră noaptea, o noapte neagră, fără lună,<br />
fără stele, îţi scoteai ochii cu mâinile de întuneric ce era, soldaţii erau<br />
extenuaţi şi se aşezaseră prin adăposturi să se odihnească. Pe jos, clisă de<br />
145