PRIVEGHIUL-roman

PAGE 145 400
33
lie Georgescu plecase noaptea cu unitatea pe Valea Prahovei şi
I
nu mai avusese timp să dea pe la Adina pe la spital. De fapt nu
mai avusese timp nici să-şi amintească de ea că ordinele îl
luaseră prin surprindere, trebuia să treacă cât mai repede
Carpaţii în Transilvania unde nemţii opuneau o rezistenţă acerbă. Cerul
învolburat, plin de ciori, şi o natură tristă de toamnă îi insuflă o tristeţe pe
care nici el nu o înţelegea. Dar şi tristeţea trecu şi mai repede când fuseră
puşi faţă în faţă cu inamicul : începură să sape amplasamente, să pregătească
focul de artilerie, să întindă cabluri telefonice într-o viteză uluitoare. După
semnarea convenţiei de admistiţiu la 12 septembrie România se angajase să
lupte împotriva Reichului cu aproape 16 divizii, cuprinse în frontul 2
ucrainean. Românii, având proaspăt în minte Dictatul de la Viena se
năpustiră ca o vijelie peste armatele nemţeşti şi hortiste care se agăţau de
fiecare deal şi de fiecare fir de iarbă. Colac peste pupăză, comandamentele
erau conduse de ruşi şi de multe ori se dădeau ordine contradictorii ce
afectau unităţile româneşti din prima linie. Ilie era tare nemulţumit că
unitatea lui era băgată în vâltoarea focului, după care rămânea descoperită în
faţa inamicului, fără să-i vie în ajutor, aşa cum se promitea, unităţile
sovietice sau cele româneşti. Nu cunoştea bine nici rusa şi comisarii lor
săreau adesea peste gradaţii români şi transmiteau ordinele direct trupei prin
translatori de ocazie care fuseseră prizonieri şi se înrolaseră în divizia TV.
Ăştia nu prea îi vedeau bine pe gradaţi, voiau să se remarce ei şi ruşii îi
încuraja acordându-le decoraţii sau ridicări în grad, pe deasupra conducerii
armatei române. Aşa se făcu că Ilie Georgescu intră în conflict cu un fost
caporal din Silişte pe care ruşii îl ridicaseră la gradul de maior. Maiorul
Drăgănescu Marin, fost grad inferior pe frontul din Răsărit, acum îl
comanda pe el, locotenentul Ilie Georgescu, care era ofiţer TR şi cunoştea
toate secretele războiului. Şi nu i-ar fi părut rău dacă ordinele pe care le
dădea ăsta ar fi fost raţionale; fără nici-o pregătire militară, te trezeai cu el
că-şi băga nasul să calculeze el distanţe şi înălţimi fără niciun instrument de
artilerie şi trăgea cu obuzele aiurea, fie pe câte un sat, fie prin pădure. De
data aceasta trăsese chiar pe punctul de comandă al unităţii omorând trei
calculatori şi un telefonist şi tot el făcea pe scorţosul că tunarii nu reglaseră
bine obuzierele.
La forţarea Mureşului ajunseseră noaptea, o noapte neagră, fără lună,
fără stele, îţi scoteai ochii cu mâinile de întuneric ce era, soldaţii erau
extenuaţi şi se aşezaseră prin adăposturi să se odihnească. Pe jos, clisă de
145