PRIVEGHIUL-roman

PAGE 14 400
avion şi s-a lăsat jos de tot, a aterizat lângă ei şi din el a coborât un general.
Imediat a pus o pâlnie la gură şi a început să strige : ,,Fraţi români, îi
tremurau mâinile şi picioarele, fraţi români! suntem încercuiţi, în-cer-cu-iţi
,-repeta el rar, să audă tot ostaşul, trebuie să scăpăm cât mai repede din acest
iad, am băgat o unitate blindată să spargă frontul ca să putem să ieşim din
încercuire, să salvăm ce se mai poate salva!…” Toţi rămăseseră cu gurile
căscate. ,,Adică ce să facem?-se întrbau ei-cum să ne salvăm?” Generalul s-
a urcat în avion şi a decolat, s-a învârtit o dată pe deasupra lor, a tăiat apele
Donului, şi a luat-o aiura…,,Şi pe noi cui ne laşi, măăăă!-a strigat un ostaş
înfuriat. Dumnezeii lor de gradaţi!”- mai avu el timp să zică.
,,După plecarea avionului, Gheorghe a luat bobinele la spinare,
povestea Ionel al lui Duran, m-am uitat după el cum se depărtează de mine
,după care a venit un tunet şi apoi un fulger şi s-a aprins cerul, am văzut cum
s-au amestecat cai şi căruţe şi oameni, cum săreau în sus şi cădeau bucăţi
din ele, carne de om, mâini şi picioare sfârtecate, un fel de apocalipsă. Eu
am ţinut ochii pe Gheorghe să văd încotro o ia.” ,,Şi încotro a luat-o?”-
întrebă Păuna cu sufletul la gură. ,,Aiurea, ce l-am mai văzut ?”-minţi el ca
să n-o supere pe femeie. Realitatea fusese alta, îl văzuse cum îl ridicase în
sus suflul unui proiectil şi căzuse jos numai bucăţi de carne şi a împroșcat
cerul cu sânge, apoi n-a mai stat să se uite, a luat-o la fugă spre albia
Donului…
,,Curgea Donul, curgea…-povestea Ionel al lui Duran, cu sufletul la
gură- Dunăre, nu alta…Ca un şarpe se vedea de pe coama dealului… Cum
înghiţea în apele lui oamenii, caii, căruţele, maşinile, tunurile… Se înroşise
totul, părea un râu din lumile apocalipsei…Râu de sânge…Şi catuşele lătrau
ca nişte căţele turbate : paca, paca, paca ! Frati-mio, şi dragă lume, ce-am
văzut eu acolo să nu mai vadă neam de neamul meu… ” ,, Ce ? ce ? ce ? ” -
veneau întrebările femeilor care rămăseseră cu gurile căscate. ,,Cum ce ?”-
sare el intrigat, adică nu erau ele în stare să priceapă ce e ăla un dezastru ?
,,Cum ce ?-se întrba şi el teatral, cai şi oameni sfârtecaţi, jale şi zbierete de
cai şi o învălmăşală pe care nu puteţi să v-o închipuiţi! Şi eu rătăcit şi
zăpăcit, am luat-o la fugă după un cal cu hamurile târâş- când are omul
noroc, are, şi când vrea Dumnezeu, pupa-l-aş- o iau la fugă după el şi mă
agăţ de hamuri şi el mă trage în apă, intru până la burtă, simt apa rece că mă
trezeşte parcă dintr-un vis; mă uitam şi-n urmă, mă gândeam ce să mai fac,
cătuşele răpăiau-răpăiau şi eu de coama calului înotam prin apa îngheţată,
bietul cal se târa cu mine prin valuri, nechezând turbat…Îi vedeam doar
coama şi botul printre valuri şi câteodată urechile ciulite…Un camarad care
rămăsese lângă mine pe mal tot mai striga, sărmanul: ,,Ioneleee!!!,ia-mă şi
pe mine că nu ştiu să înot!” Era călăraş cu schimbul, făcusem armata cu el la
14