PRIVEGHIUL-roman

PAGE 130 400
sta nepăsător cu copilul de mână în timp ce bombele cădeau peste mulţimea
aceea înnebunită de spaimă. Nicu în loc să ia copilul de mână şi să vină la
ea, l-a luat în braţe şi a fugit cu el în largul mării. Adina a coborât şi a luat-o
la fugă spre ei, alerga printre explozii şi se mira cum de nu o lovesc, de fapt
acele bombe nu loveau pe nimeni, săltau doar stropii de apă în slava cerului
şi cădeau ca o ploaie binefăcătoare peste ei… La un moment dat a apucat-o
cineva de mână, ea se întoarce din fuga ei şi-l vede pe Petre Ţăndrea, adică
pe soldat, căci aşa îl chema, trăgând de ea, avea faţa desfigurată şi aceeaşi
şuviţă de sânge care i se prelingea dintr-o parte a gurii, ieşise aşa din senin,
din spuma mării, încolăcit de şerpi, în cealaltă mână avea un cuţit cu care o
ameninţa . « Niculeee !- striga ea la bărbatul care tot fugea cu copilul în
braţe peste valuri-scapă-mă, Niculeee, că mă omoară ! » Nicu , în loc s-o
scape, s- întors la ea şi i-a făcut vânt în cuţitul soldatului. De durere ea s-a
trezit ţipând: ,,auuu!”-şi când a privit pe fereastră a văzut luna care picura
stropi de argint peste vârful copacilor ca-n nopţile somnambuleşti ale
copilăriei ei…“O împuşc!- îi şopteşte Nicu prinţului Ghika- dacă nu-mi dă
voie, o împuşc, dă-mi voie, curvă ordinală, mai faci şi pe mironosiţa ? Până
când ai avut de-aface şi cu soldatul….Şi-acum faci pe nevinovata ! » Şi a
lovit-o pe Adina cu cisma în burtă, femeia a simţit o durere groaznică dar a
avut puterea să fugă după ei până în vale, plângând şi implorându-l s-o ia şi
pe ea. “Să n-o împuşti!”- îi şopteşte prinţul Ghika- las-o-n plata lui
Dumnezeu!” “Taci, că scoli lumea din somn, curvă ce eşti! Mi-a spus mie
mătuşa Lili… »- repeta Nicu agitat, fugind pe aleea centrală spre lunca
Bucovului unde lăsaseră avionul. Adina se agăţase de geamantanul lui şi
trăgea cât putea. ,, Las-o pe mâna mea!”- îi şoptise prietenul lui. ,,Pleacă
din faţa mea, porcule!”- îl apostrofează Adina, văzându-i intenţia lui
mârşavă şi-i întoarse o palmă peste faţă. Nicu puse mâna pe trăgaci dar se
gândi că se complică, îşi vârâ pistolul în buzunarul hainei şi în clipa
următoare îi făcu vânt în iarbă, smucindu-i geamantanul din mână, îi repezi
apoi aceeaşi cismă, de data aceasta cu o putere supraomenească, tot în burtă,
şi femeia căzu neputincioasă în iarbă: ,,Na, zisese Nicu, căţea ordinară ce
eşti!” Pe Adina o podidi sângele şi pe gură şi pe nas şi în iarba înrourată, o
mare durere o lovi peste tot mijlocul, apoi ceva plăcut îi cuprinse toată fiinţa
ei, un fel de stare de fericire care se instalează înaintea morţii în fiecare om
şi apoi nu mai simţi nimic, intră într-o comă absurdă ca de altfel şi viaţa ei.
Urletul celor două motoare începu brusc cu ambalări puternice, avionul
se ridică uşor în sus, părăsi lunca, după care peste tot pământul se aşternu
liniştea, liniştea nopţilor de vară peste care domneşte atotputernica lună.
Toate acestea Adina le percepuse ca pe un vis urât pe tărâmul dintre moarte
şi viaţă.
130