PRIVEGHIUL-roman

PAGE 13 400
3
upă venirea lui Ionel al lui Duran din război, tot satul se
D
strânsese la Păuna în curte. Scosese nişte bănci lungi de la
fosta cârciumă şi le aşezase în mijlocul curţii ca femeile să
aibă pe ce să stea. Veniseră din Betegi Lina lui Gheorghe,
Marina lui Săndoi, Corcoduşa lui Cică, Sanda, o babă căreia lumea îi zicea
Buboasa, şi altele, şi altele ; din Râca sosiseră cu o brişcă vreo zece femei ;
plecaseră de la plug să audă şi ele ceva despre bărbaţii lor. Prima care
trebuia să-l descoase pe Ionel era Păuna, îl lăsase să doarmă şi acum nu mai
avea răbdare să-i spună ce ştie sau ce a auzit de băieţii ei, că, sărmana, a dat
cu bobii la Ţurca, a dat în cărţi şi degeaba, n-a aflat mare lucru, o ţigancă a
dracului, ca să se dea bine pe lângă ea, i-a spus că i-a căzut o treflă
nenorocită cu drum lung, cu lume multă şi cu popă-n frunte…,,Să fie a
dracului de ţigancă, zicea ea, că i-am dat untura degeaba, nu mi-a spus mai
nimic !”
Ionel avea tot filmul morţii lui Gheorghe sub ochi dar nu ştia cum să
înceapă. Privi soarele, care se lăsase peste salcâmii îmbobociţi şi se gândi că
nu mai vine odată seara să-şi vadă nevasta. Cu Gheorghe se întânlise cu
două zile înainte de Crăciun, pare-se pe 23 decembrie…Îl strigase el :
,,Băăă, Ionele !”- auzise un glas cunoscut în spatele lui şi, când s-a întors să
se uite mai bine, vede un soldat cu două bobine la spinare. ,,Tu eşti,
Gheorghe ? ” ,, Eu sunt, măi, frati-mio ! ” Şi s-au îmbrăţişat şi s-au pupat şi
s-au tras mai la o parte sub un pod de lemn pe valea Donului să mai
vorbească şi ei, poate aduceau vreunul veşti de acasă. ,, Ne-am terminat,
apucă Gheorghe să-i spună, suntem încercuiţi ! Eu vin de la Comandament
şi toţi sunt cu moarte-n spinare! Ne-au încercuit ruşii ! Aici se vor da lupte
grele. Nu se ştie dacă mai apucăm ziua de mâine, Ionele ! » Plângea şi
tremura tot. Vorbea scurt şi se uita-n toate părţile, speriat. Se băgaseră întro
groapă sub pod, spărseseră o ceapă şi-o mâncau cu nişte biscuiţi pe care-i
mai găsiseră prin raniţe. Acum îşi aduseră aminte de toată copilăria lor, cum
se jucau ei prin paie, cum îi furaseră iepurii lui Făgădău, sau cum fugiseră
cu pâinea Păunii în Pisc şi o mâncaseră. Apoi nunta lui Ionel cu Gigea,
nunta lui cu Maria. ,, Ce-o fi mai făcând Maria, c-am lăsat-o cu aia mica în
braţe când am plecat ?… ” Îl obseda Maria, stătuse doar un an cu ea, o
iubise la nebunie şi-acum îl rodea gelozia, se ruga zi şi noapte s-o mai vadă
barem odată, s-o mai iubească numai o singură dată şi apoi să moară. Când
plecase cu raniţa în spinare de la poartă, îşi lăsase nevasta plângând cu aia
mica în braţe, rezemată de nişte stanoage. În timp ce ei vorbeau a venit un
13