PRIVEGHIUL-roman

PAGE 122 400
27
ât timp trecuse de când plecase Ilie Georgescu în război ?
C
,,Câteodată plutim în atemporal- gândea Ilie- şi doar o dulce
nostalgie după trecut, după ce a fost frumos, nu după trecutul
negru care se şterge, ne mai face să nu trecem graniţa dintre
viaţă şi moarte şi să păşim în atemporalul absolut, acolo de unde nu ne mai
putem întoarce niciodată nici ca spectatori pentru a contempla spectacolul
lumii, nici ca actori pentru a juca pe marea şi mizerabila scenă a vieţii”.
Bunăoară în gara Paşcani unde nemţii opuneau o rezistenţă îndârjită,
aruncându-şi în luptă ultimele resurse el, Ilie Georgescu, scârbit de viaţă,
ieşise din tranşeu cu o puşcă mitralieră în mână, se ridicase în picioare şi
plecase ca la nuntă. « Dom’ lent major, îl strigase un soldat din plutonul lui,
culca-ţi-vă că vă nimeresc bandiţii ! » « Am platoşă de oţel, soldat, strigase
Ilie, punând puşca mitralieră la ochi şi trăgând spre valea de răchită unde se
ascunsese inamicul, vreau să văd şi eu cum se moare ! » De fapt el nu voia
să vadă cum se moare ci chiar dorea să moară, dar plumbii treceau pe lângă
el nepăsători parcă altcineva îi da cu sic : « Ce crezi, frate, că mori când
vreai tu ? Orice om ar fi fericit să moară când vrea el, moartea însă e
parşivă, vine când vrea ea şi când nici nu te-aştepţi… » ,,Viaţa noastră stă
în mâna lui Dumnezeu, el ne-o dă şi el ne-o ia când vrea el, de ce să forţăm
noi nota ?”- se consola Ilie Georgescu, făcând pe eroul. Bunăoară avea în
pluton un soldat care n-ar fi vrut să moară în ruptul capului, ţinea la viaţă
mai mult ca la orice pe pământ şi ăsta avea şi de ce, lăsase acasă o femeie
frumoasă şi trei copii, nişte ăia blonzi cu cârlionţii pe ochi care se uitau la
lume cu ochii mari şi albaştri. În tranşee, când era linişte îl vedeai scoţând
poza cu nevasta şi cu ei, aduna tot plutonul pe lângă el şi le spunea
franc : « Uite, mă, de ce nu vreau eu să mor, uite dom’ lent major ! » şi le
vâra fotografia sub nas şi unul al dracului, ca să râdă de el, îi zice : ,,Băă,
Bâzdoagă, aşa îl porecliseră pe el, ia închipuie-ţi tu acum că muierea asta a
ta e cu altul în pat ! Ce-ai mai face, mă ?”- şi soldatul lua repede poza şi şio
băga în buzunarul vestonului şi se retrăgea singur în adăpost şi sta o oră,
două, singur, rumegându-şi gândurile despre femeia lui ; tâmpitul ăla de
soldat reuşise să-i strecoare în suflet îndoiala despre muierea lui pe care o
iubise atâta.
Într-una din zile vine la Ilie şi-l roagă să-l trimită în spatele frontului că
are el o presimţire aşa că şi cu el se va întâmpla ceva. Şi presimţirea lui se
adeverise, venise o ştucă germană, razant cu pământul, şi-i pusese, mai la o
parte, acolo unde stătea el în groapă o bombă drept în cap, încât nu mai
122