PRIVEGHIUL-roman

21.12.2016 Views

PAGE 118 400 în fântână ascultând glasul lui Marin care venea de departe :,,Gafenculeee,ce faci Gafenculeee ?” 118

PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalului Brâncovenesc, în acea încăpere chinuitor Î de strâmtă, răniţii se tăvăleau pe jos înnebuniţi de durere ; undeva, mai la o parte, la rezerve, cum avea să afle Adina mai târziu că-i zicea acelui loc, adică vreo câteva paturi în fund peste care se trăsese o pânză albă ca o cortină, stătea învelită cu un cearceaf o fată frumoasă care atrăsese atenţia tuturor. Fata căuta răspunsuri la întrebări, îşi rememora tot trecutul ei apropiat şi nu găsea explicaţii verosimile ultimelor evenimente peste care trecuse, toate păreau rupte din logica ei care de fapt nu mai era a ei ci a unui destin implacabil care o pecetluise aici. De fapt se întâmplase cam aşa sau visase ea, nu mai ştia precis, toate evenimentele ajunseseră prin absurd la graniţa dintre vis şi realitate şi ei îi plăcea să fie mai mult vis decât o realitate crudă. Îşi amintea precis că era pe două zeci şi doi iulie, doar ea cu mâna ei rupsese fila din calendar, parcă ar fi aşteptat ceva şi dorea să treacă cât mai repede timpul. Chemase ordonanţa, căci Nicu Câmpineanu îi dăduse totuşi un soldat s-o ajute la treburile gospodăreşti, şi o trimisese cu o scrisoare la unul din prietenii lui Nicu care trebuia să plece pe front. Soldatul zisese « sărut mâna » şi plecase iar Adina rămăsese singură în casă şi se apucase să se fardeze în faţa unei oglinzi, i se păruse că chiar o spionează cineva dar nu a dat importanţă acestui fapt, pe la ora zece se ridicase o căldură sufocantă, venea în valuri din pământ şi te înăbuşa pur şi simplu, îţi astupa respiraţia. A servit masa singură în bucătărie, fără prea multă poftă de mâncare după care a urmat o alarmă falsă sau poate că era adevărată pentru că în acea îmbulzeală a auzit voci care strigau că avioanele au luat-o spre Ploieşti şi pe faţa tuturor se citea o bucurie nemaipomenită că au scăpat din ghearele morţii ; în capul ei şi acum urla acea alarmă sinistră şi era un vacarm de nedescris când fugea lumea îngrozită spre marginile oraşului. Apoi toţi s-au întors din adăposturi sau de unde se băgaseră, soarele se lăsase spre seară şi căldura aceea sufocantă se mai ostoise un pic, printre valuri mai adia o briză uşoară, răcorind feţele pline de sudoare şi înviorându-le. « Plec la castel, nu ştiu de ce mai stau aici în iadul ăsta »- şi-a zis ea, oricum viaţa acolo era liniştită şi mai sigură. Și a intrat în cameră şi s-a culcat, să-ţi petreci viaţa la lumina lumânării e un chin, gândea ea, pe cer răsărise luna, o lună proaspătă, trecută parcă printr-o apă vie, peste tot oraşul se aşternuseră nişte tăceri suspecte şi stelele peste albastrul acela al cerului păreau mii de rubine aruncate de o mână nevăzută pe uriaşa boltă, ,,acum tata mă punea să-mi fac 119

PAGE 118 400<br />

în fântână ascultând glasul lui Marin care venea de departe :,,Gafenculeee,ce<br />

faci Gafenculeee ?”<br />

118

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!