PRIVEGHIUL-roman

PAGE 117 400
ia-o pe lângă gardurile astea şi du-te dracului de te îmbracă civil că ne
belesc ăştia aici ! » Şi Ionel a întins-o repede şi de frică, dar şi de ciudă că-l
băgase al Juncului cu nasul unde nu trebuia. Cum să se ducă el la Prefectură
să ia arme, ce era el de se înhaitase cu al Juncului şi cu de-alde ăia de la
Malaxa care voiau să răstoarne regimul? Să facă ce-or vrea, dar pe el să-l
lase în pace. Şi se depărtă de ei cu gândul la fata aia pe care o lăsase în
gazdă pe Militari la ai lui Mogoş, trebuia să se ducă la ea să nu se sperie .
Lupta a continuat toată noaptea, în zori, pentru puţin timp, s-au oprit
dintrodată şi peste tot oraşul s-a aşternut o linişte de mormânt. Gafencu şi-a
adunat plutonul, lipseau doi, Ilarie şi cu moldoveanul Dorohoi şi au început
să se reorganizeze, le veniseră întărituri şi de la armată şi ocupaseră
poziţiile din faţă. Ajunseseră aproape până sub zidurile clădirii, mitralierele
nemţilor cu unghiul închis trăgeau aiurea, acum lupta lua o altă turnură, cu
pistolul şi cu puşca, cu baioneta şi cu cuţitul şi din când în când cu grenade
pe care le aruncau pe ferestre. Gafencu aruncase cu o grenată pe geam şi-i
nimerise din plin, cântând « Vin , Rodico, la balcon… » « Ce dracului
sporovăieşti, tu, acolea, Gafencule ? »- îl întrebase Marin, care parcă asculta
căţeii pământului cu capul lipit de zid. « Ia gheara asta şi arunc-o pe
fereastră şi lasă-mă pe mine că trebuie să excaladăm zidurile ! »- îi aruncă
Gafencu un ghimotoc de funii lui Marin. Știa că fusese alpinist şi se pricepe
la aşa ceva. Marin o prinse şi cu o îndemânare ieşită din comun aruncă
gheara drept pe fereastră şi din ea se desprinse o scară de funie pe care
trebuia s-o urce cât mai repede. « După mine, fuga marşi ! »- zisese Marin şi
începuse excaladarea. Oamenii ieşau ca potârnichile din iarbă şi unul câte
unul urcau pe scară. Gafencu îi urmărea din iarbă cu o satisfacţie uluitoare,
niciodată nu-i crezuse el pe ăştia ca de-alde Marin capabili de o faptă eroică,
erau sau păreau nişte mucavale în ochii lui, plini de motorină toată ziua cu
fiarele lor, vorbind despre femei ; acum aceste mucavale pătrundeau primii
în clădire, în fort, căci una este să latri pe lângă gard şi alta e să sari gardul şi
să-l iai pe friţ de gât în curtea lui…În timp ce Marin ajunsese aproape de
fereastră, Gafencu observă o armă întoarsă spre el şi strigă cât putu, ridicând
capul din iarbă : « Marineee, sai mai repede că trage ! » În clipa aceea o
armă s-a îndreptat spre el şi într-o zecime de secundă l-a atins, a simţit ceva
cald pe la mijloc, a pus mâna şi a văzut că e sânge, un sânge roşu-deschis de
purpură, care-i curgea prin cămaşă şi prin haină. A simţit cum i se moaie tot
corpul, cum i se înceţoşază vederea, cerul şi cu clădirile din jur cum se
învârteau din ce în ce mai repede pe lângă el, împuşcăturile luaseră proporţii
uriaşe în capul lui, apoi se văzu cu nevasta şi cei doi boboci ai lui de mână
printr-o pădure, fugeau şi el striga, ,,apă, apă !”, se roşise totul în faţa lor, au
dat de o fântână, el încerca să bea apă, s-a aplecat să ia o ciutură şi a scăpat
117