PRIVEGHIUL-roman
PAGE 116 400 pentru gărzile muncitoreşti, să nu-ţi fie frică, vi s-a schimbat şi şeful, acum comandantul jandarmeriei este generalul Anton, omul nostru ! -Mă, nică, să nu mă bagi în belea că am şi eu nevastă cu copii acasă, scăpai de pe front s-o păţesc aici în Bucureşti ! -Să n-ai nici-o teamă, nea Ionele, ce dracului, n-ai încredere în cuvântul meu ? Noul guvern Sănătescu le pusese condiţia nemţilor să se retragă în linişte de pe raza oraşului Bucureşti şi din nordul ţării că nu vor fi atacaţi, dar generalul Alfred Gerstenberg, la ordinul Wehrmachtului, ordonă hotărât atacul asupra oraşului chiar în noaptea cu pricina. Apărură trei dungi roşii peste tot Bucureştiul şi o uriaşă explozie se auzi către Băneasa. Depozitul de carburanţi sărise în aer. Se dăduse semnalul: ,,pajura”, după care urma ,,Stejarul- extremă urgenţă“. La ora două punct trebuia să pornească asaltul, « asaltul asupra Griviţei », râse Gafencu, mai mult aşa ca să gonească umbrele rele ale nopţii care se instalează prin preajma noastră în clipe nenorocite când ne pasc necazurile, marile necazuri ale vieţii… Nu ştia dacă au fost distribuite armele şi muniţia, trebuia să ocupe valea târâş, până sub coastă; în clădirea Şcolii superioare de război trebuia să pătrundă pe ferestre cu scări, să aibă arme de susţinere în spate, să-i ia pe nemţi prin surprindere, în ismene…Zidurile Palatului de la Cotroceni se înnegriseră după cutremur, Palatul căzuse în ruină, pădurea se sălbăticise, crescuseră tufişuri care astupaseră gardul de nuiele prin unele locuri; aici îşi găsiseră ei cuibul, aici erau bine camuflaţi de pădurea în paragină . ,, Hai la treabă, băieţi !- le strigase Gafencu, înşiraţi-vă după statuie şi aşteptaţi ordinul de asalt! ” ,,Acesta este Carol Davilla!”- şoptise un muncitor. « Dorohoi, Mitre, Marine şi Cristiane, voi plecaţi primii şi blocaţi intrarea din vale, fi-ţi atenţi că sunt mulţi şi la subsol, vedeţi cum procedaţi cu sentinela ! Hai executarea!”- termină Gafencu scurt şi-şi trase şapca pe ochi. “ ,,Tu,Ilarie, nea Ilie, Vasile şi Mitroi, voi îi apăraţi, trageţi numai dacă trebuie, dacă sunt descoperiţi, îi acoperiţi cu foc continuu să nu le daţi răgaz să-şi shimbe ei direcţia de tragere pe fereastră, hai, executarea!” ,,Trap, trap, trap, culcat, salt înainte, culcat, târâş marş! ,,Sandule , tu şi cu mine facem curăţirea, dacă mai este cazul…” Apoi s-au aprins dintrodată zările şi-au început să se încrucişeze dârele de foc ale mitralierelor, fasciştii se organizaseră repede şi opuneau o rezistenţă îndârjită, instalaseră câte un post de mitralieră la fiecare etaj, plus puşcaşi la ferestre şi mai aruncau şi cu grenade defensive peste toată valea. Ionel al lui Duran cu Leu şi cu al Juncului ajunseseră în centru, intraseră într-o mare învălmăşală, unii din manifestanţi puseseră ochii pe ei şi strigau din toate puterile : ,,Hooo, câinii lui Antonescu !” « Ionele, îi şopteşte Leu, 116
PAGE 117 400 ia-o pe lângă gardurile astea şi du-te dracului de te îmbracă civil că ne belesc ăştia aici ! » Şi Ionel a întins-o repede şi de frică, dar şi de ciudă că-l băgase al Juncului cu nasul unde nu trebuia. Cum să se ducă el la Prefectură să ia arme, ce era el de se înhaitase cu al Juncului şi cu de-alde ăia de la Malaxa care voiau să răstoarne regimul? Să facă ce-or vrea, dar pe el să-l lase în pace. Şi se depărtă de ei cu gândul la fata aia pe care o lăsase în gazdă pe Militari la ai lui Mogoş, trebuia să se ducă la ea să nu se sperie . Lupta a continuat toată noaptea, în zori, pentru puţin timp, s-au oprit dintrodată şi peste tot oraşul s-a aşternut o linişte de mormânt. Gafencu şi-a adunat plutonul, lipseau doi, Ilarie şi cu moldoveanul Dorohoi şi au început să se reorganizeze, le veniseră întărituri şi de la armată şi ocupaseră poziţiile din faţă. Ajunseseră aproape până sub zidurile clădirii, mitralierele nemţilor cu unghiul închis trăgeau aiurea, acum lupta lua o altă turnură, cu pistolul şi cu puşca, cu baioneta şi cu cuţitul şi din când în când cu grenade pe care le aruncau pe ferestre. Gafencu aruncase cu o grenată pe geam şi-i nimerise din plin, cântând « Vin , Rodico, la balcon… » « Ce dracului sporovăieşti, tu, acolea, Gafencule ? »- îl întrebase Marin, care parcă asculta căţeii pământului cu capul lipit de zid. « Ia gheara asta şi arunc-o pe fereastră şi lasă-mă pe mine că trebuie să excaladăm zidurile ! »- îi aruncă Gafencu un ghimotoc de funii lui Marin. Știa că fusese alpinist şi se pricepe la aşa ceva. Marin o prinse şi cu o îndemânare ieşită din comun aruncă gheara drept pe fereastră şi din ea se desprinse o scară de funie pe care trebuia s-o urce cât mai repede. « După mine, fuga marşi ! »- zisese Marin şi începuse excaladarea. Oamenii ieşau ca potârnichile din iarbă şi unul câte unul urcau pe scară. Gafencu îi urmărea din iarbă cu o satisfacţie uluitoare, niciodată nu-i crezuse el pe ăştia ca de-alde Marin capabili de o faptă eroică, erau sau păreau nişte mucavale în ochii lui, plini de motorină toată ziua cu fiarele lor, vorbind despre femei ; acum aceste mucavale pătrundeau primii în clădire, în fort, căci una este să latri pe lângă gard şi alta e să sari gardul şi să-l iai pe friţ de gât în curtea lui…În timp ce Marin ajunsese aproape de fereastră, Gafencu observă o armă întoarsă spre el şi strigă cât putu, ridicând capul din iarbă : « Marineee, sai mai repede că trage ! » În clipa aceea o armă s-a îndreptat spre el şi într-o zecime de secundă l-a atins, a simţit ceva cald pe la mijloc, a pus mâna şi a văzut că e sânge, un sânge roşu-deschis de purpură, care-i curgea prin cămaşă şi prin haină. A simţit cum i se moaie tot corpul, cum i se înceţoşază vederea, cerul şi cu clădirile din jur cum se învârteau din ce în ce mai repede pe lângă el, împuşcăturile luaseră proporţii uriaşe în capul lui, apoi se văzu cu nevasta şi cei doi boboci ai lui de mână printr-o pădure, fugeau şi el striga, ,,apă, apă !”, se roşise totul în faţa lor, au dat de o fântână, el încerca să bea apă, s-a aplecat să ia o ciutură şi a scăpat 117
- Page 65 and 66: PAGE 65 400 umeri, parcă el ar fi
- Page 67 and 68: PAGE 67 400 muncitoare la apaca, o
- Page 69 and 70: PAGE 69 400 15 u Adina faptele se p
- Page 71 and 72: PAGE 71 400 După alte trei săptă
- Page 73 and 74: PAGE 73 400 chiar de Patrarh, ,,câ
- Page 75 and 76: PAGE 75 400 16 amăăă, pregăteş
- Page 77 and 78: PAGE 77 400 -…că mai bineee, con
- Page 79 and 80: PAGE 79 400 acolo la şcoală un m
- Page 81 and 82: PAGE 81 400 17 e la Bucureşti, nev
- Page 83 and 84: PAGE 83 400 şi-am luat valiza, pie
- Page 85 and 86: PAGE 85 400 italiana, lire ,monseni
- Page 87 and 88: PAGE 87 400 18 enise Paştele peste
- Page 89 and 90: PAGE 89 400 Sanda şchioapa, Păsă
- Page 91 and 92: PAGE 91 400 19 mediat după nuntă,
- Page 93 and 94: PAGE 93 400 mi-a zis : ,,Mai bine p
- Page 95 and 96: PAGE 95 400 20 mediat ce a venit di
- Page 97 and 98: PAGE 97 400 Nicu ? »- căzu între
- Page 99 and 100: PAGE 99 400 21 lie Georgescu, apati
- Page 101 and 102: PAGE 101 400 glumeţ şi le mai des
- Page 103 and 104: PAGE 103 400 fi Hopa Mitică ! »-
- Page 105 and 106: PAGE 105 400 22 icu are ceva uman,
- Page 107 and 108: PAGE 107 400 numai pe sine ca Narci
- Page 109 and 110: PAGE 109 400 numeşte, domnul ofiţ
- Page 111 and 112: PAGE 111 400 Au luat apoi pământ
- Page 113 and 114: PAGE 113 400 Cam la două săptăm
- Page 115: PAGE 115 400 25 ă, Ionele, scoal
- Page 119 and 120: PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalu
- Page 121 and 122: PAGE 121 400 În două săptămâni
- Page 123 and 124: PAGE 123 400 rămăsese din el dec
- Page 125 and 126: PAGE 125 400 întrebarea lui Ilie.
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145 and 146: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
- Page 155 and 156: PAGE 155 400 35 e 20 aprilie, pe se
- Page 157 and 158: PAGE 157 400 din ăştia care au ve
- Page 159 and 160: PAGE 159 400 « Care om bun ? »- r
- Page 161 and 162: PAGE 161 400 mâncarea în cameră-
- Page 163 and 164: PAGE 163 400 beau şi mâncau lini
- Page 165 and 166: PAGE 165 400 36 vusese dreptate Per
PAGE 117 400<br />
ia-o pe lângă gardurile astea şi du-te dracului de te îmbracă civil că ne<br />
belesc ăştia aici ! » Şi Ionel a întins-o repede şi de frică, dar şi de ciudă că-l<br />
băgase al Juncului cu nasul unde nu trebuia. Cum să se ducă el la Prefectură<br />
să ia arme, ce era el de se înhaitase cu al Juncului şi cu de-alde ăia de la<br />
Malaxa care voiau să răstoarne regimul? Să facă ce-or vrea, dar pe el să-l<br />
lase în pace. Şi se depărtă de ei cu gândul la fata aia pe care o lăsase în<br />
gazdă pe Militari la ai lui Mogoş, trebuia să se ducă la ea să nu se sperie .<br />
Lupta a continuat toată noaptea, în zori, pentru puţin timp, s-au oprit<br />
dintrodată şi peste tot oraşul s-a aşternut o linişte de mormânt. Gafencu şi-a<br />
adunat plutonul, lipseau doi, Ilarie şi cu moldoveanul Dorohoi şi au început<br />
să se reorganizeze, le veniseră întărituri şi de la armată şi ocupaseră<br />
poziţiile din faţă. Ajunseseră aproape până sub zidurile clădirii, mitralierele<br />
nemţilor cu unghiul închis trăgeau aiurea, acum lupta lua o altă turnură, cu<br />
pistolul şi cu puşca, cu baioneta şi cu cuţitul şi din când în când cu grenade<br />
pe care le aruncau pe ferestre. Gafencu aruncase cu o grenată pe geam şi-i<br />
nimerise din plin, cântând « Vin , Rodico, la balcon… » « Ce dracului<br />
sporovăieşti, tu, acolea, Gafencule ? »- îl întrebase Marin, care parcă asculta<br />
căţeii pământului cu capul lipit de zid. « Ia gheara asta şi arunc-o pe<br />
fereastră şi lasă-mă pe mine că trebuie să excaladăm zidurile ! »- îi aruncă<br />
Gafencu un ghimotoc de funii lui Marin. Știa că fusese alpinist şi se pricepe<br />
la aşa ceva. Marin o prinse şi cu o îndemânare ieşită din comun aruncă<br />
gheara drept pe fereastră şi din ea se desprinse o scară de funie pe care<br />
trebuia s-o urce cât mai repede. « După mine, fuga marşi ! »- zisese Marin şi<br />
începuse excaladarea. Oamenii ieşau ca potârnichile din iarbă şi unul câte<br />
unul urcau pe scară. Gafencu îi urmărea din iarbă cu o satisfacţie uluitoare,<br />
niciodată nu-i crezuse el pe ăştia ca de-alde Marin capabili de o faptă eroică,<br />
erau sau păreau nişte mucavale în ochii lui, plini de motorină toată ziua cu<br />
fiarele lor, vorbind despre femei ; acum aceste mucavale pătrundeau primii<br />
în clădire, în fort, căci una este să latri pe lângă gard şi alta e să sari gardul şi<br />
să-l iai pe friţ de gât în curtea lui…În timp ce Marin ajunsese aproape de<br />
fereastră, Gafencu observă o armă întoarsă spre el şi strigă cât putu, ridicând<br />
capul din iarbă : « Marineee, sai mai repede că trage ! » În clipa aceea o<br />
armă s-a îndreptat spre el şi într-o zecime de secundă l-a atins, a simţit ceva<br />
cald pe la mijloc, a pus mâna şi a văzut că e sânge, un sânge roşu-deschis de<br />
purpură, care-i curgea prin cămaşă şi prin haină. A simţit cum i se moaie tot<br />
corpul, cum i se înceţoşază vederea, cerul şi cu clădirile din jur cum se<br />
învârteau din ce în ce mai repede pe lângă el, împuşcăturile luaseră proporţii<br />
uriaşe în capul lui, apoi se văzu cu nevasta şi cei doi boboci ai lui de mână<br />
printr-o pădure, fugeau şi el striga, ,,apă, apă !”, se roşise totul în faţa lor, au<br />
dat de o fântână, el încerca să bea apă, s-a aplecat să ia o ciutură şi a scăpat<br />
117