PRIVEGHIUL-roman

PAGE 108 400
Adina se făcu că nu aude, chiar jucă teatru, manifestând un pic de
afecţiune faţă de bărbat, i se plânse că a lăsat-o singură toată iarna, moşia
este administrată prost, maică-sa n-a mai venit de la rudele ei, nici soldatulordonanţă
promis nu sosise , ea singură dusese tot greul, îşi împărţise timpul
între castel şi Bucureşti, vânzarea cerealelor a lăsat-o pe seama arendaşului,
ar vrea şi ea să mai iasă, s-a săturat să stea singură închisă în casă.
Când ieşiră amândoi în oraş, Adina observă că primăvara cususe cu aţă
de arnici flori peste tot, un miros adormitor de zambile în parc şi gâzele , în
special albinele, lacome, bâzâiau pe fiecare floare, culegând nectarul din
care fac mirea.
-Ele nu ştiu ce e războiul, observă Nicu, au o viaţă atât de paşnică !
-Ar trebui să mai înveţe şi oamenii de la ele !- îi întoarse Adina vorba,
luându-l de braţ şi ieşind cu el pe stradă, în aşteptarea unui taxiu. Voiau să
dea pe la ambasada germană să vadă mersul războiului şi să stea de vorbă cu
ambasadorul referitor la raport.
-Prin război, Adino, se poate intra în istorie !-replică Nicu, cu gândul la
raport.
-Aiurea !-îl ironiză Adina.
-Urmele paşilor legiunilor romane ar trebui sărutate de fiecare muritor!
-Lozinci de-ale lui Nae Ionescu!
În stradă un băieţandru se strecura prin mulţime, făcându-şi loc cu un
braţ de ziare şi strigând cât îl ţinea gura : ,,Cuvântul mareşalului !, ia
Cuvântul mareşalului, noutatea zilei, mobilizarea generală, războiul, ia
Cuvântul mareşalului !…” Mulţimea se înghesuia pe el să afle ultimele veşti
din război, citea şi vocifera. ,,Până când o fi zicând şi Mareşalul să mai
facem sacrificii ?- punea un om din mulţime întrebarea, până când, domnule
ofiţer ? Credeţi că o mabilizare generală ar mai putea întoarce situaţia de pe
front ?”
-Dacă va fi necesar trebuie să facem şi sacrificiul suprem, domnule !- i-
o întoarse Nicu şi imediat apăru un taxiu care-i culese de pe stradă şi plecă
cu ei. Nicu privea pe fereastra maşinii pomii verzi ai Cişmigiului şi-şi aminti
de parcul lui de acasă. Unde erau acele timpuri? Unde era copilăria lui ?
-Apropo, mami ţi-a mai scris ?-o întrebă el pe Adina cu gândul la
moşie.
-Dar ştii tu că-mi scrie ea mie ? Ea trata totul cu tine, dacă n-ai mai
venit pe-acasă…
Maşina oprise deja în faţa ambasadei şi ei nici nu observaseră. La
ambasadă îi întâmpinară un consul nou care repeta ca scos din minţi : ,,Gott
mit uns, Gott mit uns ! Ambasadorul e la Berlin pentru noi ordine, l-a
chemat fiurerul urgent, el nu poate să le dea nicio relaţie. Dar cum se
108