PRIVEGHIUL-roman

PAGE 106 400
campanie. A venit pe la mine un consătean, Ionel al lui Stancu Juncu, şi mia
spus că pleacă în ţară. Am auzit de tine că eşti în Bucureşti şi l-am rugat
să-ţi aducă această scrisoare. ştiu că soţul tău este tot pe front, mi-a spus un
coleg de şcoală care lucra cu el la comandament. Aş vrea să ştiu ce mai
faci, care mai sunt gândurile tale. Tu aşa mi-ai promis ; vom ţine legătură
toată viaţa şi ne vom ajuta. Eu sunt un neneorocit, am plecat voluntar pe
front să scap de o situaţie penibilă, acum am primit veşti că mama este
bolnavă şi aşa- zisa mea soţie ar vrea să plece la ai ei. Nu ştiu ce să mai
fac, aş vrea s-o ajut pe mama şi n-am cum. Avem un viitor incert, războiul
ăsta nu se ştie încotro o ia. Aştept să ne întâlnim odată, mi-e dor de făptura
ta, de ochii tăi, de glasul tău. Rea ai fost cu mine, Adino ! Ionel te va ruga
să-l serveşti cu ceva, ştiu că soţul tău are legături cu ambasada germană şi
ai putea să ai acces la ei. Dacă poţi, fă-o de dragul fostei noastre prietenii.
Al tău Ilie. »
Să-i scriu ?- se întreba Adina, stând la fereastră şi privind pe geam
forfota străzii- soarta poate ne va mai întânli, nu se ştie ce întorsătură vor
mai lua evenimentele astea. În clipa următoare se repezi la masă, luă o coală
de hârtie şi se trezi scriindu-i. Cuvintele veneau nechemate :
« Domnule Ilie,-dar nu, e prea oficial, doar el fusese însăşi raţiunea ei
de a trăi, Dragul meu Ilie, da , aşa va lăsa, dragul meu… E mult de când neam
rătăcit unul de altul, fiecare trăind drama lui, tu acolo pe front, eu aici
într-o bolnavă singurătate. S-au tocit şi sentimentele, sunt aşa de străină şi
faţă de mine, nu mă mai recunoc nici eu, necum ceilalţi. El a plecat voluntar
acolo, apropo : tu ce interese îţi aperi ? El zicea că-şi apără interesele,
adică moşia…sau ai intrat şi tu în rândul lor de când cu căsătoria ta cu fata
angrosistului Avram ? Acum e timpul reflecţiilor, stau singură în Bucureşti
şi pot măsura totul de la distanţă, m-a lăsat şi mama în pace, a plecat
mulţumită acolo la ţară şi e mai bine, nu ştiu de ce o urăsc atâta, poate
unde ne-a stricat dragostea. Cine strică dragostea să-l lovească pacostea,
zice un proverb. Sinceră să fiu, nu e minut să nu caut vinovatul în această
tristă idilă a noastră care mi-a lăsat sufletul pustiit. Mă acuz adesea pe
mine, trebuia să mai stau, să nu fac ca părinţii, te acuz apoi şi pe tine,
atunci când am venit la tine trebuia să mă reţii, eu cu acest gând venisem
acolo, să nu mai plec. La capătul acela de lume poate găseam şi noi o
fărâmă de fericire! Acum acuzaţia mi se îndreaptă mai mult asupra
timpurilor, cred că nu trebuia să ne naştem acum, ori mai devreme, ori mai
târziu, nu în aceste vremuri când dragostea se vinde şi se cumpără pe orice
tarabă. Nefericirea mea a sporit şi mai mult acum când Câmpineanca mi-a
lăsat moşia pe cap s-o administrez eu ;eu, visătoarea, singurateca şi izolata
căreia îi place să stea închisă în casă în faţa oglinzii şi să se iubească
106