PRIVEGHIUL-roman
PAGE 104 400 scurt: ,,Ăsta e urlet de avioane, Gafencule, de avioane şi de tancuri!” « Probabil nemţii cu joncţiunea lor ! »- îşi dădu cu părerea Gafencu. Din acest moment Ilie Georgescu nu ştia cât timp mai trecuse până la dezastru ; a auzit întâi caii nechezind, un vacarm imens, urlete de oameni sculaţi din somn, o învălmăşală cumplită, fugea fiecare încotro vedea cu ochii, apoi au venit bombele cu fluierăturile lor şi cu zgomotele lor sinistre care cădeau peste câmpie şi împroşcau pământul , lăsând în urma lor gropi uriaşe, în care se zbăteau laolaltă oameni, căruţe, cai şi tunuri. După avioane au trecut tancurile cu altfel de urlet, ceva mai subţire, mai a tinichea, care-şi reglau tirul după ce avioanele trimiteau pe pământ nişte guri de foc care luminau ca-n palmă toată zarea. Nişte ofiţeri dăduseră ordin de retragere, dar cine mai asculta de retragerea lor ; era o învălmăşală de nedescris, nu putuseră să schiţeze nici cea mai mică formă de atac, de fapt nu mai avuseseră timp să pregătească gurile de foc. « Fără pierderi, fără pierderi ! »- striga comandantul de unitate. Dar cine mai sta să vadă pierderile că fugiseră toţi ca potârnichile fără să mai ştie unul de altul. Sleiţi, fără pic de vlagă în ei, spre dimineaţă, grupuri răzleţe, rătăcite, ajunseseră într-un sat de cazaci. Ilie Georgescu îl găsi pe Gafencu la uşa unei biserici cu câţiva din plutonul lor, aprinseseră nişte paie şi se încălzeau la ele. « Ăsta a fost botezul focului, dom’lent !- vorbea Gafencu printre lacrimi , bucuros că scăpase cu viaţă dar şi supărat că pierduse jumătate din grupă- ce-o să facem acum, încotr-o s-o mai luăm ? » ,,Câţi ai pierdut ?” ,,Cine mai ştie, că nu i-am numărat !” ,,Du-te şi fă apelul că trebuie să raportăm la comandament !” Gafencu plecă cu capul în jos, trist şi descumpănit. Dacă mai trece iar printr-o astfel de experienţă, nici el nu ştie ce se va mai întâmpla cu viaţa lui. Şi-i veniră sub ochi cei doi îngeraşi ai lui, frumoşi, bălani, în braţe la maică-sa, în timp ce el cu raniţa în spinare îşi lua la revedere de la ei. I-a sărutat, le-a sorbit ochişorii lor nevinovaţi, s-a uitat galeş la nevastă şi i-a spus : ,,Tu, femeie, să ai grijă de ei şi să nu mă uiţi că te-am iubit nebuneşte şi te vede Dumnezeu dacă deschizi ochii pentru alt bărbat !” Şi ea cu ochii în lacrimi, cu cei doi puişori în braţe i-a răspuns : ,,Cum o să te uit eu pe tine, dragule, când tu eşti viaţa mea ?” ,,Ce vor fi făcând ei acum ?”- se întreba el mergând către adăposturile din apropiere… 104
PAGE 105 400 22 icu are ceva uman, totuşi în el- gândea Adina la gura sobei- N din moment ce-o rugase să se ducă la Eliza Câmpineanu şi să-i ceară scuze în numele lui pentru c-o supărase aşa de rău cu plecarea lui pe front. « Unde să apeli ţala, Nicule, şi unde să apeli moşia, în fundul Lusiei ? »- îl luase la rost maică-sa. De necaz plecase la ai ei în Grecia şi lăsase moşia pe mâna unui argat şi a Linei. Adina se mutase în Bucureşti la vila de pe Viilor şi mai mult visa, sta toată ziua în casă şi citea , puţin o interesau pe ea ştirile de pe front, de Nicu nu mai avea veşti de aproape o lună, venise cineva de la Comandament şi-i spusese că e bine şi că în curând o să vină şi el acasă. Puţin îi păsa ei dacă vine sau nu, parcă trăia în altă lume… În timp ce stătea cu ochii pe flacăra din cămin şi cu gândurile rătăcite, un ţârâit de sonerie o trezi ca din somn şi fugi repede la uşă : -Cine e ?- întrebă ea cu inima la gură. -Om bun, doamnă !- răspunsese vocea de afară- sunteţi doamna Adina ? -Da, eu sunt, dar ce doriţi?- răspunse ea speriată, crezând că aduce veşti rele de acasă, mai ales că parcă ar fi cunoscut pe acel om că e de la ei din sat. -Pe mine mă cunoaşteţi ? -Parcă , din vedere… -Eu sunt al lui Stancu Juncu, doamnă, am plecat de mult… -Și ce vestea- povestea ?- prinse Adina curaj. -Vin de pe front, doamnă, stau la un frate al meu care lucrează la Malaxa, de fapt am dezertat… -Şi de ce-mi spui toate astea ? -Păi tocmai asta este, acolo pe front l-am întâlnit şi pe dom’locotenent Ilie Georgescu care m-a rugat, dacă vin la Bucureşti, să vin pe la dumneavoastră şi să vă aduc răvaşul ăsta… Şi-i întinde un plic de campanie cu o scrisoare în el. -Eu îţi mulţumesc !- zise Adina, făcând pe indiferenta, dar cu o curiozitate bolnavă să desfacă scrisoarea. Tremura toată de emoţii, nu mai ştia de Ilie nimic. Ce căuta acestă scrisoare să-i tulbure existenţa ei atât de searbădă? « Dragă Adina,- îi scria Ilie - nu ştiu dacă scrisoarea mea îţi va mai aduce aminte de noi, de iubirea noastră. Am un pic de răgaz, sunt în spital la Odesa, am fost rănit la un picior şi acum bolesc aici într-un spital de 105
- Page 53 and 54: PAGE 53 400 Te pui cu rusul, zicea
- Page 55 and 56: PAGE 55 400 imaginar, urmat de o dr
- Page 57 and 58: PAGE 57 400 -La care întrebare ? -
- Page 59 and 60: PAGE 59 400 face parte dintre acei
- Page 61 and 62: PAGE 61 400 -Ia, dă-l în coa’ s
- Page 63 and 64: PAGE 63 400 -V-aduc, îi zâmbi Ioa
- Page 65 and 66: PAGE 65 400 umeri, parcă el ar fi
- Page 67 and 68: PAGE 67 400 muncitoare la apaca, o
- Page 69 and 70: PAGE 69 400 15 u Adina faptele se p
- Page 71 and 72: PAGE 71 400 După alte trei săptă
- Page 73 and 74: PAGE 73 400 chiar de Patrarh, ,,câ
- Page 75 and 76: PAGE 75 400 16 amăăă, pregăteş
- Page 77 and 78: PAGE 77 400 -…că mai bineee, con
- Page 79 and 80: PAGE 79 400 acolo la şcoală un m
- Page 81 and 82: PAGE 81 400 17 e la Bucureşti, nev
- Page 83 and 84: PAGE 83 400 şi-am luat valiza, pie
- Page 85 and 86: PAGE 85 400 italiana, lire ,monseni
- Page 87 and 88: PAGE 87 400 18 enise Paştele peste
- Page 89 and 90: PAGE 89 400 Sanda şchioapa, Păsă
- Page 91 and 92: PAGE 91 400 19 mediat după nuntă,
- Page 93 and 94: PAGE 93 400 mi-a zis : ,,Mai bine p
- Page 95 and 96: PAGE 95 400 20 mediat ce a venit di
- Page 97 and 98: PAGE 97 400 Nicu ? »- căzu între
- Page 99 and 100: PAGE 99 400 21 lie Georgescu, apati
- Page 101 and 102: PAGE 101 400 glumeţ şi le mai des
- Page 103: PAGE 103 400 fi Hopa Mitică ! »-
- Page 107 and 108: PAGE 107 400 numai pe sine ca Narci
- Page 109 and 110: PAGE 109 400 numeşte, domnul ofiţ
- Page 111 and 112: PAGE 111 400 Au luat apoi pământ
- Page 113 and 114: PAGE 113 400 Cam la două săptăm
- Page 115 and 116: PAGE 115 400 25 ă, Ionele, scoal
- Page 117 and 118: PAGE 117 400 ia-o pe lângă gardur
- Page 119 and 120: PAGE 119 400 26 n buncărul Spitalu
- Page 121 and 122: PAGE 121 400 În două săptămâni
- Page 123 and 124: PAGE 123 400 rămăsese din el dec
- Page 125 and 126: PAGE 125 400 întrebarea lui Ilie.
- Page 127 and 128: PAGE 127 400 unii îi încorporase
- Page 129 and 130: PAGE 129 400 cunoscuse la sindrofii
- Page 131 and 132: PAGE 131 400 30 omnule locotenent,
- Page 133 and 134: PAGE 133 400 - Soro Elena, hai să-
- Page 135 and 136: PAGE 135 400 prin infern, dar era p
- Page 137 and 138: PAGE 137 400 31 upă ce războiul l
- Page 139 and 140: PAGE 139 400 vină de acolo de unde
- Page 141 and 142: PAGE 141 400 vedeau nişte vecini d
- Page 143 and 144: PAGE 143 400 plângă, a venit pe l
- Page 145 and 146: PAGE 145 400 33 lie Georgescu pleca
- Page 147 and 148: PAGE 147 400 acasă, pe el cine-l m
- Page 149 and 150: PAGE 149 400 taie capul. « De ce t
- Page 151 and 152: PAGE 151 400 împrejurul focului, o
- Page 153 and 154: PAGE 153 400 « Aşa e ,Ioane, aşa
PAGE 105 400<br />
22<br />
icu are ceva uman, totuşi în el- gândea Adina la gura sobei-<br />
N<br />
din moment ce-o rugase să se ducă la Eliza Câmpineanu şi<br />
să-i ceară scuze în numele lui pentru c-o supărase aşa de rău<br />
cu plecarea lui pe front. « Unde să apeli ţala, Nicule, şi<br />
unde să apeli moşia, în fundul Lusiei ? »- îl luase la rost maică-sa. De necaz<br />
plecase la ai ei în Grecia şi lăsase moşia pe mâna unui argat şi a Linei.<br />
Adina se mutase în Bucureşti la vila de pe Viilor şi mai mult visa, sta toată<br />
ziua în casă şi citea , puţin o interesau pe ea ştirile de pe front, de Nicu nu<br />
mai avea veşti de aproape o lună, venise cineva de la Comandament şi-i<br />
spusese că e bine şi că în curând o să vină şi el acasă. Puţin îi păsa ei dacă<br />
vine sau nu, parcă trăia în altă lume…<br />
În timp ce stătea cu ochii pe flacăra din cămin şi cu gândurile rătăcite,<br />
un ţârâit de sonerie o trezi ca din somn şi fugi repede la uşă :<br />
-Cine e ?- întrebă ea cu inima la gură.<br />
-Om bun, doamnă !- răspunsese vocea de afară- sunteţi doamna<br />
Adina ?<br />
-Da, eu sunt, dar ce doriţi?- răspunse ea speriată, crezând că aduce veşti<br />
rele de acasă, mai ales că parcă ar fi cunoscut pe acel om că e de la ei din<br />
sat.<br />
-Pe mine mă cunoaşteţi ?<br />
-Parcă , din vedere…<br />
-Eu sunt al lui Stancu Juncu, doamnă, am plecat de mult…<br />
-Și ce vestea- povestea ?- prinse Adina curaj.<br />
-Vin de pe front, doamnă, stau la un frate al meu care lucrează la<br />
Malaxa, de fapt am dezertat…<br />
-Şi de ce-mi spui toate astea ?<br />
-Păi tocmai asta este, acolo pe front l-am întâlnit şi pe dom’locotenent<br />
Ilie Georgescu care m-a rugat, dacă vin la Bucureşti, să vin pe la<br />
dumneavoastră şi să vă aduc răvaşul ăsta… Şi-i întinde un plic de campanie<br />
cu o scrisoare în el.<br />
-Eu îţi mulţumesc !- zise Adina, făcând pe indiferenta, dar cu o<br />
curiozitate bolnavă să desfacă scrisoarea. Tremura toată de emoţii, nu mai<br />
ştia de Ilie nimic. Ce căuta acestă scrisoare să-i tulbure existenţa ei atât de<br />
searbădă?<br />
« Dragă Adina,- îi scria Ilie - nu ştiu dacă scrisoarea mea îţi va mai<br />
aduce aminte de noi, de iubirea noastră. Am un pic de răgaz, sunt în spital<br />
la Odesa, am fost rănit la un picior şi acum bolesc aici într-un spital de<br />
105
Change language